Linkuri accesibilitate

Imagini aeriene cu urmările incendiului și exploziilor din Crevedia.

Explozii la Crevedia | Patru dosare penale deschise, trei decese și 58 de răniți. Doi, în stare gravă, intubați și ventilați mecanic

Trei persoane au murit, iar alte 58 sunt rănite, din care 39 sunt pompieri aflați la locul intervenției în timpul celei de a doua explozii care a avut loc pe 26 august la o stație GPL din Crevedia/județul Dâmbovița, aflată la 27 de kilometri de București.

12:50 28.8.2023

Raed Arafat: Mulți pacienți de la Crevedia au fost intubați

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat luni că au fost mulţi pacienţi intubaţi, răniţi în exploziile de la Crevedia, transferaţi în străinătate, cazurile au fost complexe, inclusiv ale pompierilor care au avut probleme la mâini.

El a precizat că în cazul exploziei nu a fost respectată legislația deoarece staţia GPL fusese închisă. Raed Arafat a fost întrebat şi despre apariţia în mediul online a unor căşti de pompieri topite despre care se afirmă că ar aparţine pompierilor care au intervenit la Crevedia.

„Eu nu am văzut astfel de poze şi dacă le vedem o să fie analizate. Asta pot să vă spun acuma. Eu nu am văzut poze la această situaţie al unor căşti care au fost topite. Asta, de exemplu, este o cască pe care eu nu am văzut-o folosită pompierii noştri în ultima perioadă. Dumneavoastră îmi arătaţi o cască argintie. Pompierii noştri au căşti roşii, în mare parte. Dacă cineva a avut cască personală, înseamnă că avem o problemă. Această cască nu ştiu să facă parte din dotare. Casca este argintie. Nu este o cască care există la noi în dotare. Dumneavoastră folosiţi o poză în care este argintie, nu face parte din dotarea pompierilor. V-aţi pus problema că dumneavoastră poate că luaţi de pe internet nişte chestii care nu sunt reale şi care sunt false? Eu asta trebuie să verific dacă este a lor şi dacă în final a fost introdusă ca şi cască autorizată de către pompieri”, a afirmat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

09:42 28.8.2023

Victor Ponta: Pacienții arși în stare rea sunt lăsați în România, să moară aici

Consilier al premierului Marcel Ciolacu, fostul premier Victor Ponta a făcut declarații despre transferul victimelor de la Crevedia pentru tratament în străinătate.

„Spitalele din străinătate se ocupă doar de pacienții care sunt în stare bună. Pacienții în stare rea sunt lăsați în România, să moară aici. Vor doar să trimită facturi uriașe către statul român, acesta este interesul lor”, a declarat duminica seara Victor Ponta la România TV.

Fostul premier al României a făcut o paralelă dintre explozia de sâmbătă seară din Dâmbovița și tragedia de la Colectiv care a avut loc în octombrie 2015 și spus că românii nu învață din greșeli și că nu își explică de ce după 8 ani de la Colectiv România nu are centru de mari arși.

„Incidentul de la Crevedia ne demonstrează că noi nu învățăm niciodată din greșeli. Sunt două categorii: Cei care învață și proștii. Noi suntem ăia proști, de ce trebuie întotdeauna ca noi să fim ăia proști? Au fost lăsați pompierii să meargă acolo și să își riște viața. Cineva trebuia să spună: Noi mergem acolo dar nu mergem să murim. Pompierii noștri sunt cei mai importanți oameni ai acestei țări și noi îi aruncăm în foc, la propriu. România a tratat după Colectiv 182 de arși, acum că sunt șapte începem să îi trimitem prin străinătate”, a declarat Victor Ponta, în exclusivitate, la România TV.

De asemenea, noul consilier onorific al premierului a subliniat că atunci când se decide transferul unor pacienți arși în Europa, spitalele din străinătate se ocupă doar de pacienții a căror stare de sănătate este una bună, cei în stare gravă sunt lăsați în România.

„Spitalele din străinătate se ocupă doar de pacienții care sunt în stare bună. Pacienții în stare rea sunt lăsați în România, să moară aici. Vor doar să trimită facturi uriașe către statul român, acesta este interesul lor. Guvernul a făcut foarte bine că i-a pus în avion și i-a trimis în străinătate pe cei care aveau nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, dar e posibil ca românii să se întrebe: Noi nu plătim taxe? Pe noi de ce nu ne trimit în străinătate”, a mai spus fostul premier.

09:20 28.8.2023

Comisia Europeană: România a cerut ajutor pentru tratarea a 18 răniți în explozia de la Crevedia/ jud. Dâmbovița

Comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a transmis, duminică, pe contul de X (fosta Twitter) că România a solicitat asistență prin Mecanismul european de protecție civilă pentru tratarea unui număr de 18 pacienți cu arsuri grave.

Duminică seară, la Digi 24, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a declarat că 12 pacienţi cu arsuri grave „au fost sau vor fi transferaţi” în spitale din străinătate.

07:18 28.8.2023

Pompierii din Vaslui donează sânge pentru răniții de la Crevedia

Un număr de 66 de pompieri vor dona sânge, în zilele de luni şi marţi, pentru persoanele rănite în urma exploziilor de la Crevedia, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. Totodată, pompierii au făcut apel la toate persoanele să doneze sânge.

Duminică, sute de persoane au donat sânge în centrele deschise în toată țara. Însă, directoarea Centrului de Transfuzii București, Doina Goșa, a spus că e nevoie de sânge și în zilele următoare:

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG