Prejudiciul prezumat de procurori se ridică la 460.000 de lei.
Comunicatul integral al parchetului General:
„În urma cercetărilor efectuate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, constând în modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naționale de interes strategicprin utilizarea unor documente falsificate ce atestau, nereal, studii superioare necesare ocupării funcției în cauză, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea inculpatului și formularea propunerii de arestare preventivă a acestuia.
Totodată, în vederea recuperării prejudiciului de peste 460.000 de lei a fost instituit sechestru asupra a două imobile și a unui cont bancar.
Propunerea de arestare preventivă împreună cu dosarul cauzei se trimit Judecătoriei Sectorului 1 București.”
Marius Dănuț Carașol, șeful Directoratului Transelectrica, fusese revocat din funcție de către Consiliul de Supraveghere al companiei.
Carașol falsificase o diplomă de absolvire a Facultății de Electrotehnică și și-o trecuse în CV.
Universitatea Politehnica din București (UPB), Facultatea de Electrotehnică, arăta într-un răspuns transmis la solicitarea presei că „a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile".
Facebook Forum