Linkuri accesibilitate

Guvernul pregătește o ordonanță prin care să modifice legea referendumului


Potrivit proiectului, pragul de prezență pentru validarea referendumului ar urma să crească, iar președintele nu va mai putea să cheme electoratul să spună „da” la consultarea din 26 mai
Potrivit proiectului, pragul de prezență pentru validarea referendumului ar urma să crească, iar președintele nu va mai putea să cheme electoratul să spună „da” la consultarea din 26 mai

Executivul de la București are pe masă un proiect de ordonanță prin care pragul de prezență pentru validarea referendumului ar urma să crească cu circa 200.000 de persoane, iar președintele nu ar mai putea se pronunțe nici pro nici contra consultării din 26 mai.

Potrivit acestui proiect, publicat pe site-ul Autorității Electorale Permanente, pragul de prezență pentru validarea referendumului – 30% – va fi calculat din totalul alegătorilor înscriși în Registrul electoral și nu din cei înscriși pe listele permanente, așa cum era prevăzut până în prezent.

Concret, cele mai recente date ale Autorității Electorale Permanente, indică, potrivit Hotnews, 18,9 milioane de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral – 18,26 milioane de cetățeni cu domiciliul sau reședința în țară, la care se adaugă peste 670.000 de cetățeni cu domiciliul în străinătate și posesori de pașaport specific (CRDS).

Astfel, pragul minim de prezență pentru validarea referendumului pe justiție din 26 mai, este de aproape 5,68 de milioane de persoane.

În schimb, la referendumul pentru familie, care a avut loc în toamna anului trecut, prezența la vot a fost calculată raportând numărul cetățenilor prezenți la vot la numărul alegătorilor înscriși în listele electorale permanente, respectiv 18,2 milioane. Astfel, în acest caz cvorumul de prezență a fost de 5,48 milioane, cu aproape 200.000 mai mic decât ar fi nevoie acum.

Proiectul de ordonanță indică modificarea alineatelor 2 și 3 ale articolului 5 din Legea referendumului, astfel:

„(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în Registrul electoral la data votării.

(3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi în Registrul electoral la data votării.”

Mai mult, o altă modificare se referă la interdicția pentru autoritățile publice de a se implica în campania pentru referendum. În același timp, este menționat că partidele politice pot face campanie pentru referendum. Practic, președintele care este considerat autoritate publică nu poate face campanie. În caz contrar, proiectul de ordonanță prevede și amenzi cu sume cuprinse între 10.000 de lei și 50.000 de lei.

Guvernul este instituția care informează alegătorii „de o manieră neutră și imparțială” cu privire la referendum.

Alineatele 6 și 7 ale articolului 30 se modifică astfel:

„(6) Autorităţile publice au obligaţia de fi neutre şi imparţiale în raport cu obiectul referendumului, fiindu-le interzis în campania pentru referendum să se pronunţe în favoarea sau defavoarea problemei supuse referendumului.

(7) În cazul referendumului naţional, Guvernul, prin Secretariatul General al Guvernului, informează alegătorii de o manieră neutră şi imparţială cu privire la obiectul şi efectele acestuia.”

Replica PNL nu a întârziat să apară. Președintele PNL, Ludovic Orban, a spus, citat de News.ro, că, de fapt, miza PSD este tocmai scoaterea din joc a președintelui Iohannis.

„Ticăloşia şi parşivenia PSD-ALDE depăşeşte orice imaginaţie, doar din disperarea de a salva un grup de infractori cocoţat în fruntea statului român. (...) Miza acestui proiect odios este aceea de a-i interzice Preşedintelui României, Klaus Iohannis, posibilitatea de a se pronunţa asupra referendumului pe care domnia sa l-a declanşat pentru data de 26 mai. Acest fapt încalcă în mod barbar atât Constituţia României, cât şi deciziile Curţii Constituţionale referitoare la libertatea de exprimare pe care o are Preşedintele României”, a spus preşedintele PNL.

Pe 26 mai, președintele Klaus Iohanis a semnat decretul pentru convocarea referendumului pe justiție, la 26 mai, odată cu algerile europarlamentare.

Cele două întrebări ale șefului statului sunt:

1. Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei si grațierii pentru infracțiuni de corupție?

2. Sunteti de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?

Odată cu publicarea decretului în Monitorul Oficial, Guvernul trebuie să organizeze modul de desfășurare a referendumului.

XS
SM
MD
LG