Linkuri accesibilitate

Germania cere Poloniei să aresteze un cetățean ucrainean în legătură cu sabotajul Nord Stream


Bulele de gaze naturale de la conducta Nord Stream 2 ies la suprafață în Marea Baltică, după explozia de acum doi ani.
Bulele de gaze naturale de la conducta Nord Stream 2 ies la suprafață în Marea Baltică, după explozia de acum doi ani.

Germania a cerut Poloniei să aresteze un instructor de scufundări ucrainean care ar fi făcut parte din echipa care ar fi aruncat în aer conductele de gaze Nord Stream în urmă cu doi ani, potrivit unor relatări din presa germană. Procurorii polonezi au confirmat că au primit mandatul de arestare.

Mandatul de arestare pe numele cetățeanului ucrainean a venit în Polonia pentru că ultima sa adresă cunoscută era în această țară, scrie presa germană citată de Reuters.

Se pare însă că bărbatul a plecat în Ucraina la începutul lunii iulie, înainte de a putea fi reținut.

Anchetatorii germani cred că bărbatul a fost unul dintre scafandrii care au plantat dispozitive explozive pe conductele Nord Stream, potrivit radiodifuzorului ARD și ziarelor Die Zeit și Sueddeutsche Zeitung.

Procurorii au identificat, de asemenea, încă doi ucraineni, un bărbat și o femeie, despre care cred că au acționat ca scafandri în atacuri. Despre aceștia, procurorii germani cred că sunt un cuplu căsătorit care conduce o școală de scufundări în Ucraina.

Cu toate acestea, pe numele celor doi nu au fost emise încă mandate de arestare.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Wolfgang Buechner, nu a comentat direct relatările, dar a subliniat că „investigațiile procurorilor germani se desfășoară în conformitate cu legea, indiferent de cine este vizat și la ce rezultate conduc”.

Buechner a declarat reporterilor la o conferință de presă că rezultatele anchetei „desigur, nu schimbă nimic în legătură cu faptul că Rusia duce un război ilegal de agresiune împotriva Ucrainei”.

Procurorii polonezi au declarat că suspectul a putut părăsi Polonia deoarece anchetatorii germani nu l-au inclus în baza de date a persoanelor căutate.

Patru scurgeri mari de gaze au fost descoperite în septembrie 2022 în conductele Nord Stream 1 și 2 din largul insulei daneze Bornholm, institutele seismice înregistrând anterior două explozii subacvatice.

Prin Nord Stream 1 Germania primise înainte de războiul din Ucraina gaze naturale din Rusia. Nord Stream 2 nu fusese încă dată în exploatare din pricina războiului din Ucraina, dar era şi ea deja finalizată şi umplută cu gaze.

Scurgerile de gaze au fost în zona economică exclusivă a Danemarcei și două în cea a Suediei.

Suspecții ucraineni sunt acuzați că au transportat explozibilii folosiți în atac într-un iaht cu vele numit Andromeda, potrivit relatărilor de presă din Germania. Același iaht a fost percheziționat de anchetatorii germani în ianuarie 2023.

Potrivit rapoartelor de la acea vreme, o echipă de cinci bărbați și o femeie a închiriat iahtul din portul Rostock pentru a efectua operațiunea.

În iunie 2023, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat că Kievul nu știe nimic despre vreun plan de aruncare în aer a conductelor.

Imediat după explozii, Danemarca, Suedia și Germania au deschis investigații privind exploziile. Cele două țări nordice au închis investigațiile la începutul acestui an.

Procurorii din Danemarca au închis ancheta privind exploziile de la Nord Stream pe motiv că nu are suficiente dovezi pentru un caz penal. Cu toate acestea, ei au spus că este vorba în mod cert de un sabotaj și nu de un accident.

Procurorii suedezi au spus, la rândul lor, că nu au jurisdicție în acest caz și au pus la dispoziția anchetatorilor din alte țări informațiile adunate.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG