De la Mineriade, la oameni aduși cu autocarul. Cum a evoluat cultura protestului în România postcomunistă 

Piața Universității din București este unul dintre locurile emblematice pentru protestele din România. Aici a început, în 1990, lupta pentru democrație, pe fondul nemulțumirilor generate de implicarea foștilor comuniști în viața politică. S-a început cu Golaniada și s-a continuat cu Mineriada.

Intrarea în noul mileniu a venit cu manifestații împotriva lui Traian Băsescu și a guvernului, care tăiase salariile bugetarilor și pensiile.

În 2012, lumea ieșea în stradă pentru nemulțumiri legate de reformele din Sănătate, dar și față de demiterea lui Raed Arafat. A fost momentul în care existența guvernului Boc 2 s-a încheiat.

A urmat un alt val de proteste, în 2013, pentru Roșia Montană. Cronologia continuă cu Colectiv, în 2015, și protestele #Rezist, din 2017, la care se adaugă ziua de 10 august 2018.

În ultimele trei decenii, de când România a ieșit de sub dictatură și a făcut cunoștință cu gustul libertății, oamenii au înțeles că pot să chestioneze deciziile politice și să ceară răspunsuri. Ineficiența guvernării, corupția, reducerile salariale și amânarea rezolvării problemelor sistemului sunt câteva dintre motivele care au scos lumea în stradă.

În acest timp, portretul protestatarului s-a schimbat. La fel și revendicările sale, spune specialistul în științe politice Alexandru Gabor. Europa Liberă a stat de vorbă cu acesta, pentru a vedea cum a evoluat cultura protestelor din țară.

1. Europa Liberă: După Revoluția din 1989, din perspectiva protestelor, când a început să iasă lumea în stradă? Care a fost momentul declanșator?

Alexandru Gabor: Momentul declanșator a fost când Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) și-a asumat un mandat de tranziție și doar de pregătire a alegerilor libere, cerute la Revoluție și, în schimb, și-a asumat rolul de actor politic și jucător. În loc să asigure tranziția până la alegeri, CPUN a devenit un competitor politic, iar acest lucru nu făcea parte din înțelegerea cu partidele istorice, respectiv Ion Iliescu nu și-a respectat cuvântul față de marii lideri țărăniști și PNL-iști.

Evident că Ion Iliescu, cel puțin pentru o parte a opoziției democratice, nu reprezenta o opțiune care ar merita să fie pe buletinul de vot, pentru că era un fost ministru în guvernele comuniste.

Al doilea factor care a declanșat protestele a fost controlul foarte strict al mass-mediei. Nu a fost o competiție corectă din punct de vedere al surselor publice de informare. Mă refer la așa numita Televiziune Română Liberă și Radioul Public, cele mai mari canale de informare în masă și care au fost acaparate de oameni subordonați CPUN-ului, transformat în partidul Frontul Salvării Naționale.

Protestatarii au fost demonizați de Televiziunea Publică, au fost făcuți „golani”. Am avut un președinte al Televiziunii Române care i-a numit „fasciști” în prime-time pe protestatarii pașnici din Piața Universității, care a fost locul simbolic de protest împotriva comunismului.

Sunt niște mărturii celebre, în epocă – schimbul de scrisori dintre Alexandru Paleologu și Horia-Roman Patapievici, care, amândoi, se declarau „golani”. Era un obicei în epocă de a-ți face o insignă cu „golan”, pe care ți-o puneai în piept la protestele din Piața Universității, care erau conduse de studenți și ligile studențești din epocă.

Ele au ținut până la alegeri și după aceea au fost încheiate brutal de prima Mineriadă din istoria României.

2. Europa Liberă: Acum, dacă ar fi să ne uităm la portretul protestatarului român, cum s-a schimbat acesta de-a lungul timpului și cum s-au schimbat motivele pentru care protestează?

Alexandru Gabor: România a recuperat foarte mult din acest exercițiu civic, de a protesta, care este o acțiune disperată de a fi implicat în treburile cetății; e o formă de participare politică, însă în forma ei cea mai deznădăjduită.

Dacă există o evoluție a fenomenului protestar, putem spune că protestele din anii ‘90 împotriva comunismului și împotriva vechilor aparate și nomenclaturii, care reluaseră în prim- plan pozițiile de conducere politică sau economică, s-au redefinit pe teme mai mici. Nu am mai avut proteste împotriva unui sistem politic sau unor oameni care erau bine definiți, respectiv temele de revoltă socială au fost mai restrânse.

