Linkuri accesibilitate

De ce nu se testează în școli? Părinte: „Este o bătaie de joc!”


Testarea elevilor din școlile românești are loc cu încetinitorul

Avem teste pentru testarea în școli, dar nu le folosim. Procedura greoaie și lipsa medicilor sunt numai câteva dintre motivele pentru care din cele peste 1,15 milioane de teste cumpărate de Ministerul Sănătății pentru testarea elevilor care merg la școală au fost folosite numai 19.000 de teste.

Maria S. și-a dat acordul să-și testeze copilul din clasa a III-a în cazul în care acesta ar avea simptome. Dar problema este că la școală nu există cabinet medical, așa că tot acasă a fost testată fetița. Din fericire testul a ieșit negativ.

Metodologia pentru testarea elevilor prevede că testul antigen COVID-19 trebuie să aibă loc numai cu acordul scris al părintelui. Raportările din ultima săptămână arată că 192 de elevi au fost infectați cu coronavirus și 152 de angajați din învățământ. Cifrele ar putea fi mult mai mari dacă s-ar testa mai mult.

Sorin Cîmpeanu spune că este o problemă cu testele antigen rapide

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că testarea slabă din prezent ar avea de fapt legătură și cu testele antigen rapide de la Ministerul Sănătății.

În mod evident, există o problemă cu aceste teste antigen rapide, care, pe de o parte, necesită personal medical pentru administrare, iar personalul medical este deficitar în școlile românești, pe de altă parte sunt considerate a fi invazive de către mare parte dintre părinți, drept urmare nu își dau acordul pentru testarea elevilor chiar dacă prezintă simptome sau sunt contacți ai unor elevi confirmați”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Testele antigen nu se află în școli, sunt la Direcțiile de Sănătate Publică.

Nu au ce să caute în școli atâta vreme cât nu există cabinete școlare. Sunt foarte puține situații unde există cabinete medicale școlare și au fost distribuite aceste teste. Ele sunt la DSP și pot fi folosite pentru testarea adulților”, susține minsitrul Educației.

Sorin Cîmpeanu susține că a trimis către Ministerul Sănătății cererea să înlocuiască testele antigen rapide , dar nu a primit un răspuns pentru că Ministerul Sănătății „se concentrează asupra acestui subiect”.

Sorin Cîmpeanu spune că a cerut ca testele să fie schimbate cu unele mai puțin invazive
Sorin Cîmpeanu spune că a cerut ca testele să fie schimbate cu unele mai puțin invazive

Testarea e foarte importantă. Pentru a putea să producă efectele dorite este nevoie de înlocuirea acestor teste antigen rapide care sunt considerate invazive cu teste rapide care să nu fie considerate invazive, să nu necesite administarea de către personal medical și care cu siguranță vor genera un accept mult mai facil din partea părinților pentru testare”, a mai spus Cîmpeanu. Cu toate acestea, ministrul a spus că din ce știe el nu există deocamdată testele rapide care să le înlocuiască pe cele actuale.

Iulian Cristache: Este o bătaie de joc

La rândul lor, reprezentanții părinților de la Federația Națională a Asociațiilor de Părinți spun că au sesizat că metodologia de testare este interpretată diferit.

Este o bătaie de joc asupra modului în care se interpretează metodologia de punere în aplicare a testării. Majoritatea copiilor nu sunt testați în unitățile de învățământ, sunt testați acasă, comunică școlilor, școala comunică Direcției de Sănătate Publică, DSP-ul întreabă unde a fost testat acel copil și spune că n-a fost testat în școală, ci a fost testat acasă, că nu este contact direct și nu se mai testează în școală”, susține Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți.

Școli multe, medici școlari puțini

Datele de la Ministerul Educației arată că doar 18% din totalul școlilor din România au cabinete medicale școlare. Direcțiile de Sănătate Publică testează acolo unde nu sunt aceste cabinete școlare.

Vasile Cepoi, directorul DSP Iași, spune că în tot județul Iași au fost făcute 752 de teste în școli din cele 20.000 de teste câte au fost distribuite pentru tot județul.

