Ideo Ideis a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 17. De la spectacolele care se jucau la etajul unui terase, acum s-a ajuns la un spațiu dedicat spectacolelor într-o clădire nou ridicată de primărie. Este primul semn că schimbările culturale durabile se produc în Alexandria.
Dar schimbările cu adevărat durabile se produc în fiecare participant la Ideo Ideis. De la voluntari care își fac programul vară de vară doar pentru a fi parte din eveniment, la adolescenți sau profesioniști din artele spectacolului care se declară transformați după experiența Ideo Ideis de o săptămână.
Ideo Ideis arată și cum cultura își câștigă locul într-un oraș.
„Realmente ce are nevoie comunitatea înainte de a face un festival sclipicios și zilele nu știu cui, festivalul cel mare, are nevoie să fie înțeleasă, să fie privită, să fie vorbită și dialogată, ca să câștige încrederea că nu are lacune, că nu-i o persoană, cu ghilimele, cu un handicap, ci pur și simplu este un om cu care nu s-a vorbit”, explică Liviu Romanescu, directorul festivalului.
În interviul acordat Europa Liberă, Liviu Romanescu, directorul festivalului începând din 2021, spune că „Ideo Ideis este un exemplu de ce înseamnă să ieși din bula ta și să vii într-un loc care nu e din bula ta și să te implici și să faci”.
Europa Liberă: Cum i-ai descrie ce se întâmplă la festival cuiva care nu a luat până acum contact cu Ideo Ideis?
Liviu Romanescu: Se strâng trupe de adolescenți. Obiectiv, asta se întâmplă! Comunitatea unui oraș mic din România, nebăgat în seamă, începe să vibreze în jurul acestui nucleu format din adolescenți.
Subiectiv vorbind, într-un loc lipsit de potențial aparent și căruia nimănui nu-i dă nicio șansă se întâmplă un fenomen creditat de tineri, care nu au nevoie neapărat de niște infrastructuri bine puse la punct ca să poată să descopere și să creeze. Și chestia asta este una dintre cele mai speciale.
Din păcate, ea nu vinde pentru că piața de vânzare evenimente arată total diferit în aceste vremuri. Dar ce se întâmplă la nivel de manifest este fenomenal.
Este genul de lucru pe care intelectualii, cei care reprezintă pătura făcătoare din marile orașe, de obicei, spun că nu au această oportunitate și anume de a ieși din bula lor să creeze altundeva.
Ideo Ideis este un exemplu de ce înseamnă să ieși din bula ta și să vii într-un loc care nu e din bula ta și să te implici și să faci
Ideo Ideis este un exemplu de ce înseamnă să ieși din bula ta și să vii într-un loc care nu e din bula ta și să te implici și să faci. Să știi că e deopotrivă pentru adulți - organizatori participanți, orice ar fi - cât și din punct de vedere al adolescenților, pentru că nu e bula lor aici și e în afara zonei de confort. Dar ce fac ei, nu știu cum, e ceva organic - pur și simplu intră în această insecuritate cu absolut toată ființa.
Îi vezi și în public și cum se raportează. Nu ai să vezi niciun festival în care trupe care participă în cadrul aceluiași eveniment se sprijină în felul ăsta. Nu ai să vezi, de exemplu, trupa de teatru profesionist de la Bulandra chiuind pentru trupa de la Mureș sau pentru cea de la Timișoara chiuind pentru trupa din Botoșani. Este foarte interesant ce înseamnă toată zona de plafonare și ce aduc ei ca rupere a șablonului.
Europa Liberă: Pentru tine ca actor, când te uiți la adolescenții care urcă acum pe scenă, te regăsești în ce și cum fac ei?
Liviu Romanescu: Hai hai să încep cu partea tristă. Partea tristă pentru mine, ca adult, e că-mi aduc aminte ce zvâc aveam atunci. Mă uit și îmi dau seama cât s-a diminuat cumva din acel curaj.
Acum, partea pozitivă este faptul că îmi dau seama că realizez treaba asta - ce am pierdut- și recapacitez cumva uitându-mă la modelul lor, al adolescenților, și învăț. De fapt, despre asta e vorba!
Mă întreb unde am pierdut, ce am pierdut, cum pot să aduc, cum pot să cresc și cumva mă întreb ce pot să fac mai mult ca să fie mai bine pentru adolescenți, pentru Liviu care ar fi avut 17 - 18 ani. Ce pot să fac mai bine și mai deștept ca să ajut și să sprijin creșterea.
Europa Liberă: Creșterea lor nu provoacă și un sentiment că vine cineva și îți ia locul?
Liviu Romanescu: Marius Vizante a zis la Ideo Ideis, în Q&A cu mentorii, că dacă ai senzația că îți ia cineva locul înseamnă că ai doar o singură idee.
