Linkuri accesibilitate

Cum a câștigat Iohannis. Și ce poate face ca drumul României să fie ireversibil


Klaus Iohannis reconfirmat în fotoliul de la Cotroceni

Klaus Iohannis a rămas la Cotroceni, nu datorită curajului politic sau calităților demonstrate în ultimii cinci ani, ci mai degrabă din cauza slăbiciunilor adversarilor săi.

Iohannis a învățat de la Charles de Gaulle că „nimic nu întărește autoritatea mai mult decât tăcerea” (Le Fil de l'épée, p.16). Doar tăcerea nu e, totuși, suficientă, mai sunt strategiile și tacticile, puterea de a-i struni pe liberalii care au preluat pârghiile puterii și de a-i convinge să-și schimbe tradițiile bolnave bazate pe interese proprii și relații de putere.

Amestecul delicat de automulțumire pe care l-a afișat până acum ar urma să fie înlocuit cu o reală implicare, după cum promite președintele. Și poate chiar cu o strategie clară, care să transforme România dintr-o țară periferică, într-una care să aibă ceva de spus în jocul de putere care implică geografia ei problematică și consolidarea democratică de care are nevoie.

Prezidențiabilul PSD, oricare ar fi fost el, s-ar fi lovit de două realități, pe care nu le-ar fi putut învinge în actual context:

  • i) Votanții sub 35 de ani au fost mai mulți decât cei de peste 65 de ani.
  • ii) 1 milion de voturi au venit de la românii plecați să muncească în afara țării.

Electoratul a luat-o înaintea clasei politice, a învățat mai repede lecțiile democratice, a devenit mai pretențios și mai sofisticat decât politicienii autohtoni.

Klaus Iohannis a câștigat ușor, dar cu aproximativ același număr de voturi ca acum cinci ani. În schimb, numărul celor care au ales-o pe candidata PSD a fost semnificativ mai mic decât în 2014. Cei mai mulți votanți au înțeles, deci, că menținerea unei justiții independente nu poate fi pusă în balanță cu mărirea salariilor și pensiilor. Iar această înțelegere arată că, cel puțin deocamdată, România se află într-un moment istoric important, în care are loc o consolidare a democrației, după ani întregi de perturbări, glisări și derapaje.

Politologul austriac Andreas Schedler, care trăiește în Mexic și care a studiat regimurile de tranziție de după Războiul Rece, enumeră aceste etape necesare trecerii de la un regim autoritar la o democrație funcțională. Aceste etape în cazul României au fost, în primă instanță, mai lungi și mai dificile, decât pentru celelalte state din centrul Europei

  • i) prevenirea colapsului democrației între (1990-1996)
  • ii) oprirea erodării democratice (1996-2000)
  • iii) organizarea democrației (cu ajutor și imbold dinspre UE) (2000-2019)
  • iv) consolidarea democrației (2019-)
  • v) fundamentarea democrației

Ungaria, Polonia, Cehia, state care au avansat rapid și au avut nevoie de mai puțin timp să treacă la economia de piață și să adopte statul de drept, s-au întors din drum, între timp, demonstrând, în acest fel că procesele democratice nu sunt ireversibile.

România trece cumva în fruntea plutonului fostelor state socialiste, dar această trecere este relativă, dacă instituțiile juridice nu sunt scoase definitiv de sub umbrela politică, dacă funcționarii publici nu devin niște birocrați în sensul bun al cuvântului, dacă agențiile publice și ministerele nu se vor baza mai mult pe profesioniști, decât pe relații și dacă serviciile secrete nu vor ieși din câmpul politicii și justiției.

Încă nu am aflat de la președintele reconfirmat la acest scrutin care sunt soluțiile pentru consolidarea instituțiilor în acest sens și cum crede el că trebuie făcut în așa fel încât lucrurile să nu fie reversibile și nimeni să nu mai poată pune sub semnul întrebării statul de drept.

Facebook Forum

Multimedia

5 lucruri despre Auschwitz
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:58 0:00
Mai mult
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:39:57 0:00
1989
Latest episode
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
1989
XS
SM
MD
LG