Daniela Gavankar, trainer și formator, crede că e important ca fiecare dintre noi să se gândească la tot ce a auzit despre bani în viața lui, pentru că uneori ce auzi te limitează. Nu poți avea succes dacă nu-ți cunoști valoarea muncii și dacă nu apreciezi banii pe care îi câștigi.
Banii în sine nu sunt buni sau răi, susține aceasta, banii sunt utili pentru viață, căci nu putem trăi fără bani. Dar, atunci când noi le dăm o semnificație negativă, e dificil să mai vedem oportunitățile și ușile care ni s-ar putea deschide.
„Există o vorbă care zice: pe ce pui lupa crește. Cu cât mai mult tu crezi lucruri neadecvate despre bani, că nu-s buni, că mai bine sărac și cinstit, că eu n-am, nu merit, nu-mi permit, cu atât mai mult asta atragi în viața ta”, spune Daniela Gavankar.
Banii reflectă valoarea pe care ne-o dăm și nivelul nostru de merit, atât cât credem că merităm, iar în spatele fricii de a cere bani, de exemplu, pentru muncă sau pentru promovare, există rușine, crede psihologul.
„Rușinea faptului că odată, poate, n-ai luat 10. Rușinea faptului că poate ai picat un examen. Rușinea faptului că ți-ai făcut odată de râs părinții făcând nu știu ce. N-avem bani, nu ne ajung banii. Când tu crezi asta despre tine, asta este realitatea pe care tu o exprimi și pe care o trăiești.”
Urmăriți SmartJob pe YouTube
„Noi nu avem mentalitate de succes”
Noi nu am fost obișnuiți să avem succes și nu avem mentalitate de succes - și asta pentru că ni s-a cerut perfecțiune, explică psihologul.
„Am trăit în comunism, cu părinți care și ei au trăit, la rândul lor, niște vremuri în care nimeni nu era preocupat de educația emoțională sau de starea oamenilor. Nu exista așa ceva și atunci fiecărui om i se cerea o perfecțiune care era greu de atins. Trebuie să iei nota 10, nu 9,50, trebuie să fii perfect în purtare, trebuie să fii cumsecade, trebuie să stai la locul tău.”
Ce s-a întâmplat mai departe? Copiii au început să își dorească foarte mult această perfecțiune, să-i mulțumească pe părinți și a devenit foarte mare teama de greșeală.
„În momentul în care ție ți-e frică să greșești, se poate ajunge foarte ușor în situația în care să nu mai vrei să-ți dorești să faci ceva, pentru că s-ar putea să greșești. Mai bine nu mai fac nimic. Stau în banca mea.”
Copilul acela practic a învățat că nu e suficient ce face, nu a îndeplinit așteptările. Unii părinți au pedepsit, au țipat, au jignit. Și atunci copilul nu-și mai permite luxul să greșească.
Cum va arăta ca adult acel copil? Acel copil va fi un copil supus, care doar va asculta de cei din jur, spune Daniela Gavankar.
„Va fi adultul care nu va putea să spună nu, va fi adultul care nu va avea o părere, va fi adultul care va îndeplini sarcini peste sarcini, peste sarcini, la un pas de burnout, pentru că, atunci când nu ți se permite să te odihnești sau să greșești, tu înveți că nu ai dreptul ăsta. Și de aici până la a crede că nu meriți e doar un pas.”
Urmăriți Podcastul SmartJob
Ce trăiește adultul pe care s-a pus presiune în copilărie?
Daniela Gavankar vorbește despre toxicitatea unor vorbe din popor: „tu ești mic”, „stai în banca ta”, „nu te întinde mai mult decât te ține plapuma”. Toate acestea au fost mult timp transmise de la o generație la alta.
„Am fost încorsetați și puși la un colț de unde n-am mai știut apoi să ieșim. Părinții noștri au avut toată buna intenție. Ei au spus: învață ca să ajungi bine, dar pentru că au pus această presiune, pedeapsă, jigniri, agresiuni uneori, au ajuns să aibă copii extraordinar de buni, dar în permanență nemulțumiți”, susține aceasta.
Un copil, de fapt, ce caută? El caută validarea și confirmarea părintelui lui. Dacă n-a avut-o, o va căuta în toți oamenii pe care-i va întâlni: „Va căuta validare exagerată de la partener, de la șef, de la toată lumea. Validare pentru acei 0,5 pierduți în copilărie și nerecuperați și nevindecați vreodată.”
Am fost învățați că e rușine să ceri ajutor, e rușine să vorbești tu despre tine, lasă să spună alții și atunci noi n-am fost obișnuiți să ne afirmăm rezultatele noastre, crede Daniela Gavankar.
„Nu ne-a întrebat nimeni ce ne place, ce nu ne place, ce vrem, ce nu vrem, ni s-a închis gura și atunci nu mai avem pur și simplu curaj. În societatea românească, n-am învățat iubire necondiționată. Iubirea noastră a fost condiționată de rezultatele noastre. Evident că noi nu știm că merităm.”
Care ar fi pasul pe care ar trebui să-l facem pentru a avea mai multă încredere în noi? Să știm că ne naștem dotați cu tot ce ne trebuie, pregătiți să strălucim și să avem succes, trebuie doar să vedem asta în noi și să nu ne mai îndoim de ce-am putea realiza, spune Daniela Gavankar.