Cele mai importante proteste după 1989 au fost, evident, cele legate de corupție și stat de drept, motivate de apariția uneori în toiul nopții a unor ordonanțe de urgență, date de guvern, de tolerarea de către justiție a unor afaceri oneroase sau proiecte de legi care subminau statul de drept, un principiu constituțional.

O a doua mare temă a fost mediul și protestele de la Roșia Montană, respectiv poziția pe care o avem față de echilibrul dintre exploatarea economică și resurse naturale din Apuseni.

Temele au evoluat de la general la particular. Dacă ar fi să vorbim despre portretul sociologic al protestatarilor, în mod clar, vorbim despre un segment tânăr, educat, cu studii universitare sau postuniversitare, care este receptiv la problemele sociale și politice, și este dispus totodată să investească energie, timp și nervi în toată această poveste.

E o clasă de mijloc în formare, care vrea să fie prezentă în cetate sau să-și facă vocea auzită și nu reușește, prin canalele obișnuite, pentru că în mod democratic, partidele sau media trebuie să reflecte îngrijorările de la nivel social și să le ducă undeva pe masa decidenților, astfel încât să poată fi luate în calcul.

3. Europa Liberă: Putem spune că acestea au fost cele mai eficiente proteste din România

Alexandru Gabor: Cele mai eficiente, în sensul de amploare, intensitate și durată au fost legate, într-adevăr, de Roșia Montană și de problemele legate de corupție și stat de drept. Lumea înțelege că impactul acelor inițiative controversate afectează pe toată lumea într-un mod nediferențiat, pe termen lung și au consecințe destul de grave.

Deci, da, într-adevăr, protestele organizate în jurul acestor teme au fost cele mai eficiente, în sensul în care puterea politică sau decidenții politici au considerat că s-a trecut un prag, o linie roșie, și au urmat, după fiecare protest, ori demisii ale guvernului, ori ale miniștrilor, ori retragerea unor inițiative legislative foarte controversate. Mă refer la cele legate de statul de drept sau problema corupției, care astăzi, din păcate, nu mai ocupă un loc atât de proeminent în agenda protestelor de la noi.

4. Europa Liberă: În cazurile menționate, vedem ce factori au contribuit la succesul unor proteste. Însă am avut parte, de-a lungul timpului, și de alte manifestații. În acele cazuri, de ce nu a fost clasa politică la fel de receptivă?

Alexandru Gabor: Pentru a înțelege evoluția și dinamica unui protest, trebuie să înțelegem care sunt factorii de mobilizare. Și sunt două tipuri de mobilizări, cel puțin la nivel teoretic. Una este de jos în sus, adică atunci când niște cetățeni vorbesc între ei, se asociază și spun „tema asta e atât de controversată încât, dacă stăm cu mâinile în sân, consecințele vor fi foarte grave”.

Al doilea tip de mobilizare este de sus în jos, care e o mobilizare controlată, făcută fie de partide, fie de sindicate. Liderii unor partide sau unor formațiuni politice își mobilizează direct membrii pentru a solicita o autorizație de protest, pentru a-l pregăti, pentru a fi prezenți, pe o anumită temă, în spațiu public.

Aceste două tipuri de mobilizări au o intensitate diferită. Mobilizarea organică, naturală, de jos în sus, care pornește de la oamenii simpli, este mult mai puternică, pentru că acolo este ceva autentic.

Mobilizarea de sus în jos, de la sindicate, de la actori politici sau de la partide conduc la proteste firave, pentru că acești oameni nu rezonează neapărat cu o decizie politică luată undeva sus și nu are intensitatea unui protest pornit de la firul ierbii. Tipul de mobilizare e foarte important în a înțelege amplitudinea și eficiența unor proteste.

5. Europa Liberă: Mulți dintre cetățeni se mobilizează prin intermediul rețelelor sociale Ce implicații are social media din acest punct de vedere și cum s-a schimbat folosirea lor, din perspectiva manifestațiilor publice?

Alexandru Gabor: În mod cert, rețelele de socializare și internetul au fost privite cu optimism la debutul lor, pentru că, dacă ne amintim, multe revoluții sau revolte din trecutul apropiat, au pornit pe rețelele sociale.

Schimbarea de regim din Egipt a pornit pe Facebook, de la o postare a unui vânzător ambulant de fructe și legume. S-a vorbit, de asemenea, despre revoluția Twitter în Moldova. Ceea ce fac rețelele sociale este că, în primul rând, amplifică nemulțumirea socială și în al doilea rând, facilitează asocierea și cooperarea între oameni care au aceeași pornire sau aceeași determinare de a protesta.

