În Ucraina, Anul Nou este un moment pentru familie și prieteni să se reunească, să mănânce, să bea, să facă schimb de cadouri și să reflecteze asupra zilelor trecute și viitoare.
Dar ceea ce este în mod normal un moment fericit este acum marcat pentru al doilea an consecutiv de umbra războiului din țară, în timp ce Rusia continuă atacul la scară largă.
Milioane de ucraineni au fost strămutați din casele lor, iar până acum au fost 315.000 de victime - un număr în creștere zilnic.
Pentru cei strămutați la un adăpost din Dnipro, în sud-estul Ucrainei, viața continuă și se apropie de al doilea An Nou marcat de război.
Vorbind cu Serviciul Ucrainean al RFE/RL, locuitorii găsesc modalități mici de a sărbători, fiecare act de recunoștință fiind o mică victorie asupra eforturilor Rusiei de a distruge spiritul ucrainean.
„Cel puțin aici, în acest spațiu, ar trebui să domnească pacea”, spune administratorul Nina Bondar. „Trebuie să ne ajutăm unii pe alții”.
Oamenii vin la adăpost cu diferite traume, fiecare cu propriile poveri și demoni și toți împărtășesc durerea pierderii „căminului”. Voluntarii fac tot posibilul pentru ca viața la adăpost să fie decentă - oferind consiliere psihologică și ajutor pentru refacerea documentelor.
În cele 18 luni de funcționare, 10.000 de oameni au trecut prin adăpostul de la Dnipro, majoritatea la începutul războiuluie, când zonele din sudul și estul Ucrainei erau în mod activ evacuate.
Acum, oamenii care vin aici pot rămâne cât doresc, atâta timp cât ajută comunitatea.
„Copiii mei sunt tot ce mi-a mai rămas”
Valentina Romaniuk și cei patru copii ai săi sunt la adăpost de doar o săptămână. Ei au trăit sub ocupația rusă în regiunea Herson timp de un an și jumătate înainte de a reuși să evadeze în Norvegia. Ea își amintește timpul sub ocupație ca fiind unul de frică și incertitudine.
„Forțele ruse au dat afară oamenii din casele lor, în special oamenii în vârstă. Au intrat și au decis care este cea mai bună casă și apoi le-au spus oamenilor de acolo: Aveți 24 de ore să plecați! Au luat totul din case, chiar și toalete și lenjerie de corp.”
La școala copiilor ei, spune ea, elevilor li s-a spus cum au ajuns rușii să-i „elibereze” și să-i „protejeze”.
„Copiii, desigur, erau îngroziți”, spune Romaniuk. „Am fost cu toții.”
Ea a decis să fugă din orașul natal odată ce a venit noul an școlar și a plecat înainte de deschiderea școlilor. În urmă cu câteva luni, s-a întors în Ucraina și a încercat să locuiască la Dnipro, dar economiile i s-au epuizat curând.
Acum, ea se adaptează să își construiască o viață la adăpost. Croitoreasă de meserie, Romaniuk își cauta de lucru. De asemenea, obișnuia să cultive legume și să le vândă și spune că și-ar dori să facă același lucru aici.
„Îmi doresc foarte mult casa mea”, spune ea. „Nu am unde să mă întorc. Casa mea a fost distrusă."
Nu există o atmosferă de sărbătoare, spune Romaniuk, dar adaugă că se gândește la mici cadouri pentru copii și la amenajarea unei mese festive. Revelionul a fost „întotdeauna distractiv” acasă, își amintește ea, alături de un grup mare de rude și vecini.
„Anul acesta, nu știu”, spune ea. „Am un vis: o educație bună pentru fiecare dintre copiii mei. Copiii sunt tot ce mi-a mai rămas. Dacă îmi văd copiii zâmbind, pot supraviețui la orice."
E o după-amiază înzăpezită, iar femeia se pregătește să scoată copiii afară: „Acum ne vom plimba, vom arunca cu bulgări de zăpadă, ne vom ridica moralul, vom cumpăra înghețată. Este o altă zi și suntem în viață."
Într-o zi totul se va sfârși
Yuri Shmanov, un profesor din Lisichansk, locuiește lângă Romaniuk, la adăpost. Are un loc unde să doarmă, cu spațiu pentru birou și laptop, și locuiește la adăpost din mai 2022.
Fratele său a fost ucis de bombardamente în orașul lor natal. Ferestrele apartamentului lui Shmanov au explodat pe 24 februarie 2022 - ziua în care Rusia și-a lansat invazia pe scară largă în Ucraina.
Spune că a supraviețuit pentru că draperiile au împiedicat cioburile să zboare înăuntru. Shmanov a locuit în Lisichansk timp de trei luni în timpul ostilităților în desfășurare, înainte de a fi evacuat de voluntari italieni. Acum lucrează cu jumătate de normă ca profesor în Lisichansk Mining and Industrial College și ține cursuri online.
„Trăiesc cu gândul că într-o zi totul se va sfârși”, spune el. "Nimic nu este pentru totdeauna, iar după război vine pacea. Sper să mă întorc acasă pentru că acasă este acasă. Dacă casa noastră este distrusă, o vom repara, o vom reconstrui."
Revelionul acesta va fi al doilea pentru Shmanov la adăpost.
„Anul trecut, ne-am adunat cu toții împreună. Am avut un foc de tabără, carne prăjită. Asta am făcut și o putem face din nou", spune el.
„Necesar pentru a continua să trăiești”
Oksana Lisova este din Vilniansk, regiunea Zaporojie. Orașul ei este sub foc constant și este pe jumătate distrus, spune ea. A plecat de acolo cu soțul și fiica de 5 ani în septembrie 2022. Bunica ei a rămas în urmă. În prima lună, au locuit în Polonia. Dar apoi s-au întors la Dnipro și au închiriat un loc.
Dar peste puțin timp adăpostul a fost singura lor opțiune și sunt aici de șase luni. Lisova spune că este recunoscătoare că există mâncare caldă și sprijin psihologic pentru familia ei.
„Copiii vorbesc cu psihologii” spune ea. „Uneori îmi pierd cumpătul și țip. Încerc să mă abțin, dar este greu."
Soțul Lisovei este sudor, dar în acest moment este nu are loc de muncă. Ea însăși este electrician de meserie, dar a absolvit recent un curs de cosmetician și visează să-și deschidă propria afacere de manichiură.
„Dacă vrea Dumnezeu, poate cineva va ajuta la îndeplinirea visului: să cumpăr uneltele. Vreau să fac asta aici, să le ofer fetelor manichiură și tratamente de înfrumusețare. Dacă aș avea instrumentele, aș putea să o fac chiar aici, la adăpost”, ea spune.
Lisova își amintește de acasă de fiecare dată când se apropie sărbătorile de Anul Nou și speră că va putea recrea aceeași atmosferă aici, la adăpost:
„Am pus deja un brad în cameră, am înșirat ghirlande pentru copii. Vreau o atmosferă casnică. Da, avem aceste vremuri acum, dar este necesar să continuăm să trăim. Nu putem rămâne blocați într-un singur loc."
Ca întotdeauna, voi găti salata de cartofi, pizza, plăcinte. Îmi place să petrec timpul în bucătărie. Nu există o bucurie festivă specială, pentru că un copil este bolnav, dar vom crea singuri sentimentul de sărbătoare."
„Ne vom întoarce când războiul se va termina”, spune ea. „Vreau atât de mult să merg acasă, că mă doare sufletul”.
„Pacea va domni”
Lolita Glotova este specialistă în inițiative de tineret pentru regiunea Lugansk. Ea a fost strămutată de două ori: mai întâi în 2014, când a plecat din Alchevsk la Lisichansk, iar apoi după februarie 2022, când a plecat la Dnipro.
Face voluntariat la adăpostul care a fost creat în 2022 de refugiații din Lugansk, cu finanțare de la organizații internaționale. Voluntarii oferă activități și instruire pentru rezidenți, cum ar fi alfabetizarea digitală, contabilitate, cursuri de manichiură, literatură ucraineană, pictură, fitness - toate menite să promoveze scopul și rutina pentru rezidenți, în timp ce se luptă să se adapteze șise întristează pentru ceea ce au pierdut.
Glotova ține de două ori pe săptămână ateliere creative pentru copii și adulți. De asemenea, organizează evenimente educaționale și de divertisment.
„Predau atât pictura, cât și artele decorative și încerc să-i îndrum cumva pe participanți să-și înțeleagă identitatea, atât a Ucrainei, cât și a regiunii Lugansk. Pictăm tablouri patriotice după numere, relaxându-ne, bând cafea, ascultând muzică clasică…. am fost surprinși că este posibil”, spune ea.
Administratorul Nina Bondar este din Lisichansk. Ea spune că adăpostul supraviețuiește datorită ajutorului umanitar al donatorilor internaționali și mai multor granturi.
La fel ca majoritatea locuitorilor, și ea încearcă să se adapteze la noul oraș, pentru că încă nu se vorbește despre întoarcerea acasă. Dar deocamdată, ea este aici și are grijă de ceilalți.
„Dacă va fi o masă comună sau fiecare cameră separat, încă ne hotărâm. Dar cred că va fi o masă dulce, cu prăjituri. Pregătesc și o surpriză pentru rezidenți, poate vom invita un oaspete surpriză…. planific multe în fiecare zi; nu mă pot descurca fără muncă. Pun lucrurile la locul lor, spăl ceva undeva, pregătesc ceva. Pentru asta trăim", spune Bondar.
