Linkuri accesibilitate

30 de oameni au fost infectați de polițistul pensionar de la Gerota. A intrat în contact cu 120 de oameni


Numărul infectărilor cu coronavirus din România a ajuns la 158
Numărul infectărilor cu coronavirus din România a ajuns la 158

Fostul ofițer al Ministerului de Interne, confirmat cu coronavirus după ce a fost internat la Spitalul Gerota, unde a mințit privind faptul că s-a întors recent din străinătate, a infectat 30 de persoane până în acest moment.

Contaminările ar putea continua pentru că acesta a fost în contact, în total, cu 120 de persoane.

Totul despre evoluția coronavirusului, în România și în lume, citiți pe liveblogul Europa Liberă.

„În acest moment sunt peste 30 de persoane pe care le avem, dar numărul contacților depășește 120. E posibil ca numărul să crească, pentru că având în vedere că noi îi testăm ca și contacți, ei sunt asimptomatici la acest moment”, a declarat Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, pentru Digi24.

Autoritățile au confirmat, luni, 19 noi cazuri de infectare cu coronavirus în România față de raportul prezentat cu o zi înainte. Totalul a ajuns, astfel la 158 de persoane diagnosticate.

Fostul ofițer MAI, în prezent angajat la ADP Sector 4, este vizat de un dosar aflat în lucru la Parchetul General, fiind acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor pentru că nu a anunțat autoritățile că s-a întors din zone de risc, dar și pentru că nu a stat în autoizolare la domiciliu, infectând astfel mai multe persoane. El riscă pedeapsa cu închisoarea de la șase luni la 2 ani sau o amendă de 4.000 euro.

Pentru că șederea lui în spital a durat aproape o săptămână, timp în care nu a spus nimănui că a fost plecat din țară, întreg spitalul este în carantină până la finele lunii.

Din surse neoficiale, despre acest bărbat se știe că este un fost adjunct al Poliției Capitalei, om la 60 de ani, care a fost în Israel într-o excursie de 10 zile și s-a întors la 26 februarie. S-a simțit rău și s-a internat la spitalul cu regim special pentru polițiști, Dimitrie Gerota. Când a fost întrebat de medici dacă a călătorit în străinătate, a spus că nu. Medicii i-au trimis la Spitalul Matei Balș analizele și, pe 9 martie, a fost diagnosticat cu coronavirus. Abia după ce a fost anunțat ca „pacientul cu nr. 17”, fostul șef adjunct al Poliției Capitalei, ani de-a rândul șef de poliție pe la diferite sectoare, a recunoscut că a mințit.

Și-a infectat fiul, nora însărcinată și nepotul de trei ani, medicul gastroenterolog care l-a tratat la Spitalul Gerota, mai mulți pacienți, șoferul. Fiul său, angajat la SRI, și-a infectat doi colegi. Prietena cu care a fost în Israel a determinat închiderea Serviciului de Evidența Populației din Primăria Capitalei și a trimis în izolare 70 de colegi.

XS
SM
MD
LG