Nu sunt destui medici, dar noi am găsit o modalitate. În școlile care au medici și asistenți medicali aceștia testează. În școlile în care nu avem cadre medicale, inspectoratul a pus un cadru didactic responsabil pentru testare. Iar acest profesor responsabil înseamnă că semnalează toate cazurile simptomatice și noi trimitem la domiciliu și îi testăm”, a spus Vasile Cepoi.

Sunt unele cazuri în care părinții refuză să își dea acordul ca să fie testați copiii.

Sunt localități în care părinții sunt reticenți, dar sunt și alte localități în care părinții își dau acordul pentru testare. Nouă ne sunt comunicate toate cazurile simptomatice și apoi noi îi sunăm, iar după o discuție cu părinții, de obicei, acceptă. Legea spune că în varianta în care ești simptomatic te izolezi oricum 14 zile și atunci nu ai niciun motiv să nu te testezi. Noi le explicăm că e important să știe dacă e infectat sau nu”, mai spune directorul DSP Iași.

Medicul spune că în județul Iași aproximativ 200 din cele peste 700 de școli existente au un cadru medical, asistent sau medic, care să poate să testeze, ceea ce e de recomandat.

Pentru că dacă e infectat are o anumită atitudine terapeutica, dacă nu e infectat este alta. Tot ce a fost simptomatic în școli noi probabil că am testat. Singura suspiciune pentru care testarea este așa de slabă este că în școală nu s-ar fi făcut triaj epidemilogic. Dar din ce știu în școli există un cadru didactic care se ocupă cu această problemă”, a mai spus Vasile Cepoi.

Andreea Moldovan: Testele sunt asemenea exudatului nazal

Zilele trecute, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a făcut un apel pentru testarea elevilor, după ce a avut un caz în familie.

Aș vrea să mai fac un apel suplimentar la școli, pentru că am avut situația nepoțelei mele. Este un focar cu opt copii în clasă, care nu a fost deloc testat și există teste, există cabinet medical, există ordin comun al Ministerului Educației cu cel al Sănătății și totuși copiii nu au fost testați”, a declarat Andreea Moldovan, la RFI.

Andreea Moldovan a rugat școlile să testeze mai mult
Andreea Moldovan a rugat școlile să testeze mai mult

Secretarul de stat a spus că testul nu este complicat, ci similar cu cel al exudatului nazal.

Trebuie cerut consimțământul părintelui, pentru că este vorba de minori, dar aceste teste trebuie să se facă, pentru că este important pentru copii, au atât rol diagnostic pentru copii, cât și rol preventiv pentru copiii din anturajul celui pozitiv. Rog din suflet să se facă această testare, pentru că neaplicarea ordinului duce la niște situații absolut tragice pentru copii și pentru familiile acestora, pentru că infecția se transmite”, a mai spus secretarul de stat.

Cum se face testarea în Anglia, Franța și Germania

În alte țări, testarea copiilor a fost introdusă ca o măsură preventivă pentru evitarea închiderii școlilor. În Marea Britanie, guvernul a decis ca tuturor elevilor să li se ofere 3 teste gratuite și le cere să efectueze un test de două ori pe săptămână acasă. De asemenea, teste primesc și profesorii, și personalul auxiliar din școli.

Testele rapide sunt mai ușor de folosit de către copii
Testele rapide sunt mai ușor de folosit de către copii

Un program asemănător există și în Franța, introdus pentru toți copiii care s-au întors la școală după sărbătorile de iarnă. Ministerul Educației din Franța a anunțat că își propune ca numărul testelor efectuate săptămânal să fie de 300.000 de teste de salivă. Testele sunt făcute în școală cu ajutorul a 1.700 mediatori care să sprijine personalul care face aceste teste. Printre aceștia sunt mulți studenți la medicină și farmacie calificați corespunzător.

În Germania, multe dintre landuri au introdus testarea în școli. De exemplu, în Bavaria, unul dintre cele mai mari landuri, școlile au primit 100 de milioane de autoteste, astfel încât elevii ajutați de personal să poată să facă testul. Strategia de testare din Bavaria arată că elevii ar trebui să primească un test pe săptămână, iar profesorii câte două teste săptămânal. Testarea nu este însă obligatorie.

XS
SM
MD
LG