Linkuri accesibilitate

DNA a clasat dosarul achiziției de BMW-uri de la un apropiat al președintelui Iohannis


Poliția Rutieră a început să fie dotată cu mașini BMW, în urma unui contract în valoare de 98 milioane de lei fără TVA. Noile mașini vor înlocui dreptat Loganurile produse de Dacia.
Poliția Rutieră a început să fie dotată cu mașini BMW, în urma unui contract în valoare de 98 milioane de lei fără TVA. Noile mașini vor înlocui dreptat Loganurile produse de Dacia.

Dosarul achiziției de mașini BMW de către Poliția Română a fost clasat. Informația a fost confirmată de Direcția Națională Anticorupție într-un răspuns pentru Europa Liberă. Modul în care au fost cumpărate sute de mașini de la un apropiat al președintelui mai rămâne în lucru la Parchetul European.

Licitația prin care Inspectoratul General al Poliției Române cumpără sute de mașini BMW nu mai este anchetată de Direcția Națională Anticorupție.

DNA a transmis marți un răspuns la solicitarea Europei Libere prin care a confirmat informația. Dosarul cercetat in rem, adică față de faptă și nu împotriva unei persoane, a fost clasat încă din octombrie.

„La solicitarea dvs. din data de 08 noiembrie 2023, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să vă transmită că, la data de 16 octombrie 2023, în dosarul la care faceți referire a fost dispusă soluția clasării”, se arată în comunicatul DNA.

În acest moment, doar parchetul Uniunii Europene mai cercetează contractul de achiziție, potrivit unui răspuns furnizat chiar de către Poliția Română în primăvara acestui an.

Patronul firmei câștigătoare, prieten cu Klaus Iohannis

Câștigătorul licitației a fost anunțat în septembrie anul trecut, ocazie cu care au apărut și acuzațiile că a fost o licitație cu dedicație din partea Sindicatului Europol.

Sindicaliștii din poliție au acuzat că doar modele BMW vândute de Automobile Bavaria SRL s-ar fi putut califica după criteriile stabilite în caietul de sarcini, deși alți trei producători de mașini ar fi avut modele asemănătoare.

Potrivit portalului achizițiilor publice, o singură ofertă a fost depusă, care a fost și acceptată. Acordul cadru prevedea livrarea între minimum 300 și maximum 600 de mașini.

Contractul are o valoare cuprinsă între 49 de milioane de lei (aproape 10 milioane de euro) și 98 de milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro). Sumele sunt fără TVA.

Sindicatul Europol a mai acuzat atunci că licitația a fost una „cu cântec” deoarece „specificațiile tehnice pe care producătorii trebuiau să le îndeplinească au fost foarte dure, însă una a sărit în evidență”.

„Se dorea o autospecială cu o putere minimă de 130 kW, motor pe benzină, cuplu motor min. 290 Nm, tracțiune integrală 4×4 permanent (AWD), tipul caroseriei să fie AA, iar transmisia să fie automată pe o cutie de minim (atenție!) 8+1 trepte. După aproximativ 2 săptămâni de căutări și discuții cu reprezentanți ai marilor dealeri auto, am ajuns la concluzia că singura marcă ce „pică” pe aceste specificații este BMW. Iar tipul de BMW este 320ix”, anunța sindicatul Europol.

Firma câștigătoare a fost Automobile Bavaria SRL, al cărei patron este omul de afaceri Michael Schmidt, un apropiat al președintelui Klaus Iohannis.

Președintele Iohannis a declarat la vremea respectivă că amiciția sa cu Michael Schmidt nu a contat în ceea ce priveşte câştigarea licitaţiei, iar compania câștigătoare a precizat la scurt timp că prietenul președintelui „nu mai deține nicio funcție și nu este implicat în operațiunile din România”.

G4Media a scris ulterior că cea mai mare sumă donată către PNL, de o persoană juridică, în mandatele lui Klaus Iohannis, aparține unei societăți a omului de afaceri Michael Schmidt.

De asemenea, în octombrie 2021, Michael Schmidt și soția sa l-au însoțit pe președintele României, Klaus Iohannis, în Germania, la decernarea premiului Carol cel Mare.

Poliția Română a răspuns și ea acuzațiilor. Potrivit IGPR, firma Automobile Bavaria a fost declarată câștigătoare după ce a fost singura înscrisă la licitație și că demararea procedurilor pentru stabilirea specificațiilor tehnice datează din 2018, iar acestea „sunt aliniate standardelor europene”.

Instituția a adăugat că fiecare mașină BMW va costa 32.000 de euro, fără TVA, și că nu va plăti suplimentar pentru dotările specifice, respectiv rampă, colantare, baterie suplimentară, precum și un set de anvelope de iarnă.

Jumătate din banii pentru cumpărarea acestor mașini ar fi urmat să provină din fonduri europene, lucru care nu s-a mai întâmplat între timp, iar sumele au fost plătite din bugetul statului.

Opoziția a acuzat că fără accesarea fondurilor europene, Parchetul European nu va putea instrumenta dosarul său.

Aceasta a fost a doua licitație pentru cumpărarea de mașini noi pentru Poliție, după cea din 2021, când nu s-au prezentat companii din cauza ofertei de preț considerate prea mici în raport cu cerințele caietului de sarcini.

Scandalul din jurul acestui contract a avut efecte și în plan politic între PNL și USR, foști parteneri de guvernare.

Fostul ministrul de interne Lucian Bode (PNL) a susținut în toamna anului trecut că fostul ministru Cătălin Drulă (USR) a fost cel care ar fi aprobat cererea de finanțare și detaliile tehnice atunci când era ministru al Transporturilor.

De asemenea, Bode a spus că achiziția de automobile BMW a trecut prin toate filtrele de legalitate și că licitația a fost „corectă”.

În replică, Drulă a răspuns că acuzațiile la adresa sa sunt false și a spus că „documentele pe care le arată Bode cu detalii tehnice sunt elaborate de el și de subordonații săi. Nu are nicio treabă Ministerul Transporturilor cu girofare, radare și mașini de poliție.”

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

  • 16x9 Image

    Anca Grădinaru

    Anca Grădinaru este senior correspondent la Europa Liberă din februarie 2023.
    Este jurnalist de 25 de ani. Anterior, a lucrat la Ziarul Adevărul, Antena 1, Antena 3, Digi 24 și Radio Europa FM.

    A realizat știri, anchete, reportaje și documentare, radio și de televiziune, în România, Ucraina, Irak, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
     
    A transmis de la majoritatea summiturilor NATO de după aderarea României la Alianța Nord Atlantică și de la reuniuni ale Uniunii Europene, de la vizitele papilor la București și de la primele două ediții ale Jocurilor Invictus la care a participat România.

    Unele dintre reportajele Ancăi Grădinaru au fost premiate de New Mexico Associated Press și Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România.

    La Europa FM, a realizat emisiunea „Interviurile Europa FM” și „Piața Victoriei”. Este absolventă a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și a unei burse de un an la New Mexico State University din Statele Unite ale Americii.

XS
SM
MD
LG