Coronavirus se propagă cu o viteză mult mai mare decât virusul SARS în 2003, avertizează Le Monde. Acela a contaminat atunci peste 8 000 de persoane și a făcut 774 de morți în lume între novembre 2002 și vara lui 2003. Cu Coronavirus suntem deja la 500 de morți în mult mai puțin timp, peste 20.000 persoane sunt infectate, iar virusul s-a răspândit deja în 27 de țări.
Sigur, presa chineză anunță că s-ar fi găsit deja un remediu, dar în Italia La Repubblica moderează entuziasmul: Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), pentru moment nu există leac.
In Belgia, în acest timp, ambasada Chinei a cerut marelui cotidian flamand De Standaard să prezinte scuze pentru o caricatură a desenatorului ziarului, Lectrr (Steven Degryse), pentru o caricatură similară cu una deja apărută în ziarul danez Jyllands-Posten (și despre care am mai scris aici), care reprezintă steagul Chinei, pe care stelele comuniste au fost înlocuite prin simbolul virusului (cf. foto).
Redactorul șef al cotidianului De Standaard, Karel Verhoeven, a anunțat însă că nu are nici cea mai mică intenție să răspundă cererilor ambasadei Chinei de a-și cere scuze, deoarece în Belgia funcționează libertatea de expresie și că ziarul e gata să meargă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Cutremur politic în Germania
În Germania, Süddeutsche Zeitung avertizează împotriva faptului că premierul landului Turingia, liberalul (FDP) Thomas Kemmerich, a fost ales datorită voturilor extremei drepte din Alternative für Deutschland (AfD). Liberalul Kemmerich a fost ales cu o infimă majoritate datorită extremiștilor, dar și datorită voturilor celor din CDU, partidul creștin-democrat al Angelei Merkel. De fapt, se pare că el l-a învins printr-un singur vot de diferență pe premierul în funcțiune, Bodo Ramelow, membru al partidului stângii radicale Die Linke, care era sprijinit de socialiști și de ecologiști.
Ramelow spera să poată fi reales în fruntea unui guvern regional minoritar de stânga, mizând pe faptul că partidele tradiționale, precum CDU și FDP, nu vor accepta niciodată să se alieze cu extrema dreaptă. Șeful AfD în Turingia este chiar Björn Höcke, cel mai dur dintre ideologii partidului extremist. Die Welt caută acum să anticipeze cum va căuta să se poziționeze față de asta șeful FDP, Christian Lindner.
Turingia face să tremure Berlinul, titrează Frankfurter Allgemeine Zeitung. În Berlin, cotidianul stângii intelectuale, Tageszeitung, scrie despre ruperea unui baraj (Dammbruch). Tot un “cutremur” scrie și El Pais, în Spania, despre alegerile din Turingia.
În Turingia s-a încălcat astfel ceea ce în politica europeană, în special în Franța și în Belgia, se numește: "cordonul sanitar” întins în jurul partidelor extremiste și care împiedică alierea cu ele. E vorba de ceea ce se practică în Franța, de pildă, cum o scrie Libération, care amintește totuși că alegerea lui Thomas Kemmerich nu înseamnă că AfD va intra în coaliția ce va conduce Turingia.
Vorbind la rândul său despre extremism, Corriere della Sera, la Milano are, pe site-ul său, o analiză video a mitului lui Mussolini care «a făcut și lucruri bune». Este o lecție de analiză politică pentru populiștii de pretutindeni.
În Marea Britanie, The Guardian analizează achitarea lui Donald Trump de către Senatul SUA: Achitarea lui Trump este o imagine a imploziei imperiului american, scrie cotidianul stângii intelectuale londoneze, care s-a poziționat ca total anti-Trump. În schimb, The Telegraph, ziarul pro-Brexit în care scrie Boris Johnson, se mulțumește să remarce că un singur republican a votat împotriva lui Trump: Mitt Romney, senator de Utah și candidat prezidențial în 2016, care a numit atitudinea lui Trump "înspăimântătoare” ("appalling”) și “îngrozitor de greșită” (“grievously wrong”).
Crepusculul religiei Ikea
Pe un alt ton și pe fundalul Brexitului, La Stampa, în Italia, scrie despre închiderea uriașului magazin Ikea din Coventry, în Marea Britanie. Era unul din cele mai importante centre Ikea, dar clienții nu mai suportau să traverseze, împingând căruciorul cu obiecte, labirintul de șapte etaje care avea o singură ieșire. E primul magazin Ikea care închide în Marea Britanie de 33 de ani încoace.
Tocmai de aceea, The Guardian scrie că Ikea încearcă acum să deschidă în Londra magazine mai mici, pentru clienții care nu țin să meargă cu mașina la unul din acele uriașe centre “big box”.
E știută religia IKEA, care a fagocitat insidios rațiunea umanilor. Pana și în Afganistan găsești astăzi camere de hotel unde mobila ascetică încă mai purta resturi de etichetă cu numele acelea de demoni nordici cu care ne hipnotizează dulapurile IKEA.
IKEA e chiar mai rău decât o religie: este o sectă. Ca în orice sectă, ți se repetă ca te vei purifica si vei deveni mai bun montându-ți singur uneltele de mântuire după reguli stricte, pravilele opace imprimate pe bileţele indescifrabile, acele drăcești si imposibil de urmat instrucțiuni de asamblare care nu lasă loc creativității personale.
Cum o scrie și La Stampa, totul zumzăie discret a sectă într-un magazin Ikea, de la muzica concepută pentru spălarea personalității, pana la tehnica manipulatorie prin care ești atras sa-ti petreci viața acolo, împingând un cărucior prin labirintul ce trebuie obligatoriu parcurs pana la capăt, trasat dinadins fără scurtături; ba chiar făcut sa mănânci acolo dimineața, la prânz si seara chiftele în sos tomat si alte preparate ce dau adicție religioasă. Toate astea ca să trudești a doua zi, înjurând disperat si asudând dizgrațios, căznindu-te pe o oroare șchioapă care in final nu va semăna deloc cu ce-ai văzut in magazin si pe care, după ce ai plătit-o, tot tu ai cărat-o acasă în sicriele acelea din carton.
Și apropo de sicrie, săptămânalul politico-satiric francez Charlie Hebdo pretinde în numărul său de săptămâna aceasta că Ikea își închide jumătate din magazinele din China, deoarece coronavirus e pe cale de a ucide cât dulapurile rău montate care cad peste clienți.
Facebook Forum