Cam așa este: dacă îți e teamă că-ți ia cineva locul, înseamnă că poate nu ești în locul potrivit.
Unde nu e provocată societatea de multicultural, perspective diverse, chiar conflicte, ai ignoranță absolută servită liniștit pe tavă… și nepăsare!
Europa Liberă: Cât de greu e să organizezi Ideo Ideis într-un oraș precum Alexandria? Mă gândesc că suntem în orașul în care Ministrul Culturii anunța, în 2020, că s-a deschis o librărie - „singura din oraș care vinde exclusiv cărți și alocă spațiu dedicat evenimentelor culturale”?
Liviu Romanescu: Nu știu cât e asta o excepție de la regulă în ce privește comunitățile mici și medii. Chiar nu știu! Am o teamă, așa intuitivă, să nu e o excepție de la regulă și că de fapt nu ai librării și că de fapt infrastructura de cultură - informare, adunare a comunității - este absolut inexistentă în foarte multe comunități.
Noi nu ajungem, nu stăm, nu vizităm, dar tind să cred că în mare parte lumea asta chiar așa e. Unde nu e provocată societatea de multicultural, perspective diverse, chiar conflicte, ai ignoranță absolută servită liniștit pe tavă… și nepăsare! În esență este de fapt obișnuință, pentru că că nu vorbim decât de obiceiuri și comportament.
Partea de empatie este elementul pe care festivalul îl are în plus față de multe alte evenimente de tip festival.
Europa Liberă: Și atunci cum să organizezi aici un festival? Cum reacționează comunitatea?
Liviu Romanescu: Dinamica e diferită. Ai comunitate care nu se implică, ai comunitate care se implică active, ai comunitate care susține. La capătul cumva opus ai comunitate care este perturbată.
Perturbarea asta are diverse modalități de exprimare. Poate să fie indignare. Am sesizat și atitudini ostile. Oricine în fața a ceva necunoscut va acționa conform nevoilor proprii. Ce putem noi face, prin festival, prin felul în care suntem creați și prin ce propovăduim noi, respectiv creștere, cultură, educație alternativă, conexiune… partea de empatie este elementul pe care festivalul îl are în plus față de multe alte evenimente de tip festival.
Se lucrează cu un tip de înțelegere și de produs care nu are ca scop principal prezentarea. De asta nu sunt premii la trupe. De asta nu contează neapărat cum arată trupa, cât de bine este îmbrăcată, cât de frumos strălucește spectacolul. Contează ce-i în interiorul ei, cum se dezvoltă și este elementul pe care cred că comunitățile mici l-au pierdut. Oricât sclipici ai pune pe ele, au nevoie de asta ca să crească.
Am explicat poate prea complicat, dar realmente ce are nevoie comunitatea înainte de a face un festival sclipicios și zilele nu știu cui, festivalul cel mare, are nevoie să fie înțeleasă, să fie privită, să fie vorbită și dialogată, ca să câștige încrederea că nu are lacune, că nu-i o persoană, cu ghilimele, cu un handicap, ci pur și simplu este un om cu care nu s-a vorbit.
Gândește chiar așa, un om care este izolat și comportamental, un om care nu e mângâiat, privit în ochi, stat și ascultat, cum se comportă în momentul în care îi ceri ceva sau vii la el în casă?! Sigur că ai să ai reacții poate nejustificate, emoțional puternice. Nu pot să-l acuz pentru asta, pentru că nimeni nu a făcut exercițiul cu el. Din păcate, nu e nici în cultura noastră să venim în spiritul ăsta.
De exemplu, Bucureștiul e tot centralizat. Cartierele sunt niște cartiere în care oamenii se duc și mănâncă, dorm și eventual se uită la televizor…dar nu au o viață în cartier.
Europa Liberă: Sunt 17 ediții de ideo Ideis, iar din 2006 ești implicat direct în organizare. S-a schimbat ceva în privința comunității din Alexandria, în oraș?
Liviu Romanescu: Sală în care suntem acum și clădirea în care suntem acum (n.r. Centrul Multifuncțional pentru Tineret din Alexandria a fost inaugurat în ianuarie 2022) e un răspuns la prezența festivalului. Direct! Faptul că a durat 17 ani... dacă mă întrebi că e mult sau e puțin, nu știu să-ți răspund. E cât au avut nevoie acești oameni. Cât a avut persoana asta nevoie să se ridice și, atenție, să construiască ceva.
Au însemnat ani de dialog, de stat, de vorbit din partea foștilor organizatori, din partea foștilor mentori, serii de oameni care au trecut și care au încercat să pună câte o vorbă, câte o idee, câte un gând, câte o convingere în cei de aici. Dar realmente s-a întâmplat asta.
Momentul în care începi să faci asta, tind să cred că nu te mai poți opri
Pentru mine, Liviu, e mare lucru. E material, nu poate fi negat. Că sala este prea mică, prea mare, prea în X, prea oricum ar fi ea, e mai puțin important decât exercițiul de a construi. Momentul în care începi să faci asta, tind să cred că nu te mai poți opri, că îți devine obicei și în momentul în care nu mai construiești, zici ”n-am mai construit de ceva timp, ce facem aici”.
Văd că se mișcă, dintr-un oraș care era greoi, se mișcă. Noi, când mergem să vorbim cu oameni, pentru că avem 17 ani în spate, oamenii ne spun: „Bravo, chiar vă întoarceți. Ce mă bucur! Bravo!”
Încercăm să construim. Ușor, ușor, în loc să iau o sponsorizare încerc să pot să-l aduc pe respectivul poate cu un produs. De exemplu, cei de la Comalat, un fabricant local de lactate și înghețată a dat înghețate la toți oamenii și copiii care se uitau la Irina Margareta Nistor în dialog cu copiii de actori. Și au mâncat. Adică au avut o experiență și măcar contribuie la generarea unei experiențe.
Europa Liberă: Pentru că am ajuns la branduri și sponsori, cum privesc un festival care nu este cu zeci de mii de participanți?
Liviu Romanescu: Cumva suntem între extreme în România. Din păcate, zona de mijloc, cea în care nu vorbești nici despre comunități defavorizate, impactate grav, cu multe lipsuri, dar nici nu ești în punctul de zeci - sute de mii de oameni pe zi care îți sparg porțile și care vor avea parte de experiență, fiind între astea două e greu. Pentru că fie s-au orientat marile branduri către zona defavorizată, fair point pentru că sunt extrem de multe, fie iau în calcul tot ce înseamnă partea de expunere, care are tracțiune.
Nu-i un festival de mulțime - este un festival butic și un festival de experiență. Deci ăsta nu e Intercontinental. Este acel butic în care, în momentul în care îți aduce cafeaua, te privește în ochi. Ai un biscuite făcut probabil în bucătărie și îți mulțumește frumos.
Oricât ar suna din cărți, festivalul ăsta e despre conexiuni și despre tineri care vin și se uită la alți tineri și la alți adulți și pleacă schimbați, fac schimbarea în ei și posibil, cu șanse mari, să facă schimbarea în comunitatea lor.
Europa Liberă: Pentru tine, Liviu, ca om, ca actor, cum simți că te-ai schimbat în acești ani de Ideo Ideis?
Liviu Romanescu: Probabil că aveam în mine ceva, sămânța cumva era, dar ce m-a învățat festivalul foarte tare este dragostea de oameni.
Oricât ar suna din cărți, festivalul ăsta e despre conexiuni și despre tineri care vin și se uită la alți tineri și la alți adulți și pleacă schimbați, fac schimbarea în ei și posibil, cu șanse mari, să facă schimbarea în comunitatea lor.
E și despre adulți care vin și se uită la adolescenți și se uită la alți adulți, în stânga în dreapta, care se uită aceiași adolescenți, și își dau seama câte schimbări pot să facă. Cât de vulnerabili pot să fie, cât de mult pot să mai riște, cât de neimplicați sunt uneori, poate. Descoperă cât de neimplicați emoțional și afectiv sunt! Suntem pentru că am avut mai mulți ani, probabil, spre deosebire de adolescenți, în care ne am luat-o. Și am învățat să blocăm, să închidem, să dăm puțin.
Nici cultura nu cea mai primitoare, adică între noi suntem destul de duri, destul de câini unul cu altul. Asta am învățat aici ... am văzut oameni de nume, ca să spun așa, de nume și nume, care au venit și cărora li s-a relaxat mușchiul pe oase. Și au stat și s-au gândit. Sigur, depinde de la om la om, fiecare cât e dispus să facă procesul ăsta.
Pe mine asta m-a învățat – bucuria de a întâlni, de a lucra cu o echipă.
Aici a fost vorba de a crea, de a merge ani de zile cu o echipă, de a genera, de a privi probleme ,de a negocia probleme. Știi, ca la relațiile lungi, alea de ani de zile. Aici te tot vezi, te întâlnești. Ai oameni schimbați, ai tineri care urcă în echipă. Cum ai grijă de ei, cum crești. E un organism foarte mare! O organizare a festivalului în sine presupune un efort uriaș, dar nu efortul ăla de muncitori, cât mai mult efortul emotional de cum ajuți să crească cineva, cum îl servești, cum îl potențezi în echipă.
Lucrez mult cu voluntari, oameni de aici, oameni care nu sunt obișnuiți neapărat să fie implicați, și atunci e o chestier grijă, asta cred eu.
România nu poartă de grijă. Și atunci oamenii nu sunt obișnuiți să aibă grijă, să aibă responsabilitate.
Festivalul acesta e unul despre responsabilitate și despre grijă. A pornit din trei copii care au vrut ceva. Au avut câțiva adulți, Iureș, Cătălin Ștefănescu, care au zis: ”Băi, merită! Dacă trei copii vor asta, stau în spatele lor și îi sprijin și încerc cât de mult să nu îi las să se întoarcă cu capul din direcția în care privesc sau să se oprească”. Și așa s-a ajuns aici! Din grijă și din dorința de a face, de a deveni!
Europa Liberă: Am remarcat sălile pline, oamenii care se bucurau de spectacole, care plângeau în sală. Dacă voi faceți Ideo Ideis o dată pe an, iar oamenii reacționează așa la cinci trupe profesioniste care vin o dată pe an și la zece trupe de liceeni, de ce nu se întâmplă mai mult în Alexandria?
Liviu Romanescu: De anul acesta s-a mai făcut un pas în direcția asta - există un program cu sprijin din partea primăriei. Este un program de ateliere și de spectacole constant aici. Deci, lunar se întâmplă ateliere pe weekend și cu unul două spectacole, proiecții de film cu discuții, unul mult mai axat pe comunitate și pe învățare. Sper să aibă resursele să țină ani de zile în continuare.
De ce nu se întâmplă? Probabil pentru că schimbarea este un element cu care cultura noastră nu interacționează foarte bine.
Suntem mai conservatori, mai temători de schimbare. Dintr-un motiv similar pentru care, nu știu, Teatrul Național din București are un program extrem de deficitar educational. Un program de a atrage public nou, de a crea evenimente care nu sunt cu cravată și papion, evenimente care să vorbească pe înțelesul mai multora. Desigur nu sunt evenimentele care să te trimită în marile festivaluri internaționale de artă, dar sunt evenimentele care se apropie public. Sunt evenimentele care te fac să nu fii un ciudat, ci să fi unul de-al nostru.
Europa Liberă: Și de asta ajungi la teatrul independent, să-ți faci trupa ta…
Liviu Romanescu: Just! Poate fi unul din motive. Nici nu știu. Nu știu dacă neapărat tipul ăsta de segmentare… Eu cred în comunicare și știu cât e de inconfortabilă. Da. Nu poți sta în independent, ori de stat, ori într-un oraș mare, ori într-un oraș mic. Nu poți, pur și simplu!
Europa Liberă: Ai zis ”nu poți”. De ce continui?
Liviu Romanescu: De teamă, de frică. Am stat să mă gândesc de unde mi a venit cuvântul ”de teamă”, apoi a venit ”de frică”.
Detectezi asta în comunitățile românești: teama asta de a sta, de a îndrăzni, de a provoca cu blândețe
Părinții mei au fost profesori, dar s-au pensionat, și evident au prins perioada de profesorat în universitate în zona 90, când era absolut varză tot, promisiuni și sindicate și proteste și tot amalgamul, toată mizeria. Și am văzut oameni din familie cu teamă de a face, de a se desprinde, de a reacționa cumva puternic. Și detectezi asta în comunitățile românești: teama asta de a sta, de a îndrăzni, de a provoca cu blândețe. Cu blândețe însemnând grija mea este celălalt. Grija mea e celălalt, grija mea și interesul meu sunt creșterea ta. Cel din fața mea!
Am văzut teama de a acționa în direcția asta și mi-am propus, cât de mult pot eu, să nu stau în teamă, să nu stau în frică și să stau într-o zonă nesigură, cețoasă, mâloasă, dar în care simt că ființa mea acționează. Poate aș putea să acționez mai mult. Nu știu, poate da. Poate aș putea să fac mai multe pe zona de sindicat profesional de actori, de artiști.
Momentan, ăsta a fost un instrument prin care simt că pot să fac exercițiul ăsta și cred că suntem aproape de un pas care o să fie foarte șmecher și anume momentul în care o generație predă unei alte generații un festival. Ăsta este un prag fantastic. Dacă reușim, e unul dintre scopurile în următorii ani, să facem această tranziție și realmente să vină un nou lot de tineri care îndrăznesc.
Europa Liberă: Vă gândiți deja la Ideo Ideis din 2023?
Liviu Romanescu: Da, pregătim ediția de de majorat. Încercăm să fie îndrăzneață. Încercăm să fie chiar un pic inconfortabilă aș zice, nu pentru comunitate, aproape pentru noi. Ceea ce facem și cum facem să capete din ce în ce mai mult miză! Miza asta este legată de oamenii de aici, de comunitate, de felul în care vibrația asta pe care tu o vezi în sală pot să duc în locuri mai aproape de ei, într-un cartier, în spatele blocului, pe un teren de școală.
