Palatul Buckingham anunță că a pregătit o încoronare mai modestă, dar mai modernă decât ultima ceremonie care a avut loc în Regatul Unit, cea a reginei Elisabeta a II-a, în anul 1953.
Încoronarea publică a regelui Charles al III-lea are loc la opt luni după urcarea pe tron, în urma morţii mamei sale, pe 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani.
LIVE Urmărește ceremonia în transmisiunea video pusă la dispoziție de Casa Regală Britanică
Programul încoronării
Ceremonia poartă o mare încărcătură simbolică și îmbină o slujbă religioasă cu o procesiune, care au loc sâmbătă, un spectacol organizat duminică, iar ziua de luni va fi una liberă pentru britanici.
Sunt respectate cu această ocazie obiceiuri care datează de peste 1.000 de ani, principalele evenimente fiind slujba religioasă de sâmbătă, condusă de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, și procesiunea de la Palatul Buckingham la Westminster Abbey (Abația Westminster).
Ziua de sâmbătă începe cu deschiderea zonelor de vizionare de-a lungul traseului, la ora locală 6:00 (8:00 ora României). Regula de ocupare a locurilor în aceste zone este de primul venit, primul servit.
Procesiunea va începe la ora locală 10:20 (12:20 ora României), când Regele Charles și Regina Camilla pleacă de la Palatul Buckingham cu trăsura de stat a Jubileului de Diamant, spre deosebire de tradiția călătoriei cu „mai incomoda” trăsură de stat de aur, așa cum a caracterizat-o BBC.
Construită în 2012 pentru a marca 60 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a, trăsura de stat a Jubileului de Diamant va fi trasă de șase cai.
Ceremonia de la Westminster este programată să țină mai puțin de două ore, după care regele și regina vor parcurge același traseu de 2,29 kilometri până la Palatul Buckingham, de data aceasta călătorind în trăsura de stat aurită, veche de peste 260 de ani, care a fost folosită la fiecare încoronare de la cea a lui William al IV-lea, în 1831.
Ajunși la reședința oficială, regele și regina vor primi salutul regal și trei urale din partea militarilor care au defilat împreună cu ei.
Urmează ca noul monarh să salute mulțimea de la balconul Palatului Buckingham, o tradiție începută în 1902 la încoronarea lui Eduard al VII-lea.
Alături de membrii familiei regale, regele și regina vor asista la finalul festivităților publice, la ora 14:30, la un zbor de șase minute în care vor fi implicați membri ai Armatei, Marinei Regale și Forțelor Aeriene Regale și care va culmina cu o demonstrație a Săgeților Roșii - echipa de acrobație a Forțelor Aeriene Regale.
Ceremonia încoronării
Palatul Buckingham a detaliat, de asemenea, și în ce constă ceremonia publică de la Abația Westminster, o ceremonie mult mai scurtă față de precedenta, din urmă cu șapte decenii.
Slujba este programată să înceapă la ora 11:00, când regele Charles va intra pe Ușa Mare de Vest și va continua prin naos până când va ajunge în spațiul central al abației, în fața marelui altar.
El va fi precedat de reprezentanți ai cultelor și de reprezentanți ai unor țări din Commonwealth, care vor purta drapelele țărilor lor și vor fi însoțiți de guvernatorii generali și prim-miniștrii acestor țări.
Printre aceștia se va număra și prim-ministrul britanic Rishi Sunak, care va ține ulterior un scurt discurs.
Din procesiune vor face parte și nepoții regelui și ai reginei, în frunte cu prințul George, care vor purta însemnele regale, acestea fiind așezate pe altar până când vor fi necesare în cadrul ceremoniei.
Pe fundalul ceremoniei vor fi interpretate 12 piese muzicale selectate de rege, inclusiv una compusă de britanicul Andrew Lloyd Webber, și muzică ortodoxă greacă, în memoria tatălui regelui, prințul Philip.
Recunoașterea - regele Charles va fi prezentat poporului, o tradiție care datează din epoca anglo-saxonă.
Stând lângă Scaunul Încoronării, construit în anul 1300, regele se va întoarce cu fața spre cele patru laturi ale abației și va fi proclamat „rege neîndoielnic”, înainte ca adunarea să fie rugată să își exprime omagiul.
De asemenea, pentru prima dată, membrii publicului vor fi invitați să jure credință regelui, într-o parte a ceremoniei pe care organizatorii o numesc „corul milioanelor”. Într-o altă abatere de la tradiție, clerul feminin va juca un rol proeminent, iar liderii religioși din alte culte decât cel anglican vor avea un rol activ.
După introducerea făcută de arhiepiscopul de Canterbury, congregația va striga „God save the King!” („Dumnezeu să-l apere pe rege!”), iar trompetele vor suna după fiecare recunoaștere.
Jurământul - arhiepiscopul de Canterbury va conduce momentul jurământului de încoronare, scris în 1688, o cerință legală a încoronării.
El îi va cere regelui să confirme că va respecta legea și Biserica Angliei în timpul domniei sale, iar regele își va pune mâna pe Sfânta Evanghelie și se va angaja să „îndeplinească și să respecte” aceste promisiuni.
Regele va depune apoi un al doilea jurământ - Jurământul Declarației de Aderare - prin care va anunța că este un „protestant credincios”.
Ungerea - Roba de ceremonie a regelui va fi îndepărtată și acesta se va așeza în Scaunul Încoronării pentru a fi uns, subliniind astfel statutul spiritual al suveranului care este, de asemenea, capul Bisericii Angliei.
Arhiepiscopul va turna ulei special dintr-un flacon aurit în formă de vultur pe lingura încoronării, ambele vechi de sute de ani, înainte de a-i unge forma crucii pe cap, pe piept și pe mâini.
Uleiul a fost produs pentru această încoronare din măsline recoltate din două plantații de pe Muntele Măslinilor din Ierusalim și a fost sfințit la Biserica Sfântului Mormânt din oraș.
Ungerea regelui va fi singura parte a ceremoniei care nu va fi văzută de public, deoarece aceasta este considerată a fi cea mai sacră parte a slujbei. Un paravan cu trei laturi și cu deschiderea către altar va fi așezat în jurul scaunului.
Învestirea - este momentul încoronării în care regele Charles va purta Coroana Sfântului Eduard pentru singura dată în viața sa.
Aceasta a fost realizată după o versiune mult mai veche: coroana realizată pentru regele și sfântul anglo-saxon Eduard Mărturisitorul, despre care se spune că a fost folosită la încoronări după 1220, până când a fost topită.
Noua versiune a fost făcută în anul 1661 pentru regele Charles al II-lea, care dorea o coroană asemănătoare cu cea purtată de Eduard, ba chiar mai grandioasă.
Înainte să-i fie așezată coroana pe cap, regele va primi o haină aurie strălucitoare numită Supertunica, și va primi regalia, obiecte precum Orbul Suveranului, Inelul Încoronării, Sceptrul Suveranului cu cruce și Sceptrul Suveranului cu porumbel.
Imediat după ce va primi coroana, clopotele abației vor începe să sune timp de două minute și se vor trage salve de tun în toată Marea Britanie - de la cele 62 de salve de tun trase la Turnul Londrei, la cele 21 de salve trase în ale 11 locuri importante din regat, până la salvele trase de pe navele Marinei Regale.
Întronizarea - este ultima parte a ceremoniei, când regele va urca pe tron. În mod tradițional, mai mulți membri ai familiei regale ar fi îngenuncheat în fața noului rege, jurându-i credință și sărutându-i mâna dreaptă.
Însă, regele Charles și-a dorit ca prințul William să fie singurul duce regal care va îngenunchea și îi va aduce omagiul.
Ceremonia dedicată reginei Camilla
În aceeași ceremonie, arhiepiscopul de Canterbury o va unge și apoi o va încorona inclusiv pe Camilla, a doua soție a regelui Charles, ca regină.
Născută pe 17 iulie 1947, numele său complet este Camilla Rosemary Shand și a fost căsătorită cu fostul ofițer de armată Andrew Parker Bowles cu care are doi copii.
Cei doi au divorțat în 1995, cu un an înainte de divorțul regelui Charles de prințesa Diana.
Deși relația lor s-a întins pe mai multe decenii, chiar și în timpul mariajelor lor, regele și regina Angliei s-au căsătorit abia 2005.
Camilla va primi coroana reginei Maria, care a fost modificată cu mai multe bijuterii din colecția privată a reginei Elisabeta a II-a.
Ulterior, regele și regina vor efectua principalul act de cult al bisericii creștine, împărtășirea, după care vor coborî de pe tronuri și vor intra în capela din spatele altarului mare, unde Charles își va scoate coroana Sfântului Eduard și va îmbrăca Coroana Imperială de Stat.
Cei doi se vor alătura procesiunii care va ieși din abație, în timp ce va fi intonat imnul țării. Aproape 4.000 de membri ai forțelor armate britanice îi vor însoți pe traseul de întoarcere spre Palatul Buckingham.
Cine participă și cine nu a fost invitat
Regele Charles a optat pentru o ceremonie mai mică, mai scurtă și mai diversă decât precedenta încoronare organizată pentru mama sa, în urmă cu aproape șapte decenii.
Invitațiile au fost trimise către aproximativ 2.000 de persoane, în frunte cu membrii familiei regale. Invitatul care iese poate cel mai mult în evidență este fiul cel mare al regelui, prințul William, și care este primul în linia de succesiune la tron.
Fratele său, prințul Harry, a confirmat că va participa, însă fără soția Meghan, iar presa tabloidă a adus în discuție că încoronarea coincide cu cea de-a patra aniversare a fiului lor, prințul Archie.
În ciuda tradiției, membrii familiilor regale străine se vor deplasa la Londra pentru această ceremonie, potrivit BBC, care îi enumeră printre alții pe regele Felipe și regina Letizia ai Spaniei ori prințul moștenitor Akishino și prințesa Kiko ai Japoniei.
De asemenea, au confirmat participarea politicieni de rang înalt și foști premieri din Regatul Unit, dar și șefi de stat și de guvern din străinătate, precum președintele francez Emmanuel Macron, șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen ori președintele filipinez Ferdinand Marcos, conform The Times.
Cea mai importantă absență este considerată a fi cea a președintelui american Joe Biden, însă Casa Albă a confirmat că soția lui, Jill, va fi prezentă la ceremonie.
Aceasta se datorează unei lungi tradiții: de la înființarea națiunii americane, odată cu câștigarea independenței față de Marea Britanie, niciun președinte american nu a participat la încoronări.
Pe de altă parte, monarhia britanică nu l-a invitat pe președintele rus Vladimir Putin, conform surselor Reuters.
De asemenea, n-au fost invitați șefii de stat din Belarus, Iran, Myanmar, Siria, Afganistan și Venezuela, deși diplomați de rang înalt din Coreea de Nord și Nicaragua au primit invitații la ceremonie.
Din România, au fost invitați președintele Klaus Iohannis și membrii familiei regale, custodele coroanei, Margareta, și principele consort Radu, conform Agerpres.
Alte curiozități și detalii despre încoronare:
- Cel mai tânăr monarh din istorie a fost Maria, regina Scoției, care a devenit regină în 1542, când avea doar șase zile;
- Deși nu a fost prima încoronare, cea mai veche încoronare englezească documentată în detaliu a fost cea regelui anglo-saxon Edgar, în anul 953, la Bath;
- Westminster Abbey a fost scena fiecărei încoronări începând cu anul 1066. Prima a fost cea a lui William Cuceritorul, chiar în ziua de Crăciun;
- Prințul Charles Philip Arthur George, născut la Palatul Buckingham pe 14 noiembrie 1948, a devenit prinț moștenitor la vârsta de trei ani și va deveni cel de-al 40-lea monarh britanic încoronat la Westminster;
- A ajuns să devină cel mai longeviv prinț de Wales și a fost primul prinț moștenitor care și-a văzut mama încoronată ca suverană;
- Regele Charles al III-lea a fost primul moștenitor al tronului care a obținut o diplomă universitară; a studiat arheologie și antropologie în primul an la Universitatea din Cambridge, apoi și-a continuat studiile în istorie;
- Încoronarea mamei sale, regina Elisabeta a II-a din 1953, a fost cea mai numeroasă de până acum: peste 8.000 de invitați din 129 de națiuni;
- Încoronarea reginei Elisabeta a II-a a fost prima care a fost televizată. 27 de milioane de persoane din Marea Britanie au urmărit ceremonia la televizor, iar 11 milioane au ascultat-o la radio;
- Rezervat doar monarhilor britanici, Scaunul Încoronării nu a fost ocupat însă doar de aceștia: pe 2 iunie 1953, în dimineața încoronării reginei Elisabeta, o pisică pe nume Matins a fost găsită dormind pe scaunul din Westminster Abbey.