Linkuri accesibilitate

Cum se războiesc degeaba autoritățile cu petrecerile din ”casa omului”


Petrecerile în spațiile închise publice și private au fost interzise prin Hotărârea de Guvern 52 (art 6), dar prevederea este inaplicabilă în cazul celor private, așa cum au declarat experții consultați de Europa Liberă. Motivul este simplu: s-ar limita drepturile și libertățiile omului, prevăzute în Constituție, ceea ce nu este permis în starea de alertă. Astfel de petreceri reprezintă însă un risc ridicat de infectare, după cum atrag atenția medicii și autoritățile.

În dorința de a tăia avântul petrecăreților care ignoră măsurile anti-Covid și organizează chefuri care țin capul de afiș în presă, guvernul a decis să restricționeze circulația pe timp de noapte și să interzică ”reuniunile cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice si/sau private”. Dacă în spațiul public- restaurante, cluburi, baruri- măsura poate fi aplicată și poliția poate aplica amenzi usturătoare, nu la fel stau lucrurile în ce privește spațiul privat.

Medicul Adrian Marinescu de la Spitalul ”Matei Balș” din București explică pentru Europa Liberă că, de fapt, petrecerea privată nu este doar aceea ”cu muzică” și că definiția ar trebui să fie în sens mai larg-”întâlnirea cu oameni al căror status este necunoscut”, orice astfel de întâlnire reprezintând un risc crescut de transmitere, pentru că ”de obicei cobor garda, adică nu respect măsurile de prevenție”.

Cu muzică sau fără, în casa omului nu se poate intra fără mandat de la o instanță, iar pentru a opri o petrecere există doar posibilitățile clasice: amendă pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, spune avocata Elenina Nicuț pentru Europa Liberă. Pentru asta însă trebuie să te reclame vecinii sau să fie poliția vigilentă.

Dacă este spațiu privat, apartament, vilă, casă de vacanță etc, organele nu pot intra. Pot amenda pentru tulburarea liniștii publice, dacă fac scandal sau dau muzica prea tare, dar pe legea 55, cea cu starea de alertă, nu se pot lua alte măsuri sau da sancțiuni”.

Laura Ștefan, expert anticorupție la Expert Forum, spune că scopul acestei prevederi este mai mult de descurajare, pentru că ”mecanismul va fi același ca la orice intervenție a poliției pentru tulburarea liniștii publice”.

Poliția bate la ușă, ce poate să facă mai mult? Pentru petrecerile mari, pe care cred că vor să le oprească, și acum ai instrument pe ordinea și liniștea publică. Cred că e factorul de descurajare, că te temi că e ilegal și vin peste tine”.

De altfel, premierul Ludovic Orban și șeful Comitetului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, au admis în diverse intervenții că nu există mijloace pentru a împiedica petrecerile în spațiul privat, altele decât cele obișnuite. Premierul consideră că ”adolescenții sunt răspândaci de Covid”, ei fiind aceia care organizează petreceri și nu respetă măsurile de protecție.

De ce e starea de alertă mai eficientă decât în cea de urgență

În starea de alertă anumite drepturi, cum ar fi, de exemplu, libertatea de circulație sau de întrunire, pot fi restrânse prin legea 55, dar restrângerea altor drepturi, precum inviolabilitatea domiciliului sau dreptul la proprietate privată, nu intră în discuție.

În schimb, în starea de urgență, stabilită prin Decretul 195 din 16 martie, exista posibilitatea, în articolul 1, de a restrânge anumite drepturi fundamentale: ”libera circulație, dreptul la viață intimă, familială și privată; inviolabilitatea domiciliului;dreptul la învățătură;libertatea întrunirilor;dreptul de proprietate privată;dreptul la grevă; libertatea economică.”

Pe de altă parte, în starea de alertă există în momentul de față mai multe instrumente decât în cea de alertă, în sensul că se pot aplica amenzi. În starea de urgență nu se pot aplica sancțiuni pentru că nu este în vigoare articolul respectiv, care a fost declarat neconstituțional și nu a fost încă înlocuit.

Măcar în starea de alertă ai niște mecanisme. Acesta este și motivul pentru care nici nu se declară stare de urgență, că nu ajută la nimic dacă nu ai sancțiuni, nu ai niciun instrument, măcar pe alertă poți să dai niște amenzi. Din mai și până acum nu au putut să adopte un articol care să spună cum se aplică amenzile și care să fie conform cu decizia Curții Constituționale”, spune Laura Ștefan pentru Europa Liberă.

Dacă nu se respectă restricțiile se ajunge la lockdown

Riscul infectării în situația întâlnirilor private este extrem de serios și măsurile restrictive luate nu au efectul scontat exact din această cauză: ”de obicei mă feresc în raport cu persoanele străine dar nu în raport cu cercul de prieteni, de cunoscuți sau cu familia extinsă”, susține medicul Adrian Marinescu. ”Singura soluție este comunicarea unitară din partea specialiștilor”.

Din păcate, nici explicațiile specialiștilor, nici măsurile restrictive mai ușoare nu au efectul scontat.

Acesta e motivul pentru care în Europa s-a ajuns la lockdown total în unele locuri, și-au dat seama că populația nu respectă de fapt acele măsuri”, spune Adrian Marinescu pentru Europa Liberă.

Petrecerile care au pus autoritățiile pe jar

Sâmbătă noapte, în pofida tuturor avertismentelor autorițătilor și chiar a legilor în vigoare, oamenii și-au văzut de distracție. Într-un penthouse de lux din sectorul 6 le-a cântat celor 11 petrecăreți chiar manelistul Adi Minune, care s-a ales cu o amendă. Cei 100 de oameni adunați la un botez într-un local din sectorul 3 s-au ales și ei cu amendă.

Acum două zile, polițiștii au ”spart”o petrecere la Șercăița, judetul Brașov, și au dat amenzi de 9000 de lei. La Florești, una din cele mai bogate comune din județul Cluj, polițiștii au venit de hac unei alte petreceri ilegale, iar amenzile au urcat până la 35.000 de lei.

XS
SM
MD
LG