În mod cert, ele au fost, la început, privite ca factori care contribuie la democratizare în regimurile autocrate sau care ajută la aducerea unor probleme pe scena publică, cu costuri foarte mici, pentru că acum toată lumea e conectată într-un fel sau altul pe social media, chiar dacă avem categorii sociale diferențiate pe intervale de vârstă în social media.

În mod cert, ele au fost privite ca un mediu nou de comunicare care ajută, care facilitează democratizarea și lupta împotriva unor regimuri corupte. Nu e de mirare că multe regimuri autocrate interzic sau controlează strict social media.

Însă, la fel de bine, social media poate fi folosită și pentru a avea proteste care sunt împotriva libertăților civice, împotriva drepturilor individuale, împotriva unor chestiuni pe care noi le-am considerat firești sau de la sine înțelese, cum ar fi toleranța față de semeni și acceptarea diferențelor și a stilurilor de viață într-o societate.

Deci, social media este un instrument cu două tăișuri. Depinde și de cine o folosește și cu ce scopuri.

Preponderent, acum, există un scepticism față de social media, pentru că avem o avalanșă de propagandă, informații false, comportament neautentic și conținut fals pe toate rețelele de socializare – iar în acest moment, nici noi, România, nici alte state, nu au instrumentele de a verifica cantități de informații atât de mari, așa cum sunt prezente ele pe social media, mai ales când ele sunt în format video, ca pe TikTok.

6. Europa Liberă: La manifestațiile actuale, vedem că se face, parcă mai mult decât niciodată, apel la identitatea națională. Vedem tricolorul foarte mult, chiar însemne dacice. Ce ne spun ele?

Alexandru Gabor: E vorba de un reviriment al naționalismului etnic și de o confuzie identitară. România este țara care are cea mai mare diasporă, iar această mobilitate în interiorul Uniunii Europene duce la un conflict între identitatea națională și o identitate europeană.

Există un sentiment de nesiguranță față de ceea ce suntem, respectiv faptul că acum, granițele și identitățile așa-zis naționale se estompează într-o anumită măsură – din această nesiguranță legată de cine suntem și rădăcinile noastre, de identitatea noastră culturală, apare o supracompensare care atinge niveluri neașteptate, inclusiv o întoarcere la temele ceușiste ale naționalismului, o identitate așa-zis „dacică” .

Dar acest naționalism iliberal nu a fost niciodată absent. El a fost marginal în societatea noastră, dar a fost promovat în trecut, de pildă, de Partidul România Mare și revista România Mare, reviste național-securiste, controlate de foști ofițeri ai Securității, care au folosit naționalismul xenofob ca formă de legitimare a regimului. Ele nu sunt lucruri care apar din neant. Există o continuitate între vechile narațiuni naționaliste, etniciste, dacopate, și ceea ce vedem astăzi.

Doar că astăzi, limita de sus, excesele, lipsa de măsură devin foarte vizibile din pricina expunerii foarte mari în noul spațiul digital public, cu personaje pitorești precum „stegarul dac” și oamenii care vin cu lupul dacic la proteste.

7. Europa Liberă: Spuneați de protestatarii de la manifestațiile din perioada 2010-2018, însă cum i-ați descrie pe actualii protestatari, pe care îi vedem din ce în ce mai des în stradă?

Alexandru Gabor: Ca să o luăm statistic și cu datele economice pe masă, România, de când e membră a Uniunii Europene, are o creștere accelerată a PIB-ului și a nivelului de trai bun. Dar această posibilitate nu s-a distribuit într-un mod uniform sau egal. Și mie mi-e teamă că s-a creat o discrepanță foarte mare între cei de jos și cei foarte de sus. Lucrul acesta se vede și în parcurile de mașini, și în stilul de viață, dar și într-un fel de exhibare a opulenței și a luxului, pe care o vedem în social media și la televiziuni.

Există un segment al societății care a rămas puțin în urmă și pentru care statul nu face nimic, care nu beneficiază de bunurile publice esențiale, adică educație, acces la asistență medicală, o infrastructură bună, acces la vacanțe și alte lucruri care țin de un standard de viață decent.

Acest segment social este clar rămas în urmă și se zbate, pentru că nu are de ales foarte mult: nu reușește să-și găsească locul în această societate, deși, comparativ, sunt sigur că cei mai mulți dintre protestatari o duc mai bine decât o duceau acum cinci sau zece ani. Însă nivelul lor de referință e puțin greșit.

