Linkuri accesibilitate

 
Exclusiv. Peste 160.000 de răniți | Amploarea pierderilor Rusiei în războiul din Ucraina, dezvăluită de date secrete din spitalele rusești

Exclusiv. Peste 160.000 de răniți | Amploarea pierderilor Rusiei în războiul din Ucraina, dezvăluită de date secrete din spitalele rusești


Estimările oficiale occidentale ale numărului de răniți ai Rusiei în timpul invaziei sale totale de trei ani în Ucraina depășesc 600 000.
Estimările oficiale occidentale ale numărului de răniți ai Rusiei în timpul invaziei sale totale de trei ani în Ucraina depășesc 600 000.

Cu mai puțin de un an înainte ca trupul său plin de sânge să fie găsit întins pe un trotuar acoperit de zăpadă la Moscova – asasinat cu ajutorul unei trotinete electrice explozive – generalul rus care se ocupă de arme chimice, biologice şi radiologice rusești fost împușcat.

Știrile despre uciderea locotenent-generalului Igor Kirillov – în decembrie anul trecut au făcut înconjurul lumii. Însă spitalizarea sa, cu o rană provocată de un glonț, cu nouă luni mai devreme, nu a fost niciodată făcută publică.

Împușcarea lui Kirillov a ieșit la iveală în urma unor scurgeri dintr-o bază de date cu informații medicale obținute exclusiv de jurnaliștii RFE/RL. Acestea arată, într-o perspectivă fără precedent, cât de mari sunt pierderile Rusiei în timpul invaziei pe scară largă a Ucrainei, lansată în februarie 2022 – cel mai mare și mai sângeros război din Europa de la Al Doilea Război Mondial.

This image contains sensitive content which some people may find offensive or disturbing.
Igor Kirillov a fost ucis în urma exploziei unei trotinete electrice lângă blocul în care locuia, la Moscova.
Igor Kirillov a fost ucis în urma exploziei unei trotinete electrice lângă blocul în care locuia, la Moscova.
This image contains sensitive content which some people may find offensive or disturbing - Click to reveal
Igor Kirillov a fost ucis în urma exploziei unei trotinete electrice lângă blocul în care locuia, la Moscova.

Spitalizarea sa, pentru mai mult de o lună, în cea mai prestigioasă instituție din complexul medical militar al Rusiei, se numără printre înregistrările dintr-o bază de date masivă la nivel național a Ministerului Apărării, care privește aproape 166.000 de soldați. RFE/RL a obținut-o de la un transfug rus.

Baza de date include dosare de spitalizare ale militarilor - de la generali de rang înalt până la soldații de rând – alături de mercenari din cel puțin zece țări, începând din februarie 2022 și până la jumătatea lunii iunie 2024. Nu reflectă, însă, ultimele opt luni de lupte, unele dintre cele mai sângeroase ale războiului.

Pentru ambele tabere, pierderile sunt uluitoare: peste un milion de morți sau răniți, conform estimărilor occidentale.

În cazul Ucrainei, cel puțin 46.000 de soldați au fost uciși și aproximativ 380.000 răniți, potrivit cifrelor citate de președintele Volodimir Zelenski la începutul acestei luni. Această cifră este considerată de experți ca fiind subestimată.

În ceea ce privește Rusia, numărul victimelor – morți sau răniți –depășeste 700.000, conform estimărilor occidentale din decembrie. O analiză a Institutului Internațional pentru Studii Strategice estimează că cel puțin 172.000 de soldați ruși au fost uciși și 611.000 răniți, dintre care peste jumătate au fost răniți grav și nu vor mai putea lupta.

O parte semnificativă dintre acești răniți a trecut prin spitalele militare și a ajuns în fișierele Direcției Medicale Militare Principale a Ministerului Apărării – entitatea care supraveghează zeci de spitale și mii de angajați din întreaga țară.

Baza de date a fost furnizată RFE/RL de către sergentul Alexei Zhiliaiev, care a comandat o unitate militară de evacuare atașată Diviziei 144 Pușcași Motorizați de Gardă și care a fugit ulterior în Franța, unde solicită azil politic.

O analiză RFE/RL a înregistrărilor a identificat 165.584 de intrări unice, incluzând: nume, grade, date de internare, date de externare, unde li s-a făcut tratamentul, tipul rănilor sau leziunilor și unitățile în care au luptat soldații – nu doar unități regulate, ci și fosta grupare de mercenari Wagner și agenția de informații militare GRU.

RFE/RL a filtrat și organizat baza de date pentru a elimina înregistrările multiple și a corecta eventualele erori administrative.

Pentru a verifica acuratețea datelor, RFE/RL a comparat anumite înregistrări cu informații disponibile public – postări pe rețelele sociale, articole de presă – pentru a identifica persoane specifice din documente.

De exemplu, președintele Vladimir Putin a vizitat un spital militar din Moscova în mai 2022, unde a salutat soldații răniți. Fotografiile distribuite de agenția de stat TASS îl arată pe Putin alături de doi soldați, dintre care unul apare în baza de date.

Unul dintre soldații care l-au întâmpinat pe președintele rus Vladimir Putin (dreapta) în timpul unei vizite la spital în 2022 apare în baza de date medicale militare.
Unul dintre soldații care l-au întâmpinat pe președintele rus Vladimir Putin (dreapta) în timpul unei vizite la spital în 2022 apare în baza de date medicale militare.

RFE/RL a contactat pe rețelele sociale mai mulți militari ale căror nume apar în baza de date, solicitând informații suplimentare. Doar unul, un cetățean chinez, a răspuns, confirmând că a luptat pentru Rusia împotriva Ucrainei, dar a refuzat să ofere mai multe detalii.

Soldați îmbătrâniți și eșecuri în evacuarea răniților de pe front

Baza de date reprezintă doar o parte din totalul răniților ruși din război; este posibil să omită atât soldați tratați la fața locului și trimiși rapid înapoi pe front, cât și militari îngrijiți în spitale civile.

De asemenea, include personal militar tratat pentru răni care nu au legătură cu războiul.

Este cazul lui Kirillov, care a fost internat la Spitalul Clinic Militar Principal din Moscova pe 3 martie 2024 și externat cinci săptămâni mai târziu, după tratamentul unei răni prin împușcare la „coapsa dreaptă superioară”.

Data, locul și circumstanțele împușcării lui Kirillov rămân neclare, iar Ministerul Apărării nu a răspuns solicitărilor RFF/RL, pentru mai multe explicații.

Surse din principala agenție de securitate a Ucrainei, SBU, și-au asumat, însă, responsabilitatea pentrutrotineta explozivă care l-a ucis pe Kirillov.

Baza de date include, de asemenea, înregistrări din spitale și clinici militare din întreaga Rusie, precum și din Crimeea, peninsula ucraineană pe care Moscova a anexat-o forțat în 2014, precum și un număr redus de cazuri din Belarus, un aliat apropiat al Rusiei.

Dara Masicott, o analistă care locuiește la Washington, a publicat recent un raport important despre eforturile viitoare ale Kremlinului de a-și reconstrui și reconstitui armata. Ea a declarat că baza de date reflectă modul în care forțele armate ruse s-au transformat în ultimii trei ani, pe măsură ce invazia – pe care Kremlinul o intenționase rapidă, scurtă și decisivă – s-a transformat într-un război de uzură de proporții.

Pe măsură ce forțele ucrainene au adoptat inițial o apărare agilă – și ulterior au lansat ofensive de amploare – au provocat pierderi semnificative, forțând autoritățile ruse să extindă eforturile de recrutare pentru a completa unitățile decimate.

Mercenarii Wagner au devenit o parte vizibilă a componenței forței ruse. La fel și zecile de mii de deținuți din închisori, ademeniți - mai întâi de Wagner, iar mai târziu chiar de Ministerul Apărării - să lupte în schimbul libertății.

Închisorile rusești sunt atât de brutale încât deținuții cer să fie trimiși pe front în Ucraina
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:11 0:00

Însă cea mai mare transformare a venit în septembrie 2022, când Putin aordonat o mobilizare parțială a rezerviștilor, atrăgând suplimentar în conflict până la 300.000 de oameni. Recrutorii au apelat și la un spectru mai larg de recruți , oferind stimulente financiare extrem de atractive.

