Linkuri accesibilitate

#diplomație | Cum și-au găsit loc după '89 în ambasade și consulate securiștii care au slujit familia Ceaușescu


După căderea regimului Ceaușescu, mulți dintre cei care l-au slujit pe dictator, în special cei din Securitate, și-au găsit funcții în pozițiile de stat. Unii, în ambasade sau consulate. Imagine generică de la o vizită de lucru a lui Nicolae Ceaușescu.

Diplomația românească s-a descotorisit greu de securiștii de care era înțesată înainte de 1989. Nu e clar nici acum dacă a făcut-o complet și a renunțat la vechile obiceiuri. Unii securiști au continuat să lucreze în diplomație ani buni, alții, puțini la număr, au fost deconspirați de CNSAS.

Relația diplomației cu Securitatea a fost un subiect tabu în România după 1990 și cu atât mai mult în ultimii ani. Despre trecutul securistic al unor diplomați se vorbește în șoaptă sau deloc, cu excepția momentelor când izbucnește câte un scandal.

Oricum, par mai interesante scandalurile de corupție, cum a fost cel din 2007 cu vizele acordate de consulatul românesc de la Chișinău, sau sexuale în care a fost implicat un alt consul român la Chișinău, Ion Nuică, decât cele legate de colaborarea cu Securitatea, deși nu au lipsit nici acestea.

Brațul lung al Securității în diplomația postrevoluționară

Cazurile lui Gabriel Gafița, fost ambasador în Portugalia, Andrei Corbea Hoișie, fost ambasador la Viena, sau cel al lui Gheorghe Magheru, fost reprezentant permanent al României pe lângă Consiliul Europei, sunt doar câteva dintr-o listă mai lungă a colaboratorilor și ofițerilor de Securitate care au gravitat în jurul ambasadelor, consulatelor sau în Ministerul Afacerilor Externe.

Ca persoană care lucrez la CNSAS de atâția ani am în permanență suspiciunea că există foști colaboratori sau securiști în instituții, inclusiv în ambasade. Am văzut și văd ofițeri de Securitate candidând la alegeri, oameni care trebuie să dea declarații că nu au colaborat și tot candidează, atunci sigur că îți poți imagina inclusiv că mai sunt prin ambasade sau consulate foști ofițeri de Securitate”.

Germina Nagâț, membru în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și fostă directoare a Departamentului de Investigații, spune pentru Europa Liberă că înainte de 1989 nu exista post în vreo ambasadă care să nu fie ocupat cu avizul Securității.

„Ambasadele erau înțesate de oamenii Securității înainte de 1989. Erau controlate de Securitate în întregime. Nu cred că exista vreo poziție în ambasadă care nu să fie ocupată cu acordul Securității, nici măcar cele mai modeste.

Am văzut acest lucru fie din dosarele persoanelor urmărite în emigrație, fie din dosarele organizatorice, nu sunt foarte multe, dar acelea care sunt ne spun cum funcționa sistemul în exterior”.

Este greu de crezut că diplomația s-a curățat în întregime de foștii securiști, atâta vreme cât la ani buni de la revoluție ei încă mai erau în sistem.

Piedicile din calea deconspirării diplomaților

Primele cercetări oficiale au început ca urmare a solicitării făcute de fostul ministru de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, care a cerut CNSAS sa verifice toți ambasadorii pentru a se vedea dacă au colaborat cu Securitatea. Surpriză sau nu, parte din cei deconspirați fuseseră numiți sau propuși în funcții chiar de el.

La vremea respectivă era în vigoare Legea 187/1999, declarată însă neconstituțională în 2008. De atunci, CNSAS face verificări în baza Ordonanței 24/2008, din care însă a fost exclusă verificarea din oficiu a ambasadorilor, magistraților și a altor câtorva categorii.

Astfel încât, explică Germina Nagât, pentru a verifica corpul diplomatic este nevoie de o cerere de la o persoană fizică sau instituție, CNSAS neputându-se autosesiza.

Mai mult, nu mai pot fi reverificați nici acei diplomați care au obținut deja o decizie din partea CNSAS, chiar dacă în arhive au apărut informații noi în cazul unora. Situația se datorează unei decizii a Curții Constituționale din noiembrie 2021 în cazul guvernatorului Mugur Isărescu, care a fost depistat drept informator al Securității cu numele de cod „Manole”. Isărescu a contestat la CCR, în cadrul procesului cu CNSAS, articolul care permitea reverificarea unor persoane care mai fuseseră verificate anterior.

„În momentul de față, cu toată arhiva nouă, extinsă pe care o avem, cu toate informațiile noi pe care le avem, nu mai putem să reverificăm persoane care lucrează în diplomație și au anterior o decizie, indiferent ce materiale noi am găsi și indiferent ce revelații de arhivă am avea”, spune Germina Nagât pentru Europa Liberă.

CNSAS poate verifica din oficiu doar pe cei care ocupă funcții în urma alegerilor, de la președinte la aleșii locali.

După Mihai Răzvan Ungureanu, nici un alt ministru de externe nu a mai făcut o cerere similară.

Cum este verificat acum corpul diplomatic

Vasile Popovici, fost ambasador în Portugalia (2011-2016) și în Maroc (2006-2011) povestește pentru Europa Liberă cum este verificat personalul diplomatic de rang înalt.

„La numirea în funcții de conducere în exterior- ambasadori și consuli generali- dădeam o declarație olografă pe proprie răspundere că nu am colaborat cu Securitatea.

În al doilea rând, la fiecare din funcțiile astea, am fost verificat ORNISS, deci băieții m-au verificat atât pe intern, cât și pe extern, două servicii cel puțin, ce-am făcut în timpul vieții”.

Cazuri celebre

Deși cazurile de diplomați care au lucrat pentru Securitate și apoi în diplomația postrevoluționară sau în alte instituții ale statului nu sunt multe, ele devoalează mecanismul sistemului.

CNSAS are mai multe procese pe rol - pe unele le-a câștigat, pe altele le-a pierdut, majoritatea din motive de procedură. Câteva își așteaptă soluția.

Gheorghe Magheru, alias „Ignat”, un artist al turnătoriei

Niciunul dintre turnători nu s-a ridicat la „înălţimile ameţitoare de performanţă“ ale lui „Ignat“, informatorul din dosarele întocmite de Securitate lui Pavel Câmpeanu, sociolog și scriitor.

Gheorghe Magheru.
Gheorghe Magheru.

„Ignat“ este Gheorghe Magheru, diplomat de carieră, reprezentant permanent al României pe lângă Consiliul Europei, de unde a fost retras din funcţie de preşedintele Traian Băsescu în 2005, apoi director general în Ministerul Afacerilor Externe.

Pentru verdictul de poliție politică (definitiv) dat de Înalta Curte în 2016 în procesul cu CNSAS s-a luptat fiul acestuia, Gheorghe Câmpeanu. Pe bună dreptate, „Ignat” turnase la greu, „amețitor”. Era ochii și urechile Securității, iar în urma delațiunilor sale Pavel Câmpeanu era urmărit peste tot, i s-au instalat microfoane în casă și în telefon, îi era deschisă corespondența.

„Ajuns în dormitor, mi-a sărit în ochi, orientată spre Răsărit şi fereastră, masa de lucru şi maşina de scris cu numeroase foi întoarse cu fundul în sus. Maşină modernă, mică, portabilă, de plastic. Ducându-mă la baie l-am văzut pe Câmpeanu încuind uşa dormitorului“, relatează „Ignat” după o vizită în casa lui Pavel Câmpeanu pentru ofițerul de Securitate, care pregătea o percheziție la domiciliul acestuia.

„Ignat îşi începe noua carieră conform instructajului şi, în prima notă informativă (26 aprilie, 1980), descrie vizita la Ştefana Steriade în timpul spitalizării tatălui meu. Redă scrupulos toate amănuntele conversaţiei şi cum a reuşit să canalizeze discuţia spre adevăratul obiectiv”, relatează fiul lui Pavel Cîmpeanu, revoltat de duplicitatea personajului.