Ei nu se compară cu sine, cum erau acum cinci sau zece ani, ci se compară cu ceea ce văd în social media și în aceasta oglindă falsă a societății, în care lumea merge în stațiuni și își cumpără mașini de lux. Iar media supraalimentează aceste povești de succes, care se referă doar la un confort material. Oglinda lor este puțin deformată față de ceea ce este cu adevărat societatea.

Sunt foarte mulți oameni din clasa de mijloc care nu au acces la bunuri de lux, care nu au un standard de viață foarte ridicat, dar, totuși, nu cochetează nici cu extremismul, nici cu protestele anti-sistem, nici cu acțiuni care sunt la limita legii în spațiu public.

Am văzut astfel de lucruri și la protestele legate de Arafat și de reorganizarea SMURD. Au fost situații în care magazinele de telefoane mobile au fost vandalizate, ceea ce nu e în regulă într- un regim constituțional.

8. Europa Liberă: Am putea spune că avem de-a face cu o nouă etapă a protestelor, odată cu popularizarea partidelor izolaționiste/suveraniste/extremiste?

Alexandru Gabor: În mod cert, e o etapă, în sensul în care sunt mobilizați alt tip de protestatari. În rândul protestatarilor clasici, care militau pentru stat de drept, împotriva corupției, pentru un echilibru între mediu și exploatare economică, a apărut un sentiment de extenuare, de oboseală, de abandon civic, însă există alte segmente care simt că problemele lor sunt neglijate de politic și atunci ei protestează.

E un alt tip de segment social care vine acum la proteste și care are motive reale de nemulțumire – adică oamenii nu protestează fără a avea motive reale de nemulțumire și revendicările lor trebuie discutate cu calm, dar și cu datele pe masă, și nu cu fantezii vânturate în social media.

Aici ne referim, totuși, la eșecul unor politici publice. Nu trebuie să ne prefacem că totul în țara noastră e minunat, pentru că vedem în fiecare zi la știri situații în care cineva are de suferit din pricina unor neglijențe, a unor incoerențe legislative, sau a faptului că pur și simplu oamenii nu-și fac treaba acolo unde sunt, în serviciile publice, care ne așteptăm să funcționeze într-un fel sau altul.

9. Europa Liberă: 10 august 2018 – o zi în care am văzut că jandarmii băteau protestatarii, am văzut gaze lacrimogene, tunuri cu apă – când devin protestele violente, când degenerează ele?

Alexandru Gabor: Este o dinamică a protestelor cumva ciclică, care poate, într-adevăr, escalada într-o violență, pentru că protestatarii ocupă simbolic sau instigă într-un mod violent într-un anumit spațiu, care, de regulă, e interzis. Să nu ne imaginăm că toate protestele din România au avut autorizație și oamenii aceia s-au dus acolo cu gânduri pașnice. Există și oameni care provoacă în cazul a astfel de proteste.

Răspunsul autorităților e foarte important, pentru că, în anumite proteste, nu a fost proporțional cu dinamica manifestațiilor, respectiv s-a intervenit cu mijloace neproporționale, în forță, gaze lacrimogene și altele, când protestatarii erau pașnici.

Este evident, acest joc între reacție și contrareacție duce la escaladare, pentru că, după aceea, în etapa a doua, când și protestatarii reacționează, forțele de ordine sunt nevoite, și ele, să reacționeze, și se pot întâmpla violențe destul de mari.

10. Europa Liberă: V-aș mai întreba în ce măsură aceste manifestații, de acum, pot influența rezultatele alegerilor prezidențiale?

Alexandru Gabor: În acest moment, sunt mai multe tipuri de proteste, dintre care doar unele primesc atenție publică și acoperire publică. Există proteste ale sindicatelor, care sunt extrem de îndreptățite, proteste ale personalului din poliție, din jandarmerie, din penitenciar, pentru că ordonanța trenuleț, de anul trecut, a tăiat și după aceea a rectificat anumite drepturi salariale.

Acești oameni, din serviciul public, au protestat, dar acoperirea lor e minimală. Există și protestele politice, care atrag mai mult atenția și care pot influența alegerile, în sensul în care asociate cu un anumit candidat dau impresia că acel candidat are o susținere importantă în sondaje, ceea ce e și miza lor, respectiv faptul de a însoți un candidat de o mișcare de stradă, care să sugereze că susținerea lui populară e mare.

Așa cum pe social media, am avut un candidat, Călin Georgescu, care a intrat în top 10 mondial pe TikTok ca vizibilitate. Însă această rețetă de creștere falsă a vizibilității s-ar putea să nu funcționeze în cazul protestelor obișnuite, am văzut ponderea oamenilor la ultimele proteste autorizate. Aici, boții din social media nu mai funcționează.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.