Rezultatul, a explicat Masicott într-un interviu, a fost o transformare semnificativă a armatei, cu variații mari în ceea ce privește pregătirea, experiența și vârsta recruților.

De exemplu, vârsta medie a soldaților a crescut semnificativ în timp, odată cu creșterea numărului celor de peste 50 de ani, după 2022 – un fenomen reflectat în baza de date obținută de RFE/RL.

Masicott a explicat că acest lucru este probabil determinat de stimulente economice care i-au atras pe bărbații mai în vârstă, dar nu și pe recruții mai tineri.

Baza de date mai arată că tipurile de răni înregistrate de medicii militari au rămas în mare parte neschimbate pe parcursul celor doi ani acoperiți de datele înregistrate.

Acest lucru sugerează că protocoalele de medicină de luptă – atât modul în care sunt tratați pe teren soldații răniți, cât și felul în care sunt evacuați – nu s-au îmbunătățit de la începutul invaziei, a spus Masicott. Și asta, în ciuda faptului că forța totală rusă implicată în invazie a crescut de la aproximativ 180.000 de soldați în februarie 2022 la până la 500.000, conform unei estimări făcute de Royal United Service Institute, un think thank din Londra.

„Pentru ca acest număr să rămână atât de static, indiferent de ofensive, indiferent dacă sunt în apărare, fără nicio schimbare reală, asta îmi spune că nu și-au îmbunătățit deloc modalitatea de evacuare a răniților,” a declarat Dara Masicott, cercetătoare principală la Carnegie Endowment for International Peace.

„Soldații care sunt loviți de schije sau își pierd un membru din cauza minelor, artileriei sau dronelor pur și simplu nu supraviețuiesc. Nu ajung deloc să fie tratați.”

„Armata rusă a eșuat în îmbunătățirea sistemului de evacuare a răniților în timpul războiului. Personalul militar care suferă răni grave provocate de schije sau, de exemplu, își pierde membrele din cauza minelor, artileriei sau dronelor pur și simplu nu supraviețuiește,” a adăugat ea.

Într-un interviu acordat RFE/RL, Zhiliaiev a fost de acord că protocoalele rusești de evacuare a răniților nu s-au îmbunătățit semnificativ pe parcursul războiului. În același timp, ambele părți se acuză reciproc că atacă echipele medicale care încearcă să evacueze răniții.

Zhiliaiev a menționat că, la un moment dat, în 2024, unitățile ruse din linia întâi au început să întâlnească unități ucrainene care foloseau drone pentru a viza echipele medevac (n.r. - prescurtare din engleză pentru „medical evacuation” - evacuare medicală)– o tehnologie care a jucat un rol esențial pentru ambele tabere. Acest lucru a redus și mai mult șansele ca un soldat grav rănit să ajungă în viață la tratament, a explicat el.

„De aceea s-a ajuns ca cei cu răni mai ușoare să fie singurii care ajungeau în spitale; au reușit să iasă [de pe câmpul de luptă] singuri,” a spus Zhiliaiev.

Comandamente „anihilate”

La aproximativ cinci luni după începutul invaziei, când planurile inițiale ale Rusiei s-au blocat în fața apărării și ingeniozității ucrainene, Ucraina a început să primească din Occident sisteme de artilerie cu rază lungă de acțiune, cunoscute sub acronimul HIMARS.

Lansatoarele de rachete HIMARS furnizate de SUA s-au dovedit esențiale pentru Ucraina în primul an al invaziei rusești.
Lansatoarele de rachete HIMARS furnizate de SUA s-au dovedit esențiale pentru Ucraina în primul an al invaziei rusești.

Lansatorul de rachete multiple, furnizat de SUA, trage rachete de precizie cu raze diferite, în funcție de tipul de muniție utilizat. Ucraina a primit, de asemenea, un sistem similar, M270. Aceste arme au avut un impact clar pe câmpul de luptă, potrivit experților occidentali și ucraineni. La acea vreme, președintele Zelenski a declarat că schimbă cursul războiului.

Forțele ucrainene au folosit, de asemenea, sistemele HIMARS pentru a viza posturile de comandă avansate, puncte de control temporare vizitate frecvent de ofițeri superiori ruși.

