Linkuri accesibilitate

Iran | Istoria crimelor în masă imputate noului președinte. Experții ONU cer anchetarea lui Ebrahim Raisi


Ebrahim Raisi ar putea fi anchetat de ONU pentru implicarea sa în execuția prizonierilor politici de acum 33 de ani.
Ebrahim Raisi ar putea fi anchetat de ONU pentru implicarea sa în execuția prizonierilor politici de acum 33 de ani.

Anchetatorul Națiunilor Unite pentru Iran a cerut o investigație independentă asupra rolului noului Președinte Ebrahim Raisi în execuțiile ordonate de stat în 1988 asupra prizonierilor politici.

Anchetatorul Javaid Rehman a confirmat într-un interviu pentru Reuters că a colectat dovezi și mărturii - iar dacă ONU va demara o anchetă imparțială, va împărtăși aceste dovezi. Rehman susține că guvernul iranian a distrus gropi comune pentru a-și ascunde acțiunile.

Cred că este timpul și că e foarte important, acum că dl. Raisi a fost ales, să investigăm ce s-a întâmplat în 1988 și rolul celor implicați”, a declarat Rehman. „Altfel, vom avea griji serioase pe tema acestui președinte și rolul pe care l-a jucat în acele execuții”.

Amnesty International au cerut investigarea lui Raisi pentru crime împotriva umanității în ziua în care s-a confirmat câștigul său electoral. Organizația pentru drepturile omului nu se referă doar la acuzațiile despre implicarea lui Raisi în execuțiile din 1988, dar și la tortura, crimele și răpirile care au loc cu impunitate în Iran după protestele din 2019, de când Raisi s-a aflat la conducerea sistemului juridic.

Washington, 2019 - Activiștii au arătat pozele unora dintre prizonerii politici executați în 1988.
Washington, 2019 - Activiștii au arătat pozele unora dintre prizonerii politici executați în 1988.

Posibila implicare a lui Raisi

Ebrahim Raisi era judecător de rang înalt și cleric înainte să fie ales drept noul președinte al Iranului în alegerile din 18 iunie. În Iran, președintele este al doilea cel mai important om din stat, după Liderul Suprem Ayatollah Khamenei. Președintele are puteri de decizie asupra politicilor interne și externe, dar Liderul Suprem este cel căruia îi aparțin deciziile finale.

În cadrul mandatului său de judecător, Raisi a aprobat în 1988 o serie de procese prin care mii de prizonieri politici au fost condamnați la moarte și executați. Un raport Amnesty International din 2018 l-a numit pe Raisi drept unul dintre oficialii implicați în execuțiile în masă - aceștia susțin că Raisi a fost într-o „comisie a morții” care a condamnat cel puțin 3.000 de prizonieri politici la moarte.

Raisi avea atunci 28 de ani. Rolul său, în calitate de cel mai tânăr membru al comisiei, este disputat. Organizațiile pentru drepturile omului îl consideră pe Raisi vinovat de crime împotriva umanității. Statele Unite au impus sancțiuni împotriva sa.

O parte din victimele execuțiilor din 1988.
O parte din victimele execuțiilor din 1988.

Execuțiile din 1998

Războiul dintre Iraq și Iran era pe terminate în iulie 1988, când militanții Mujahedin au încercat să dea o lovitură de stat armată în vestul Iranului, înarmați de Saddam Hussein. Armata națională a respins atacul.

În 1988, între 5.000 și 30.000 de prizonieri politici au fost executați în Iran, la dispensa câtorva judecători, printre care și Ebrahim Raisi. Ayatollah Khomeini, liderul suprem al Iranului, a ordonat „anihilarea inamicilor islamului” în iulie 1988 - prizonierii politici, susținătorii și membrii organizației Mujahedin, care cereau schimbarea regimului.

Fără niciun avertisment, autoritățile au suspendat vizitele familiilor prizonierilor, în vara anului 1988. Prizonierilor li s-a interzis accesul la informațiile de afară și nu li s-a mai permis să facă sport sau să meargă la medic.

Apoi, spun cei de la Amnesty International, prizonierii erau duși unul câte unul în camere unde erau interogați de grupuri supranumite „comisiile morții” - mulți credeau că vor fi eliberați. În schimb, prizonierii politicii au fost spânzurați și îngropați în gropi comune nemarcate în fiecare oraș din Iran. Cei care au spus că sunt loiali Mujahedinului erau executați instantaneu. Cei care nu erau suficient de religioși au fost și ei condamnați la moarte. Au fost executați femei și bărbați, studenți, oameni cu convingeri de stânga.

Regimul nu a recunoscut niciodată execuțiile și nu permite comemorarea acestora. Fostul președinte al Iranului, moderatul Hassan Rohani, era comandant înalt al armatei în acea perioadă și pe deplin conștient de execuții.

În ultimii 33 de ani, autoritățile au hărțuit și persecutat familiile celor executați, conform Amnesty International. Multe familii nu știu încă ce s-a întâmplat cu rudele lor.

Conform raportului întocmit de Amnesty International în 1990, execuțiile au fost premeditate și coordonate de la cel mai înalt nivel guvernamental.

În 2019, pentru prima oară, a fost arestat un oficial care ar fi fost implicat în execuțiile din 1988. Hamid Noury era procuror adjunct în închisoarea Gohardasht, la 20 de km de Teheran, unde au fost executați sute de prizonieri politici.

L-am văzut în închisoarea Gohardasht pe când eram prizonier în 1988”, a spus Iraj Mesdaghi, un activist care a supraviețuit execuțiilor din 1988. „Era un membru activ al comisiei morții.”

Autoritățile puneau prizonierii pe un podium, pe scaune cu o funie în jurul gâtului. Îi loveau în burtă ca să-i facă să cadă de pe podium și să fie spânzurați”, a mărturisit Mesdaghi.

Un alt fost prizonier, Mehdi Aslani, a spus că ține minte și în ziua de astăzi cum Noury alegea el prizonierii de interogat. „Ne-au dus pe toți într-o cameră. El a deschis ușa și a intrat cu o stație emisie-recepție - arăta de parcă nu dormise de câteva zile - a urlat și a ales zece pameni, printre care mă număram și eu”, conform lui Aslani.

XS
SM
MD
LG