Linkuri accesibilitate

Germania interzice exportul de arme către Turcia


Heiko Maas, ministrul german de Externe
Heiko Maas, ministrul german de Externe

Germania a interzis exporturile de arme în Turcia drept reacţie la atacul acestei ţări asupra miliţiilor kurde din nordul Siriei, după cum scrie ediția de duminică a cotidianului german Bild, informație citată de Reuters.

"Pe fondul ofensivei militare turce în nord-estul Siriei, guvernul federal nu va mai emite permise noi (de vânzare) pentru toate echipamentele militare care ar putea fi utilizate de Turcia în Siria", a declarat pentru Bild Am Sonntag ministrul de externe Heiko Maas, fără să precizeze nici tipul armelor, nici sumele despre care este vorba.


Germania a exportat arme în valoare de 243 de milioane de euro în Turcia în 2018, reprezentând aproape o treime din exporturile de arme ale Germaniei, menționează și Reuters.

Mai multe state europene au luat în ultimele zile decizia de a opri încheierea oricăror noi contracte de vânzare de arme către Turcia, printre care şi Norvegia şi Olanda, state membre NATO ca şi Turcia.

Turcia a lansat miercuri o ofensivă în nord-estul Siriei împotriva așa numitelor Unități de Apărare a Poporului (în kurdă: Yekîneyên Parastina Gel, YPG), care este principal organizație militară a Comitetului Suprem Kurd. Această miliţie kurdă din care fac parte și arabi sau occidentali este susţinută de mai multe state din emisfera vestică, inclusiv Statele Unite. Ankara a trecut, însă aceste miliții pe lista grupărilor teroriste. Efectivele militare kurde sunte estimate între 35.000 și 65.000 de luptători, din care 40% femei.

Decizia Turciei de a ataca Nord-Estul Siriei nu este bine văzută de marile puteri occidentale și l-a determinat pe Donald Trump să spună că va "anihila" economia turcă "dacă Ankara va depăşi limitele". Washingtonul a precizat că ministrul american al apărării a "încurajat insistent" Turcia, în timpul unei discuţii telefonice cu omologul său turc, "să-şi întrerupă" operaţiunea în Siria.

Trupele americane s-au aflat vineri sub tirul armatei turce în apropierea oraşului Kobane din nordul Siriei, potrivit capitanului Brook DeWalt, purtător de cuvânt al Pentagonului, care subliniat că tirurile de artilerie nu au făcut răniţi printre soldaţii americani, a precizat într-un comunicat. În zonă sunt circa 1000 de soldați americani care nu sunt implicați în niciun fel în această ofensivă a Turciei.

Forţele democrate siriene conduse de kurzi au anunţat sâmbătă că 23 de combatanţi ai miliţiei au fost ucişi cu o zi în urmă. Numărul total al victimelor din rândurile acestei grupări a ajuns la 45, după ofensiva lansată miercuri de Turcia, care a deschis un nou front în Siria, o țară aflată în război de mai bine de opt ani.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG