Răcirea vremii în mai multe zone din țară nu a rămas fără consecințe în rândul românilor cu situații vulnerabile, care nu și-au încălzit locuințele ca să facă economii, ori nu au un acoperiș deasupra capului.
Cel puțin patru persoane și-au pierdut viața în această săptămână, la Iași, Botoșani și Brăila. La Suceava, o persoană a ajuns la spital, în stare gravă, la Suceava, din cauza hipotermiei severe.
În București ambulanțele au în fiecare iarnă câteva zeci de intervenții pentru asistența necesară persoanelor fără adăpost, care înfruntă frigul, dar recent nu s-au înregistrat incidente, potrivit unor surse din sistemul medical.
Specialiștii avertizează că hipotermia nu se instalează brusc și trebuie luate măsuri pe măsură ce senzația de frig începe să se accentueze. Între acestea, - consumul de lichide calde, încălzirea locuinței și în caz de agravare apelarea serviciilor de urgență.
Români răpuși de frig, în locuințe neîncălzite
La finalul lunii noiembrie, o femeie de 67 de ani a decedat și un bărbat a fost internat la spital în șoc hipotermic, în județul Iași. Ambii stăteau în locuințe neîncălzite suficient.
Ministerul Sănătății nu are în acest moment o situație centralizată a cazurilor de deces ca urmare a efectelor frigului, dar recomandă mai multe măsuri suplimentare de protejare pentru persoanele vârstnice, cele cu afecțiuni cardiace sau respiratorii și copii.
Specialiștii atrag atenția
Au economisit lemnele pentru perioada mai friguroasă
Două persoane de 81 și 54 de ani din județul Iași au murit, marți, ca urmare a hipotermiei.
Persoana de 81 de ani, o femeie, locuia împreună cu soțul, într-o casă neîncălzită din comuna Șipote. Potrivit rudelor, bătrânii ar fi economisit lemnele necesare focului pentru perioade și mai friguroase, relatează Știrile Pro TV.
Pe fondul temperaturilor sub zero grade Celsius de afară, temperatura din locuință coborâse înspre 10 grade, potrivit sursei citate. Ca regulă, majoritatea românilor își încălzesc în general locuințele la peste 20 de grade.
Femeia suferea însă și de o afecțiune a plămânilor, fiind preluată de SMURD în șoc hipotermic și nu a mai putut fi salvată.
Tot marți, în Iași a murit și un bărbat de 54 de ani, care ar fi locuit de asemenea într-un spațiu neîncălzit.
În aceeași zi a decedat și un bărbat care locuia pe străzi, în Botoșani, fiind găsit înghețat într-o stație de autobuz.
De asemenea, o femeie din Suceava a fost internată miercuri la Spitalul Județean, în comă, cu hipotermie severă, după ce a fost găsită în casă cu o temperatură corporală foarte scăzută, potrivit newsbucovina.
Marți și miercuri, valorile maxime prognozate de specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) în regiunea Moldovei au fost între 0 și 3 grade Celsius, iar minimele între -4 și -8 grade Celsius. Valori similare vor fi înregistrate și în intervalul 18-20 decembrie.
Victime nu au fost înregistrate însă doar în regiunea Moldovei, unde temperaturile sunt ușor mai scăzute în această perioadă.
În Brăila, un bărbat a fost găsit miercuri dimineață de trecători pe treptele unei hale alimentare, conform TVR. În oraș s-ar fi înregistrat în noaptea de marți spre miercuri -5 grade Celsius.
Oamenii au apelat 112 dar bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Oscilații între vreme caldă și rece, minime geroase în unele zone
Meteorologii notează în intervalul 12-25 decembrie în toate zonele țării oscilații între temperaturile mai reci și cele mai calde.
Temperaturile mai scăzute au fost prognozate în primele zile ale intervalului, respectiv între 18-20 decembrie.
În unele zone, precum Transilvania, maximele vor fi între 0 și 2 grade Celsius, iar minimele pot coborî până la -7, -12 grade Celsius, chiar mai scăzute în zonele depresionare, adică sub pragul de ger de -10 grade.
Un val de frig, care ar avea legătură cu fenomenul vortexului polar, s-a instalat recent în mai multe țări europene, în special în Marea Britanie sau Polonia, alternând cu ninsori abundente. Valuri de ninsoare s-au înregistrat și în Franța, Cehia sau Serbia.
Frigul instalat și în România nu ar avea legătură cu aceste fenomene, ci ar proveni din câmpia rusă.
Recomandări pentru evitarea tragediilor
Deși mai multe decese au intervenit doar în această săptămână, ca urmare a frigului, Ministerul Sănătății a transmis Europei Libere că nu are în acest moment o evidență a cazurilor de decese ca urmare a hipotermiei și că acestea sunt ținute la nivelul autorităților sanitare din fiecare județ.
Reprezentanții Ministerului au spus în schimb că există o serie de recomandări pentru evitarea consecințelor negative, chiar tragice, pe care le poate avea expunerea îndelungă la temperaturi reci.
„Persoanele vârstnice și cele cu afecțiuni cardiace, sau respiratorii trebuie să se îmbrace corespunzător și să evite locurile aglomerate, expunerea la temperaturi foarte joase, sau drumurile pe distanțe lungi atunci când știu că pot fi probleme cauzate de vremea rece și de ninsoare. De asemenea, copiii trebuie protejați suplimentar și să nu fie lăsați singuri în mașină, de exemplu”, a spus purtătorul de cuvânt, Oana Grigore.
„Recomandările noastre vizează în special contactul cu frigul de afară, dar desigur e important ca oamenii să își încălzească locuințele, cum se întâmplă asta nu putem poate însă controla”, adaugă reprezentanta ministerului.
În privința persoanelor fără adăpost, poate cele mai expuse la consecințele frigului, instituțiile ministerului colaborează cu cele ale Ministerului de Interne.
„În general ei îi iau pe acești oameni de pe străzi și îi duc în centre ale primăriilor. Uneori suntem solicitate și echipajele medicale să ofere asistență, alteori nu este necesar”, a mai spus reprezentantul Ministerului Sănătății.
„Hipotermia nu se instalează brusc, poate fi prevenită!”
Numărul intervențiilor ambulanțelor în cazul persoanelor confruntate cu frigul este de ordinul zecilor pe parcursul lunilor de iarnă, în București.
„Suntem solicitați în special pentru persoane fără adăpost, ne semnalează că le este foarte frig, chiar dacă nu e vorba neapărat de hipotermii”, ne-au precizat surse medicale din sistemul de ambulanță.
Potrivit acestora, iarna aceasta nu au fost solicitări pentru asistență în caz de hipotermie, iar în ultimii doi ani, cel puțin, nu s-au înregistrat decese din astfel de cauze.
Hipotermia se instalează când temperatura corpului scade sub 35 de grade, dar nu se instalează brusc.
„Să nu stea timp îndelungat în frig, nemișcați, sau să nu facă foc peste noapte, iar în momentul când apare senzația de frig - pentru că hipotermia nu se instalează brusc - să consume lichide calde și neapărat să ajungă într-o incintă încălzită”, a recomandat sursa medicală citată.
„Dacă sunt persoane imobilizate la pat, sau care nu se pot deplasa, totuși să anunțe serviciile de urgență, pentru că devine o urgență în momentul în care stau mai mult timp într-o locuință neîncălzită. Persoanele aflate în astfel de situații vulnerabile ar trebui să se adreseze serviciilor de asistență socială”.