Jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț documentează comunitățile de români din diaspora în cadrul proiectului Teleleu.eu. De 11 ani lucrează la acest proiect.
Primii cinci ani i-au petrecut în România, când au scris despre viața românilor din țară. În următorii șase au documentat diaspora românească din Europa – au interacționat și au aflat poveștile milioanelor de români care trăiesc în străinătate. Și continuă să o facă.
Au revenit în România în luna ianuarie a acestui an. A fost cea mai lungă călătorie în afara țării în acești șase ani de când cutreieră Europa, o experiență care a durat 21 de luni.
Vor pleca din nou la sfârșit de aprilie, spre Austria, pentru a vedea de acolo alegerile prezidențiale care vor avea loc în România în luna mai.
Ea crede cu tărie că oamenii sunt divizați pentru că nu se mai ascultă, iar poveștile sunt cele care îi pot împăca. Atunci când e multă tensiune în societate, doar poveștile pot învinge dezbinarea, spune ea.
Ce partide politice a văzut în preajma alegerilor de anul trecut în locurile în care se adună românii din diaspora? „Am întâlnit un singur partid: AUR. Ba strângeau semnături, ba stăteau de vorbă cu oamenii. Erau prezenți în fiecare weekend acolo.”
Ascultă podcastul SmartJob pe YouTube Music, Spotify, Apple Podcast.
Elena Stancu spune că nu a văzut niciun politician de la USR sau REPER sau de la PSD ori PNL: „Fie și numai prin prezență, oamenilor le rămânea întipărit în minte simplul fapt că doar AUR era acolo lângă ei.”
Crede că partidele n-au știut niciodată să comunice cu acei români: „Ca și cum le-ar fi teamă de ei, nu au știut să comunice cu publicul acesta, au comunicat cu cei care i-ar fi votat oricum.”
Dacă ar fi să le transmită ceva politicienilor români le-ar spune simplu: „Ca să-i aduceți înapoi în țară pe români, trebuie să le rezolvați problemele din cauza cărora au plecat, să le ascultați dificultățile și nevoile.”
Dacă politicienii nu iau în serios cetățenii, nici votul nu mai e serios
În timpul alegerilor din toamna trecută, Elena Stancu și Cosmin Bumbuț erau în Franța.
Acolo au început să documenteze parlamentarele și prezidențialele: „Am simțit din start o tensiune în rândul românilor din diaspora. Oamenii au acumulat foarte multă frustrare, se simt abandonați, neascultați, într-un fel și-au pierdut speranța.”
Spune că votul șocant pentru Călin Georgescu nu a fost unul care exprimă neapărat extremismul lor, cât deznădejdea: „Acest vot de protest e un fel de a spune că și-au pierdut speranța, că nu mai au încredere în politicieni.”
Muncitorii din construcții stau foarte mult pe TikTok, explică Elena, iar decizia lor s-a luat atunci, cu câteva zile înainte, poate chiar cu o zi înainte de vot.
Să te gândești la binele comunității e un privilegiu pe care ți-l aduce bunăstarea.
„Nu a fost o decizie foarte bine cumpănită. Ca să ai o decizie foarte bine cumpănită, ar trebui să ai încredere în clasa politică și să iei votul la fel de în serios cum politicienii îți iau ție în serios viața și destinul. Doar că ei nu mai fac asta”, explică jurnalista.
„Dacă politicienii nu-ți iau în serios viața și destinul, sigur că nici votanții nu vor lua votul în serios și atunci unii dintre ei au votat aproape în glumă Călin Georgescu. Aproape că râdeau, aproape că glumeau că votează Călin Georgescu, pentru că votul nu mai era o treabă serioasă”, spune ea.
Dacă politicienii și-au bătut joc ani de zile de voturile lor, de ce ar fi serios pentru ei acum votul?, se întreaba ea: „Nu e neapărat o dovadă a extremismului din societatea românească, cât ceea ce n-a mers și ceea ce n-a făcut clasa politică în 30 de ani.”
România nu știe ce e empatia. Românii nu se ascultă
Elena Stancu crede cu tărie că poveștile îi pot împăca pe români, că pot învinge dezbinarea din societate:
„De asta trăim într-o autorulotă și spunem poveștile oamenilor, pentru că credem foarte tare că numai asta poate construi punți între noi, că de fapt ceea ce nu știm sunt poveștile celui de lângă noi, celui care trăiește lângă noi.”
„Și, dacă noi ne-am asculta unii pe alții mai des, dacă ne-am înțelege problemele și dacă am sta de vorbă unii cu alții, cred că toate lucrurile ar fi total diferite.”
Spune că în România „nu am făcut acest lucru, nici măcar în familie nu ne-am ascultat, pentru că avem traume pe care, din păcate, nu le recunoaștem”.
„Sunt traumele pe care le-a lăsat comunismul, sunt traumele pe care le-a lăsat sărăcia, sunt traumele violenței, pentru că e foarte multă violență în societatea românească și atunci e greu ca în familie să înveți empatia”, explică ea.
Atunci când ești pe modulul de supraviețuire, e greu să te gândești la binele comun, la binele comunității, spune jurnalista: „Să ajungi în punctul în care să te gândești la binele comunității e un privilegiu pe care ți-l aduce bunăstarea.”
Ce se întâmplă dacă vom continua să nu ne ascultăm?
„Vom rata înțelegerea celuilalt. Or, nu combați radicalizarea prin radicalizare și în niciun caz insulta nu convinge pe nimeni de nimic. Trebuie să învățăm să dialogăm. Trebuie să învățăm empatia, să învățăm să avem mai multă răbdare unii cu alții.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