Într-adevăr, într-una din notele informative, „Ignat” se laudă în fața securistului: „am simulat surpriza în legătură cu boala lui Câmpeanu, arătându-mă îndurerat de cele aflate”.

Angrenat în acest dispozitiv, Ignat devine instrumentul cheie al acţiunilor de urmărire informativă pe care Securitatea le întreprindea împotriva lui „Pavo”, numele de cod sub care era urmărit Pavel Câmpeanu.

„Misiunea lui consta în obţinerea de informaţii privitoare la progresul făcut de Pavel Câmpeanu în elaborarea textelor, la identificarea modului prin care reuşeşte să le scoată din ţară şi la depistarea celor care facilitează acest gen de „contrabandă“, scrie fiul acestuia după studierea dosarelor de la CNSAS.

Gheorghe Magheru, alias „Ignat” a fost distins în 2007 cu Ordinul Meritul Diplomatic.

Andrei Corbea Hoișie, turna disidenții din Iași

Andrei Corbea Hoișie a demisionat din funcția de ambasador la Viena după ce decizia de colaborator al Securității dată de CNSAS în aprilie 2007 a rămas definitivă.

Hoișie, reputat filolog germanist, laureat al prestigiosului Premiu Herder în 1998, profesor la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași unde a fondat Departamentul de Jurnalistică în 1990, își turna la Securitate prietenii din lumea literară ieșeană a vremii.

Sub numele de cod „Horia”, îl avea în vizor în special pe criticul literar Dan Petrescu, lider al mișcării disidente din Iași, pe care l-a încondeiat în termeni duri la Securitate.

„Succesul meritat de până acum s-a exercitat negativ asupra unor trăsături de caracter, i-a creat iluzia infailibilității, în textele sale și-a făcut simțită, pe lângă un ton nou, plin de aroganță, și o atitudine oarecum viciată de lecturi teoretice cu caracter iraționalist-mistic, dintr-o tradiție ce se revendică din epoca interbelică, mai precis generația Mircea Eliade-Emil Cioran, cu cunoscutele luări de poziție violente, sfârșind prin a netezi calea forțelor antidemocratice până la legionarism”. ( Notă olografă din 13.0. 1985).

Plecările în străinătate, la Heidelberg, și numirea la conducerea revistei „Dialog” după debarcarea scriitorului Alexandru Călinescu, au născut suspiciuni asupra lui Hoișie încă din perioada comunistă.

A fost numit ambasador la Viena la propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu și rechemat de la post de Traian Băsescu.

Gabriel Gafița, un caz pierdut de CNSAS

Unul dintre cazurile în care CNSAS nu a avut câștig de cauză este cel al fostului ambasador din Portugalia, Gabriel Gafița.

Potrivit CNSAS, Gafiţa a fost racolat ca informator al Securităţii în februarie 1977, pe când avea 25 de ani. Numele lui de cod ar fi fost „Rosetty” şi avea misiunea să deconspire starea de spirit din lumea literară.

Gafița a furnizat informaţii despre minorităţile maghiare şi germane, dar şi despre discuţiile de la Biblioteca Americană, iar pentru serviciile aduse Securității primea diverse sume de bani, obiecte și băuturi, spune CNSAS.

Diplomat de carieră, Gafița a intrat în MAE în 1991 și a fost ambasador în Malayesia și Canada între anii 1998 şi 2002, iar între 2002 şi 2004 a ocupat funcţia de director general adjunct pentru Europa şi America de Nord în centrala MAE. În 2005 a fost numit în funcţia de ambasador în Portugalia prin decret prezidenţial, la propunerea lui Mihai-Răzvan Ungureanu.

Cu ce se ocupa „elita spionilor”

Ofițerii DIE, cei care lucrau în exterior, erau și sunt considerați elita Securității, patrioți care apărau interesele României în străinătate, asemenea serviciilor secrete occidentale. Mulți dintre ei umpleau ambasadele, alții lucrau în comerțul exterior și învârteau afaceri grase cu banii Securității.

