Președinta Inspecției Judiciare, judecătoarea Roxana-Ioana Petcu, a luat decizia începerii controlului după ce presa a scris că Vlad Pascu, tânărul aflat sub influența drogurilor care a ucis într-un accident, cu mașina sa, doi tineri, la 2 Mai, a mai fost anchetat de DIICOT, iar dosarul a fost închis.
De altfel, pe 10 ianuarie, în acest an, Tribunalul București anunța că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a renunțat la urmărirea penală a lui Vlad Pascu pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
Dosarul fusese înregistrat la Tribunalul București pe 23 decembrie 2022.
Potrivit informațiilor obținute de Europa Liberă, DIICOT a închis alte 36 de dosare similare în aceeași zi.
DIICOT a explicat în raportul său de activitate, pe anul trecut, că în anul 2022, procurorii aveau în lucru 21.167 de dosare care vizau traficul de droguri.
Numărul dosarelor penale în care magistrații au anchetat fapte de trafic de droguri a crescut de trei ori între anii 2012 și 2022. În anul 2012, procurorii instrumentau mai puțin de opt mii de dosare în care anchetau trafic de droguri.
În același document, DIICOT reamintește că Parlamentul a redus în anul 2014, pedepsele pentru infracțiuni asociate traficului de droguri.
DIICOT dă următoarele exemple: „Limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de trafic intern de droguri de mare risc au scăzut de la 10 – 20 ani închisoare anterior anului 2014 la 5-12 ani închisoare, în prezent, iar limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc au scăzut de la 15 – 25 ani închisoare anterior anului 2014, la 7-15 ani în prezent.”