Linkuri accesibilitate

Frații Tate au fost reținuți pe baza unui mandat de arestare din Marea Britanie


Andrew Tate (S) și Tristan Tate (D) la Curtea de Apel București după o audiere pornind de la cererea lor de a părăsi România pentru că mama lor ar fi suferit un infarct. 22 decembrie 2023.
Andrew Tate (S) și Tristan Tate (D) la Curtea de Apel București după o audiere pornind de la cererea lor de a părăsi România pentru că mama lor ar fi suferit un infarct. 22 decembrie 2023.

Andrew și Tristan Tate au fost aduși în fața unei instanței din România pe baza unui mandat de arestare britanic, într-o anchetă privind acuzații de agresiune sexuală. Curtea de Apel București urmează să decidă marți executarea mandatului european.

„Frații Andrew și Tristan Tate au fost reținuți cu forța timp de 24 de ore și au primit un mandat european de arestare din partea autorităților britanice. Acuzațiile, datând din 2012-2015, includ acuzații de agresiune sexuală”, a declarat reprezentantul său PR într-o declarație.

„Curtea de Apel București urmează să ia astăzi o decizie esențială cu privire la executarea mandatului”, mai arată declarația, care menționează că frații Tate „resping categoric toate acuzațiile și își exprimă dezamăgirea profundă că astfel de acuzații grave sunt reînviate fără noi dovezi substanțiale”.

Poliția română a anunțat luni că autoritățile britanice au emis mandate europene de arestare pentru doi bărbați, pentru infracțiuni sexuale. Presupusele infracțiuni includ și exploatarea unor persoane din Marea Britanie, se arată în declarația Poliției Române.

Cei doi bărbați au fost prezentați procurorului de pe lângă Curtea de Apel București, care a dispus reținerea lor pentru 24 de ore, a spus poliția.

De asemenea, Tribunalul București urmează să decidă vineri dacă va menține sechestrul bunurilor lui Tate pus în aplicare de procurorii români la începutul anului 2023.

Andrew Tate, personalitate online care a câștigat milioane de fani prin promovarea unui stil de viață ultra-masculin, a fost pus sub acuzare în iunie în România, împreună cu fratele său Tristan și două românce, pentru trafic de persoane, viol și formarea unui grup infracțional pentru exploatarea sexuală a femeilor. Frații Tate au negat acuzațiile.

Andrew și Tristan Tate au fost ținuți în custodia poliției de la sfârșitul lunii decembrie 2022 până în aprilie 2023. Ulterior, ei au fost plasați în arest la domiciliu până în luna august.

Apoi, frații Tate au fost plasați sub control judiciar ceea ce presupune controale regulate la poliție dar și posibilitatea de a se putea deplasa liber, cu interdicția de a părăsi România.

Fraţii Tate, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, şi două tinere complice (Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel) au fost trimişi în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie 2023.

Cei patru au fost acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat și au racolat și exploatat femei, pe care le-au obligat să creeze conținut video pornografic, destinat difuzării contra cost pe site-uri de profil.

Conform procurorilor DIICOT, infracţiunea de trafic de persoane ar fi fost comisă atât pe teritoriul României, cât şi în SUA sau Marea Britanie.

„Persoanele vătămate au fost recrutate de cetăţenii străini, prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy)”, arăta rechizitoriul procurorilor.

Persoanele racolate au fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde au fost exploatate sexual de membrii grupului infracțional.

Procurorii au identificat șapte persoane vătămate care au fost exploatate sexual în scopul obţinerii de beneficii financiare, însă doar trei dintre ele au depus mărturie în proces.

DIICOT a solicitat de asemenea confiscarea mai multor bunuri aparținând fraților Tate. Dosarul urmează să fie judecat de Tribunalul Bucureşti.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG