Linkuri accesibilitate

Oficial japonez, la comemorarea de la Hiroshima: Dezarmarea nucleară nu e un ideal, ci o temă presantă

Imagine de la ceremonia de comemorare a victimelor atacului cu bomba atomică de la Hiroshima, din 6 august 1945, la 79 de ani de la acel moment, marți 6 august 2024.
Imagine de la ceremonia de comemorare a victimelor atacului cu bomba atomică de la Hiroshima, din 6 august 1945, la 79 de ani de la acel moment, marți 6 august 2024.

Ceremonia de comemorare a 79 de ani de la lansarea bombei atomice de la Hiroshima, în 6 august 1945, a avut loc marți în metropola japoneză. Oficialii orașului și ai regiunii au transmis mesaje de descurajare a înarmării nucleare. Dezarmarea nucleară este, potrivit lor, nu un ideal, ci o temă presantă.

Primarul Hiroshimei, Kazumi Matsui, a declarat marți, 6 august, că războaiele din Ucraina și Gaza adâncesc frica și neîncrederea de la nivel mondial, la aniversarea a 79 de ani de la bombardamentul atomic care a devastat orașul japonez, transmite Agenția France Presse (AFP).

El a ținut un discurs sobru, lângă monumentul comemorativ ridicat în amintirea celor aproximativ 140.000 de victime ale atacului nuclear american, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, din 6 august 1945.

„Invazia prelungită a Ucrainei de către Rusia și înrăutățirea situației dintre Israel și Palestina provoacă viețile a nenumărați oameni nevinovați și distrug viața obișnuită”, a transmis primarul orașului Hiroshima, care numără astăzi aproximativ 1,2 milioane de locuitori. Este capitala regiunii cu același nume.

„Aceste tragedii globale adâncesc neîncrederea și teama în rândul națiunilor, întărind presupunerea opiniei publice că pentru a rezolva problemele internaționale trebuie să ne bazăm pe forța militară, pe care (de fapt) ar trebui să o respingem”, a mai spus oficialul nipon.

Porumbei lansați spre cer, la ceremonia de comemorare a 79 de ani de la atacul cu bomba atomică de la Hiroshima, din 6 august 1945.
Porumbei lansați spre cer, la ceremonia de comemorare a 79 de ani de la atacul cu bomba atomică de la Hiroshima, din 6 august 1945.

La ceremonia de marți au participat înalți oficiali japonezi, în frunte cu premierul Fumio Kishida. Cu toții au fost îmbrăcați în costume negre, s-au închinat și au depus coroane de flori la monumentul comemorativ, mai notează AFP.

Cei aproximativ 50.000 de participanți au ținut un moment de reculegere la ora locală 8:15, ora la care, în urmă cu 79 de ani, forțele americane au lansat bomba atomică asupra orașului, descrie Associated Press (AP).

La eveniment nu au fost invitați reprezentanți ai Rusiei și ai Belarusului, pe fondul războiului declanșat de Kremlin în Ucraina.

Ambasadorul Israelului a participat, însă reprezentanți ai Palestinei nu au fost invitați - cutuma aplicată și în trecut.

În schimb, ambasadorul israelian nu a fost invitat la ceremonia care va avea loc la Nagasaki - al doilea oraș lovit cu bomba atomică în august 1945, la câteva zile după Hiroshima - după cum a scris Serviciul din Republica Moldova al Europei Libere.

79 de ani de la prima bombă atomică lansată de omenire. Cum arată astăzi orașul Hiroshima

O fotografie publicată de Muzeul Memorial al Păcii din Hiroshima arată explozia cauzată de bomba atomică în orașul japonez, fotografiată de armata SUA, pe 6 august 1945.
1/15 O fotografie publicată de Muzeul Memorial al Păcii din Hiroshima arată explozia cauzată de bomba atomică în orașul japonez, fotografiată de armata SUA, pe 6 august 1945.
Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
„Little Boy” - bomba atomică aruncată asupra orașului Hiroshima.
2/15 „Little Boy” - bomba atomică aruncată asupra orașului Hiroshima.
Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
Un soldat japonez merge printre ruinele lăsate în urmă de bomba atomică. Imagine din septembrie 1945.
3/15 Un soldat japonez merge printre ruinele lăsate în urmă de bomba atomică. Imagine din septembrie 1945.
Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
Ruinele singurei clădiri rămase în picioare în urma bombardamentului de la Hiroshima. Imagine realizată în septembrie 1945.

4/15 Ruinele singurei clădiri rămase în picioare în urma bombardamentului de la Hiroshima. Imagine realizată în septembrie 1945.

Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
Scheletul clădirii care a rămas în picioare era, începând din 1944, birou de administrare în timpul războiului.

Astăzi este cunoscut sub numele de Domul Bombei Atomice. Este singurul sit pentru care se foloseste cuvantul „atomic”, restul monumentelor au în denumire cuvântul „pace”.

5/15 Scheletul clădirii care a rămas în picioare era, începând din 1944, birou de administrare în timpul războiului.

Astăzi este cunoscut sub numele de Domul Bombei Atomice. Este singurul sit pentru care se foloseste cuvantul „atomic”, restul monumentelor au în denumire cuvântul „pace”.

Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
Seara, Domul Bombei Atomice este iluminat.

Este o clădire construită în 1915, ca sală de expoziție, după planurile arhitectului ceh Jan Retzl.

Înainte de război era clădirea camerei de comert și industrie din Hiroshima, una din cele mai moderne clădiri din acea vreme.
6/15 Seara, Domul Bombei Atomice este iluminat.

Este o clădire construită în 1915, ca sală de expoziție, după planurile arhitectului ceh Jan Retzl.

Înainte de război era clădirea camerei de comert și industrie din Hiroshima, una din cele mai moderne clădiri din acea vreme.
Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
Muzeul Hiroshima, care face parte din Memorialul Păcii de la Hiroshima, prezintă imagini și povești ale supraviețuitorilor bombei atomice. În fiecare săptămână, sute de copii japonezi îl vizitează.
7/15 Muzeul Hiroshima, care face parte din Memorialul Păcii de la Hiroshima, prezintă imagini și povești ale supraviețuitorilor bombei atomice. În fiecare săptămână, sute de copii japonezi îl vizitează.
Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
Complexul de la Hiroshima și unul dintre cartierele orașului bombardat la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.
8/15 Complexul de la Hiroshima și unul dintre cartierele orașului bombardat la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.
Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
Castelul Hiroshima a fost distrus complet în urma  bombardamentului. A fost reconstruit în 1958, după planurile inițiale. Astăzi e vizitat de sute de mii de turiști din toată lumea.
9/15 Castelul Hiroshima a fost distrus complet în urma  bombardamentului. A fost reconstruit în 1958, după planurile inițiale. Astăzi e vizitat de sute de mii de turiști din toată lumea.
Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
Monumentul construit în memoria victimelor bombardamentului atomic de la Hiroshima este  amplasat în mijlocul parcului central din oraș.

În permanență este aprinsă o flacără în memoria victimelor bombardamentului.

Anual, pe 6 august, aici se strâng liderii japonezi și invitații lor din întreaga lume pentru comemorarea victimelor.
10/15 Monumentul construit în memoria victimelor bombardamentului atomic de la Hiroshima este  amplasat în mijlocul parcului central din oraș.

În permanență este aprinsă o flacără în memoria victimelor bombardamentului.

Anual, pe 6 august, aici se strâng liderii japonezi și invitații lor din întreaga lume pentru comemorarea victimelor.
Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
În Parcul Memorial al Păcii din Hiroshima a fost construit un monument dedicat lui Sadako Sasaki, o fetiță de 2 ani, care locuia la 1,6 km de epicentrul exploziei și care a fost aruncată pe fereastră de suflul bombardamentului.

Sadako Sasaki a trăit până la 12 ani - a fost apoi răpusă de leucemie. În spitalul în care a fost internată în ultimii ani de viață, Sadako a făcut 644 de cocori de origami. Inițial își propusese să confecționeze 1.000, dar timpul nu a mai ținut cu ea. După moartea ei, colegii de ei de clasă au terminat de făcut cei 1.000 de cocori in locul ei.

De atunci s-a păstrat tradiția ca elevii de școală să confecționeze cocori de origami, ca simbol al rugăciunii pentru sănătate și viată lungă, iar în fiecare an , copiii depun cocori din origami în jurul statuii fetiței.

11/15 În Parcul Memorial al Păcii din Hiroshima a fost construit un monument dedicat lui Sadako Sasaki, o fetiță de 2 ani, care locuia la 1,6 km de epicentrul exploziei și care a fost aruncată pe fereastră de suflul bombardamentului.

Sadako Sasaki a trăit până la 12 ani - a fost apoi răpusă de leucemie. În spitalul în care a fost internată în ultimii ani de viață, Sadako a făcut 644 de cocori de origami. Inițial își propusese să confecționeze 1.000, dar timpul nu a mai ținut cu ea. După moartea ei, colegii de ei de clasă au terminat de făcut cei 1.000 de cocori in locul ei.

De atunci s-a păstrat tradiția ca elevii de școală să confecționeze cocori de origami, ca simbol al rugăciunii pentru sănătate și viată lungă, iar în fiecare an , copiii depun cocori din origami în jurul statuii fetiței.

Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
La intrarea în parc există un monument dedicat oamenilor care au murit în râul contaminat și cărora le era sete din cauza temperaturilor foarte mari provocate de explozia bombei atomice.

În semn de omagiu, unii japonezi aduc sticle cu apă la acest monument.
12/15 La intrarea în parc există un monument dedicat oamenilor care au murit în râul contaminat și cărora le era sete din cauza temperaturilor foarte mari provocate de explozia bombei atomice.

În semn de omagiu, unii japonezi aduc sticle cu apă la acest monument.
Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
În Muzeul Păcii din Hiroshima este reconstituit locul în care o persoana s-a „evaporat” pe loc din cauza exploziei bombei atomice, iar cenușa a căzut acolo unde stătea ca „o umbră”. Mai multe familii au spus ulterior că persoana respectivă ar putea fi un membruu al familiei lor, în fapt nimeni nu cunoaște identitatea.
13/15 În Muzeul Păcii din Hiroshima este reconstituit locul în care o persoana s-a „evaporat” pe loc din cauza exploziei bombei atomice, iar cenușa a căzut acolo unde stătea ca „o umbră”. Mai multe familii au spus ulterior că persoana respectivă ar putea fi un membruu al familiei lor, în fapt nimeni nu cunoaște identitatea.
Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
Obiectele din metal rămase în urma exploziei bombei atomice sunt expuse în Muzeul Păcii.
14/15 Obiectele din metal rămase în urma exploziei bombei atomice sunt expuse în Muzeul Păcii.
Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
La intrarea în Muzeul Păcii din Hiroshima este amplasat un ceas care arată câte zile au trecut de la lansarea primei bombe atomice. Fotografia a fost făcută pe 25 aprilie 2024.
15/15 La intrarea în Muzeul Păcii din Hiroshima este amplasat un ceas care arată câte zile au trecut de la lansarea primei bombe atomice. Fotografia a fost făcută pe 25 aprilie 2024.
Pe 6 august 1945, la 08:15 ora Japoniei, armata americană a lansat prima bombă atomică din istorie. Denumită „Little boy”, bomba a ucis - conform estimărilor - între 99.000 și 150.000 de oameni. Unii au murit pe loc, alții în următoarele luni.
Secvența anterioară
Secvența următoare

Dezarmarea nucleară „nu e un ideal, ci o temă presantă!”

Oficialii niponi i-au îndemnat marți pe liderii mondiali să înceteze să se bazeze pe armele nucleare prin descurajare și să ia măsuri imediate pentru abolirea lor.

Acest lucru ar trebui privit, potrivit lor, nu ca ideal, ci pentru a elimina riscul unui război atomic pe fondul conflictelor din Ucraina și Orientul Mijlociu și a tensiunilor în creștere în Asia de Est, transmite Associated Press (AP).

Pe lângă pledoaria anti înarmare nucleară a primarului Hiroshimei, guvernatorul regiunii, Hidehiko Yuzaki, a atras atenția la rându-i că națiunile posesoare de arme nucleare și cele care susțin descurajarea atomică „ignoră în mod deliberat faptul că odată ce oamenii au inventat o armă, au folosit-o fără excepție”.

„Atâta timp cât vor exista arme nucleare, ele vor fi cu siguranță folosite din nou cândva”, a spus Yuzaki în discursul său la Parcul Memorial al Păcii din Hiroshima.

„Abolirea armelor nucleare nu este un ideal de realizat în viitor. În schimb, este o temă presantă și reală în care ar trebui să ne angajăm cu disperare în prezent, din moment ce problemele nucleare implică un risc iminent pentru supraviețuirea umană”, a mai spus el.

„Clopotul păcii” a răsunat marți, 6 august la ceremonia de comemorare de la Hiroshima și a marcat un moment de reculegere, la aceeași la care a fost lansată bomba atomică în urmă cu 79 de ani.
„Clopotul păcii” a răsunat marți, 6 august la ceremonia de comemorare de la Hiroshima și a marcat un moment de reculegere, la aceeași la care a fost lansată bomba atomică în urmă cu 79 de ani.

Pe de altă parte, premierul Fumio Kushida a spus că conflictele globale și părerile împărțite cu privire la abordarea dezarmării nucleare fac atingerea acestui obiectiv „cu atât mai dificil.”

El s-a angajat să facă tot posibilul pentru a urmări „măsuri realiste și practice” pentru a da un impuls în acest sens comunității internationale.

Totuși, criticii premierului spun că este o promisiune lipsită de conținut, deoarece Japonia se bazează pe umbrela nucleară a SUA pentru protecție și și-a extins rapid capacitățile militare, transmite AP.

Premierul Japoniei, Fumio Kishida (în stânga) în timpul ceremoniei de depunere de coroane de flori, la evenimentul de comemorare a victimelor de la Hiroshima.
Premierul Japoniei, Fumio Kishida (în stânga) în timpul ceremoniei de depunere de coroane de flori, la evenimentul de comemorare a victimelor de la Hiroshima.

Statele Unite și alți aliați regionali și-au accentuat cooperarea în domeniul securității ca răspuns în fața unei Chine mai agresive, respectiv la amenințările nucleare și cu rachete, în creștere, din Coreea de Nord, subliniază agenția de presă.

Japonia a căutat astfel o protecție mai puternică din partea SUA, prin prisma capacităților nucleare ale Washingtonului.

Pe de altă parte, ceremonia de comemorare de marți vine la câteva zile după ce Japonia și SUA au reafirmat angajamentul Washingtonului de „descurajare extinsă” în privința armelor nucleare, pentru a-și proteja aliatul asiatic, remarcă AP.

Potrivit agenției de presă, acest lucru reprezintă o schimbare în privința părții nipone, comparativ cu reticența din trecut a Japoniei de a discuta deschis această problemă sensibilă, în condițiile în care este singura țară din lume care a suferit atacuri atomice.

Peste 210.00 de victime în două orașe

Bomba atomică lansată de Statele Unite asupra Hiroshimei pe 6 august 1945 a distrus orașul, ucigând 140.000 de oameni.

O a doua bombă lansată trei zile mai târziu asupra orașului Nagasaki a ucis încă aproximativ 70.000 de persoane.

Japonia s-a predat pe 15 august 1945, punând astfel capăt celui de-al doilea război mondial și agresiunii Japoniei de aproape jumătate de secol din Asia, subliniază AP.

Atacurile nucleare americane din urmă cu opt decenii reprezintă încă un obiect de dispută, inclusiv în rândul istoricilor, notează serviciul din Republica Moldova al Europei Libere.

Unii spun că ar fi salvat vieți grăbind sfârșitul războiului, căci Japonia a capitulat la câteva zile după ele. Alții spun însă că atacurile au fost disproporționate, omorând nejustificat oameni nevinovați, adesea în chinuri groaznice și îndelungate.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

• 16x9 Image

Ovidiu Cornea

Ovidiu Cornea lucrează în presă de douăzeci de ani. A intrat în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, ca Senior Correspondent.

XS
SM
MD
LG