Într-o postare de la punctul de frontieră Rafah de la graniţa Egiptului cu Fâşia Gaza, preşedintele Curţii Penale a deplâns clipele tragice prin care trec civilii palestinieni, „copii, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni”, subliniată şi de ONU şi alte organizaţii internaţionale.
„Avem investigaţii active în derulare cu privire la presupuse crime de război comise în Israel în 7 octombrie, dar şi cu privire la Gaza şi Cisiordania, care au intrat sub jurisdicţia noastră din 2014”, a spus el.
Procuorul Curţii Penale Internaţionale a mai spus că speră să poată vizita Fâşia Gaza şi că va ajunge şi în Israel.
„E un moment de obiectivitate, un moment de reflecție liniștită și trebuie să fie un moment în care comunitatea internațională și arhitectura internațională construită pe ruinele celui de-al doilea război mondial - teribilele camere de gazare şi Holocaustul, ştergerea de oraşe - (să realizeze că , n.r.) a fost menită să creeze instituţii, care să se asigure că niciodată nu vom mai vedea orori, în care oamenii să poată fi atacaţi din cauza rasei lor, a religiei, a culturii lor, a locului de unde sunt sau ce paşaport au. Aceste promisiuni trebuie îndeplinite”, a subliniat Karim Khan.
El a adăugat că instituţia urmăreşte în mod independent situaţia din Palestina şi evenimentele din Israel şi „presupunerile că etnicii palestinieni au comis de asemenea crime.”
„Avem nevoie de cooperare şi asistenţă, dar trebuie să avem determinarea şi vigoarea şi profesionalismul să ne asigurăm că separăm presupunerile de fapte, să putem să ne uităm la dovezi, să investigăm, să incriminăm şi să exonerăm dovezile în mod egal.”
„Nu ar trebui să existe niciun impediment în calea furnizării de ajutor umanitar către copii, femei și bărbați, civili. Sunt nevinovați. Au drepturi conform dreptului internațional umanitar”, a adăugat procurorul.
El a adăugat că „trebuie să fie un moment în care ne arătăm umanitatea, să găsim un teren comun”, indiferent că e vorba de evrei, musulmani, creştini sau atei.
Oamenii care trăiesc acum în teroare trebuie apăraţi, de instituţiile create după cel de-al doilea război mondial şi din punct de vedere legal, lucru pe care instituţia pe care o conduce o va face, a mai spus Karim Khan.
Peste 1.400 de persoane au murit în Israel ca urmare a atacului organizaţiei Hamas din 7 octombrie.
În Gaza numărul palestinienilor ucişi a depăşit 8.000 de persoane, conform celor mai recente date perzentate de Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, controlat de Hamas, care guvernează din punct de vedere politic regiunea.
Armata israeliană a anunţat duminică la prânz că în precedentele 24 de ore a lovit, aerian şi terestru, 150 de ţinte Hamas, după ce cu o zi înainte 100 de avioane israeliene au ţintit 150 de obiective ale organizaţiei.