După iunie 2022, rușii „au avut nevoie de aproximativ o lună pentru a-și da seama că posturile lor de comandă erau anihilate peste tot și apoi le-au mutat mai în spate,” a explicat Masicott. „Așa că, în jurul lunii august, acest număr a început să scadă și de atunci a rămas mai mult sau mai puțin constant.”

Acest lucru este reflectat în baza de date scursă, care arată că procentul ofițerilor superiori răniți a scăzut spre sfârșitul anului 2022.

În schimb, procentul ofițerilor de rang inferior, precum locotenenții, a rămas relativ neschimbat. Masicott atribuie acest lucru faptului că aceștia sunt desfășurați în poziții din linia întâi – o sarcină care, în armata SUA, ar fi îndeplinită de sergenți de rang inferior. Prin urmare, a explicat ea, locotenenții ruși sunt probabil uciși direct pe câmpul de luptă, fără a mai ajunge să fie evacuați și spitalizați.

„Cred că pur și simplu sunt uciși. Sunt atât de aproape de trupele de pe front încât pur și simplu mor și nu ajung la spitale,” a spus Masicott. „Aceasta este interpretarea mea, pentru că nu există altă explicație pentru această stagnare a numărului lor – locotenenții luptă în prima linie.”

Înapoi pe front

Un alt aspect semnificativ al bazei de date este gravitatea rănilor și leziunilor înregistrate de responsabilii medicali. Peste 2.200 de cazuri sunt clasificate drept „severe” sau „critice”; mai mult de 58.600 sunt considerate „moderate”; iar peste 80.200 sunt răni „ușoare.”

Pentru a menține forțele combatante pe teren, comandanții ruși au făcutdin reîntoarcerea rapidă a soldaților răniți pe front o prioritate. Această strategie a consolidat capacitatea Rusiei de a menține presiunea asupra trupelor ucrainene de-a lungul celor aproximativ 1.100 de kilometri de linie a frontului, în ciuda faptului că rata pierderilor este uluitoare.

În decembrie 2022, la zece luni după începerea invaziei, șeful Direcției Medicale Militare, Dmitri Trișkin, a declarat că 97% dintre toți soldații răniți sunt trimiși înapoi pe câmpul de luptă.

Această cifră este probabil exagerată, a spus Zhiliaiev, „dar nu cu mult”:
„Dacă o persoană poate fi adusă în viață la o unitate medicală, este foarte probabil să supraviețuiască.”

Amputațiile, în schimb, care se ridică la peste 3.200 de cazuri în baza de date, sunt singura categorie de răni care împiedică un soldat să se întoarcă pe front, a declarat Zhiliaiev pentru RFE/RL.

Baza de date include atât amputații minore – cum ar fi un deget de la mână sau de la picior – cât și amputații majore, precum picioare, brațe, mâini sau labele picioarelor.

Vladimir Golski, un soldat de 19 ani care a servit în Regimentul 433 al Diviziei 27 de Pușcași Moto Gărzi, a fost spitalizat în aprilie 2024 și i s-a amputat piciorul stâng, potrivit bazei de date. Șapte luni mai târziu, a apărut alături de mama lui într-o fotografie postată de aceasta pe Odnoklassniki, o rețea socială rusească:

„Mi-am așteptat fiul!” a scris ea.

Femeia nu a răspuns solicitărilor RFE/RL de a oferi detalii despre situația fiului ei.

În timp ce medicii de front înregistrează cu exactitate gravitatea rănilor, personalul medical din spitalele mari și alte facilități similare era presat să subevalueze severitatea rănilor în documentele oficiale, a declarat Zhiliaiev.

Acest lucru asigură că mai mulți soldați sunt trimiși înapoi pe front mai repede și ajută, de asemenea, la reducerea despăgubirilor de asigurare plătite celor răniți, care depind de gravitatea leziunilor, a spus el.

În general, baza de date este transmisă în mod obișnuit direct către comandanții militari prin e-mailuri neclasificate, în principal pentru a urmări personalul.

„De ce este trimisă…înapoi armatei?” a spus Zhiliaiev. „Pentru a găsi oameni. Pentru că oamenii se pierd: un soldat pleacă din unitate rănit și apoi nu se mai știe unde a ajuns.”

Carl Schreck și Riin Aljas de la RFE/RL au contribuit la acest reportaj.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG