Linkuri accesibilitate

Gruparea Firea – Stănescu a cedat în fața lui Ciolacu. Scorul PSD în sondajul intern


Strategia PSD a fost stabilită la malul mării, în stațiunea Neptun Olimp, unde social-democrații s-au retras de la sfârșitul săptămânii trecute. Imagine generică cu Gabriela Firea (stânga) și Marcel Ciolacu (dreapta).

Conducerea PSD a decis să depună moțiunea de cenzură după Congresele PNL și USR PLUS, deși tandemul Stănescu – Firea a încercat să facă lobby pentru depunerea moțiunii la începutul lunii septembrie.

Relația secretarului general al PSD, Paul Stănescu, cu Gabriela Firea s-a sudat în ultimul an, cei doi acționând de multe ori ca un tandem. Stănescu o vede pe Firea drept un candidat serios la prezidențiale, dar și ca posibilă șefă a PSD. Congresul partidului, care trebuia să fie organizat în acest an, a fost amânat, iar taberele din partid încearcă să se poziționeze înainte de bătăliile electorale din 2024.

Firea și Stănescu au încercat să impună ca moțiunea de cenzură să fie depusă la începutul lunii septembrie, înainte de Congresele PNL și USR PLUS. Cu toate acestea, lobby-ul lor nu a reușit să adune destui susținători, astfel că s-au repliat în ședința Consiliului Politic Național, reunit la Neptun Olimp. Social-democrații se află la malul mării de la sfârșitul săptămânii trecute și dezbat strategia noii sesiuni parlamentare.

Decizia partidului a fost ca moțiunea de cenzură să fie depusă după ce PNL și USR PLUS își aleg noile conduceri. Surse din PSD au declarat pentru Europa Liberă că Marcel Ciolacu le-a spus în discuțiile informale că nu dorește ca social-democrații să rateze rapid singura șansă pe care o au în această sesiune parlamentară.

Ludovic Orban le-a transmis public că tabăra sa nu va vota o moțiune de cenzură, chiar dacă se află în război cu premierul Cîțu.

Sondajul intern al PSD

Marcel Ciolacu le-a prezentat colegilor de partid și un sondaj în care PSD se află pe primul loc. Sondajul Avangarde a fost folosit de liderul PSD pentru a-și convinge colegii să aibă încredere în el și că partidul se află pe drumul cel bun, susțin surse din conducerea social-democraților.

PSD s-ar afla pe primul loc ca intenție de vot, cu 35%, urmat de PNL cu 21%, AUR cu 15% și USR PLUS cu 14%.

Sondajul a fost realizat în perioada 20 – 24 august, prin telefon, pe un eșantion de 900 de subiecți, și a fost comandat de Marcel Ciolacu înaintea începerii sesiunii parlamentare.

Strategia liderului PSD este ca PNL și USR să își continue erodarea la guvernare pentru a putea revendica puterea sau alegeri anticipate în cazul căderii guvernului Cîțu.

Toate sondajele realizate în acest an indică o scădere a intenție de vot pentru PNL și USR PLUS. Războiul din PNL și lipsa reformelor promise în campanie contribuie la pierderea încrederii electoratului.

Paul Stănescu a propus în cadrul Consiliului Politic Național ca Gabriela Firea să preia funcția de vicepreședinte al Senatului, iar Sorin Grindeanu funcția similară din Camera Deputaților. O funcție în Biroul Permanent din Senat ar urma să obțină și Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, și senatorii Robert Cazanciuc și Radu Oprea.

În conducerea Camerei Deputaților urmează să fie prezenți Sorin Grindeanu, Marius Budăi, Alexandru Rafila și Daniel Suciu.

XS
SM
MD
LG