Întrebat la o conferință de presă dacă intenționează să reducă forţele americane din Europa, Trump a răspuns: „Aş putea face asta. Depinde”.
Donald Trump a mai spus că Statele Unite finanţează apărarea Europei fără a primi prea mult în schimb, așa cum se întâmplă și în cazul Coreei de Sud.
„Ar fi un subiect de discutat care nu are legătură cu comerţul. Dar cred că are sens să facă parte din aceste discuţii comerciale. Ar fi frumos să împachetăm totul într-o singură înţelegere pentru fiecare ţară”, a declarat Trump, referindu-se la negocierile privind taxele vamale, potrivit news.ro.
O filmare publicată de televiziunea americană WAAY 31 News din Alabama surprinde răspunsul președintelui Donald Trump cu privire la militarii americani din Europa.
Declarațiile președintelui vin după ce NBC News a relatat în urmă cu câteva zile că administrația Trump ar lua în calcul să retragă un număr semnificativ de militari din Europa, inclusiv din România.
Soldații despre care se discută posibila retragere ar face parte din unele unități desfășurate în Europa de Est de Administrația Biden, pentru a proteja țările vecine Ucrainei ca urmare a invaziei Rusiei, începută pe 24 februarie 2022.
Atunci, numărul soldaților americani trimiși pe Flancul Estic a fost suplimentat cu 20.000. Dacă discuțiile s-ar concretiza, ar fi vorba, practic, de reducerea la jumătate a acelei cifre.
NBC News menționează că ar fi vorba de trupe staționate în Polonia şi România. Ambele ţări au transmis că nu au fost anunţate în privinţa unor astfel de planuri ale SUA.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marți că „nu există nicio discuție și nicio informație oficiale” care să confirme articolul publicat de NBC News.
Bolojan a mai spus că, la ultima discuție dintre secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, cu miniștrii de Externe europeni, SUA au precizat că nu au luat nicio decizie referitoare la o dezangajare pe Flancul de Est.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis că „România nu a primit nicio informare oficială” din partea SUA referitoare la o posibilă retragere a unor soldați americani.
MApN a precizat că „toate acordurile bilaterale dintre România și SUA sunt în vigoare, sunt respectate și adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional”.
Miercuri, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că numai președintele Trump poate decide viitorul forțelor americane din Europa.
„Singura persoană care va lua o decizie cu privire la structura de forţe a trupelor americane în Europa va fi preşedintele Trump, comandantul suprem.(...) Vom continua să purtăm discuţii continue, inclusiv în contextul negocierilor dintre Ucraina şi Rusia, cu privire la care ar trebui să fie postura noastră de forţă pe continent, care să răspundă cel mai bine intereselor americane şi să asigure, de asemenea, împărţirea sarcinilor în Europa”, a spus Hegseth.
Potrivit oficialilor militari din SUA, în Europa sunt staționați în total 80.000 de militari americani.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.