„Foarte interesant este că în decembrie 1989 DIE (CIE) a dispărut ca un fum, de parcă n-ar fi existat decât Securitatea internă. După ’89 lumea a început să se războiască cu Securitatea internă, cea care făcuse poliţie politică, cu turnătorii. Mafioții din DIE însă au dispărut ca prin farmec și unii dintre ei au apărut apoi ca oameni de afaceri cu investiții. DIE a dispărut, dar metodele şi rețelele s-au păstrat până în zilele noastre”.

„Încă dinainte de 1989 zona asta externă era scăpată de sub control. Nici Ceauşescu nu i-a putut opri să îl fure şi să-şi extindă sferele de influenţă. După 1990, rechinii au scăpat în acvariul cu peştişori”, scrie istoricul Mădălin Hodor, pe blogul „Amintiri din comunism”.

„Securiștii din comerțul exterior care la sfârșitul anilor ’80 învârteau milioane de dolari mai scăpau câteva sute de mii și pentru ei. Dar problema era că nu aveau ce face cu ei în ţară. Dacă își luau vilă la munte și trei mașini, imediat intrau în atenția șefilor.”

„Am documentat cazul unui securist, Andronic, care a făcut o afacere cu câteva câte sute de tone de cafea, a vândut câteva zeci de tone în nume propriu și a pus banii într-un off-shore. A câștigat 80.000 de dolari. Banii lui”, mai arată Hodor.

Germina Nagât spune că acești ofițeri care lucrau în străinătate se considerau ei înșiși elita serviciilor secrete din timpul lui Ceaușescu, profesioniști ai spionajului, dar niciunul nu o să recunoască deschis că a făcut poliție politică.

„Da, oficial promovau 'interesele României în străinătate', care erau, de fapt, interesele regimului. De la urmărirea emigratiei - și, evident, infiltrarea ei - la spionaj industrial, furt de tehnologie, promovarea imaginii cuplului Ceaușescu, propagandă în favoarea lor etc.

Și să nu uităm de sarcina prioritară a aducerii de cât mai multă valută în țară, prin orice metode și mijloace. De la practicile comerciale firești la altele, de-a dreptul oneroase, cum ar fi mostenirile fictive, traficul cu produse sub embargo sau traficul de persoane, de pildă”, spune pentru Europa Liberă Germina Nagâț.

Haș Mircea, de la DIE și SIE la Dragnea

Mircea Haș este spion de meserie, a intrat în Securitate la Arad, în 1972, iar în doi ani a ajuns la Departamentul de Informații Externe (DIE), de unde a fost propulsat la Centrul de Informații Externe (CIE), UM 0195, unde îl prinde și revoluția. Cel puțin așa scrie în fișa de cadre.

În realitate a fost ofițer sub acoperire prin ambasade - secretar III, Dar-Es-Salam, Tanzania (între 1976-1980), la Bruxelles, după care este trimis în Centrală.

Revoluția îi aduce noi oportunități, tot prin ambsade. Operează la Budapesta până în 1993, după care, în 1998, pleacă la Tripoli, însărcinat cu afaceri și consilier pe probleme politice, până în 2003. Ultima misiune: consilier la ambasada din Teheran, Iran, până în 2007. Pleacă din SIE în 2008.

Nici de atunci încolo nu a stat degeaba, se învârte în jurul afacerilor lui Liviu Dragnea din Tel Drum, după arată o investigatie RiseProject.

Curtea de Apel București l-a declarat „lucrător al Securității” și a decis că a făcut poliție politică.

Petru Țăgorean, confisca mobila celor fugiți din țară

Locotenent în cadrul Direcției a Vl-a Cercetări Penale a Securității, Petru Țăgorean a fost secretar general adjunct în MAI, director al cancelariei Prefecturii București și consul la Cahul, Republica Moldova, până în mai 2019. Este membru al controversatei Academii de Științe ale Securității Naționale, fondată în 2012 de generalul Gabriel Oprea.

Viața sa de securist, așa cum a constatat Curtea de Apel București în 2021, a fost una „aventuroasă”- confisca mobila din casele românilor care fugeau din țară înainte de 1989.

„Noi, lt...și plt S:G., ambii din Ministerul de Interne, Direcția Cercetări Penale, în baza dispozițiilor ordonanței de luarea măsurii asigurătorii, emisă la data de 20 august 1989, de Direcția de Cercetări Penale din Ml, ne-am deplasat în București, la domiciliul numitei A.l, învinută de săvârșirea infracțiunii de refuzul înapoierii în țară /.../ cu scopul instituirii unui sechestru asigurător pe averea acesteia, unde am găsit pe numita I.G.S. /.../, mama învinuitei, în prezența căreia am identificat și indisponibilizat următoarele: Una garnitură mobilă lucrată rustic, de culoare neagră cu motive florale din mărgeluțe încrustate, formată din: una masă octogonală cu patru picioare și una mobilă de bucătărie din pal furniruit, de culoare crem cu maro compusă din 5 dulăpioare suspendate, cu uși”, se arată într-un proces verbal semnat de Țăgorean.

În alt caz, a pus sechestru pe o mașină Dacia 1300 break, dar și pe „una garnitură mobilă sufragerie compusă din: servantă cu două uși simple și una ușă dublă, una garnitură mobilă de dormitor tip compusă din: șifonier cu 5 uși maro și 5 uși mici, un pat dublu, de mijloc, cu 2 noptiere, una toaletă cu oglindă de circa 1.50 metrii. Garnitura este din iemn de paltin, este folosită și evaluată la circa 10 mii lei”, se mai arată în documentele Curții de Apel București, care a declarat că Țăgorean a făcut poliție politică în calitatea sa de lucrător al Securității.

În februarie 2015, lui Țăgorean i se oferea Ordinul „Bărbăţie și Credinţă” în grad de Cavaler de către președintele României, Klaus Iohannis, după ce în 2014 fusese ridicat la gradul de chestor șef de către Traian Băsescu.

Lista lui Răceanu

Mircea Răceanu scrie în cartea sa Infern 89: „După ce a închis dosarul cu cele cinci fotografii, lt. col. Emil Rădulescu (….) mi-a arătat aproximativ 35-40 de fotografii, toate aparţinând lucrătorilor din Ministerul Afacerilor Externe, însă altele decât cele văzute în timpul anchetelor anterioare. Îi cunoşteam absolut pe toţi. Cu mulţi dintre ei lucrasem ani de zile şi ştiam că erau ofiţeri de securitate, pe alţii îi bănuiam.

Am decis încă de la prima fotografie care mi-a fost arătată, cea a lui Constantin Gârbea, să neg că aş fi fost la curent cu faptul că erau ofiţeri de securitate. Aşa am procedat cu toate fotografiile care au urmat, printre care cele ale lui Vasile Prună, Gheorghe Duţă, Ion Dobreci, Vasile Croicu, Ioan Donca, Tudor Valeriu, Teodor Meleşcanu, Pavel Platona, Petru Ioan Cordoş, Octavian Gavriş, Ilie Neamţu, Nicolae Petruţ, Ştefan Costin, Valeriu Dinică, Marin Buhoară, Cristian Mocanu, Ionel Stănculescu, Dinu Marian, Petre Săndulescu, Ion Pascu”.

Mircea Răceanu a fost trimis în 1969 la Ambasada României de la Washington, unde între 1974-1979 a ocupat postul de secretar I. A fost şeful departamentului SUA/Canada, iar între 1984-1989 a condus departamentul America din MAE.

Arestat în ianuarie 1989, acuzat de trădare în favoarea americanilor, a fost condamnat la moarte, pedeapsă comutată apoi la 20 de ani de închisoare. Eliberat în timpul revoluției din decembrie 1989, s-a stabilit în SUA.

Fostul aghiotant al ultimului şef al Securităţii comuniste, generalul Aurel Rogojan, susţine că Răceanu a fost şi el ofiţer acoperit.

Unirea Principatelor. Iași 2023
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:00:38 0:00
XS
SM
MD
LG