Simina Tănăsescu precizează într-un interviu pentru Europa Liberă că, în decembrie 2024, după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, pe care inițial Curtea Constituțională (CCR) l-a validat, judecătorii constituționaliști au aflat în același timp cu opinia publică despre existența unor condiții care au dus la anularea întregului proces electoral.
Anularea alegerilor prezidențiale. Președinta CCR: Am aflat odată cu desecretizarea
Simina Tănăsescu a explicat că primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 a fost validat pe baza informațiilor disponibile la momentul inițial.
În baza primei decizii, cei doi candidați declarați calificați pentru turul al doilea au fost Elena Lasconi și Călin Georgescu.
„Odată cu declasificarea” unor documente și aducerea lor la cunoștința publicului, spune Tănăsescu, Curtea a ajuns, într-o a doua fază, să invalideze întreg procesul electoral și să dispună reluarea alegerilor în întregime.
„Curtea Constituțională a luat la cunoștință odată cu toți ceilalți cetățeni” de conținutul documentelor declasificate, afirmă ea.
Reamintim că CCR a anulat integral, pe 6 decembrie 2024, alegerile prezidențiale, al căror tur secund era programat pentru data de 8 decembrie 2024.
Decizia judecătorilor a venit după ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a desecretizat, pe 4 decembrie, documente prin care susținea că a existat o ingerință străină în întreg procesul electoral prin care a fost favorizat un candidat în detrimentul altora.
Reluarea alegerilor a presupus strângerea de noi semnături, desemnarea de noi candidați, o nouă campanie electorală și alte două tururi de scrutin, pe 4 și 18 mai, proces în urma căruia a fost ales președinte Nicușor Dan.
Tănăsescu: CCR nu e o super-putere, e un garant
Competențele Curții noastre Constituționale sunt limitate, în sensul că ea nu poate să verifice altceva decât legi sau acte de rang legislativ. Curtea noastră nu poate să verifice acte administrative, hotărâri de guvern, acte ale consiliilor locale, ale primarilor.Simina Tănăsescu, președinta Curții Constituționale
Curtea Constituțională nu este o „super‑putere”, ci o autoritate creată de Constituție, cu competențe limitate, care „garantează supremația Constituției” și echilibrul între cele trei puteri ale statului (Legislativul, Executivul și Puterea Judecătorească - n.r.), explică Simina Tănăsescu, prima femeie președinte a CCR.
De-a lungul timpului, Curtea Constituțională a fost acuzată că a înclinat balanța de o parte sau alta a spectrului politic, în momente precum înlocuirea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea Direcției Națională Anticorupție sau anularea alegerilor prezidențiale, în decembrie 2024.
Laura Codruța Kovesi a fost demisă, în 2018, la cererea ministrului Justiției de la acel moment și după o decizie a CCR, de la șefia Direcției Naționale Anticorupție. Kovesi a dat în judecată România la CEDO și a câștigat în 2020.
Tănăsescu spune că CCR are chiar competențe limitate în comparație cu instituții similare din alte state.
„Noi nu avem o competență limitată și avem, chiar și în sfera raporturilor dintre instituții, atribuții destul de restrictive, cu o singură excepție - inițiativele de revizuire a Constituției. În rest, toate atribuțiile Curții se realizează exclusiv la sesizarea unor subiecte (persoane și instituții abilitate să sesizeze Curtea Constituțională - n.r.) explicit menționate”, a explicat președinta CCR.
„Și judecători străini ne-au întrebat de ce există opinii separate la CCR”
Simina Tănăsescu consideră firească existența opiniilor separate și a voturilor strânse care apar frecvent în deciziile Curții Constituționale. CCR poate lua o decizie cu voturile majorității membrilor.
Multe dintre deciziile CCR – cele mai recente, în privința pensiilor magistraților sau a plății pilonului II de pensii – au fost luate cu scoruri strânse de 5 la 4 voturi.
Ea amintește tradiția românească legislativă, încă de la codificarea civilă de la 1864–1865, care a permis formularea de opinii separate în instanțe.
„Dacă îmi dați voie să folosesc o butadă celebră care spune că punctele de vedere ale juriștilor sunt precum sticla, precum geamurile. Fiecare luat separat e foarte transparent. Când le pui împreună, devin opace”, explică președinta CCR.
Absența dezbaterilor contradictorii ar fi, dimpotrivă, un semn îngrijorător, mai ales pentru societatea românească.
„M‑aș mira foarte tare dacă n‑am avea argumente diferite, poziții diferite, dacă n‑am avea dezbateri”, spune ea, explicând că uneori diferențele țin de nuanțe, alteori de schimbările realității sociale, ceea ce justifică revirimente de jurisprudență.
Politica și „datoria de nerecunoștință” a judecătorilor
În fața suspiciunilor publice privind influența politică asupra CCR, alimentate de
faptul că mulți judecători au avut cariere politice, Tănăsescu aduce câteva argumente în favoarea „datoriei de nerecunoștință” la care se supune judecătorul constituțional față de autoritatea care l‑a numit.
Magistrații, explică președinta instituției, sunt numiți pentru mandate de nouă ani.
Timpul pentru care se află în funcție depășește cu mult perioada pe care o petrec în demnitatea publică atât președintele ales, care are mandat de cinci ani, cât și parlamentarii, care au mandat de patru ani, adaugă ea.
În privința magistraților numiți de Parlament, există un proces de validare prin vot. În plus, ei trebuie să aibă o vechime în domenii juridice de 18 ani și trebuie să respecte o listă de interdicții.
Conform Constituției, judecătorii CCR sunt desemnați doar de președintele României și Parlament, singurele autorități cu legitimitate democratică directă.
Tănăsescu spune că, prin desemnarea judecătorilor de către cele două instituții alese democratic, magistrații primesc, la rândul lor, o legitimitate democratică indirectă.
A existat o modificare a legii, în 2018, adaugă președinta Curții, iar prin acasta a fost permisă scăderea majorității parlamentare cu care este votat un judecător desemnat la Curtea Constituțională, de la majoritatea absolută, la majoritatea simplă. Asta face ca un judecător să poată fi desemnat cu aproximativ un sfert din voturile parlamentarilor.
Președinta CCR amintește, în acest context, de Italia, unde judecătorii sunt desemnați prin alegeri în mai multe rânduri în fața Parlamentului, fiind necesar, în final, un procent de trei cincimi din voturi pentru validarea unui candidat.
„Desemnat va fi tocmai judecătorul împotriva căruia mai toată lumea n-are nimic, cu care toată lumea crede că ar putea funcționa liniștit. Ori asta e poate una din cele mai importante garanții ale independenței judecătorului: faptul că reușești să primești susținere din partea unei majorități destul de importante din cadrul Parlamentului”, explică profesoara de Drept Constituțional.
Volumul de muncă: Avem 14.000 de dosare restante în 2025
Curtea Constituțională funcționează astăzi sub o presiune de dosare. Dacă în 1992 – anul înființării, CCR avea 14 dosare, a pronunțat șase decizii și lucra cu circa 75 de angajați (din care nouă judecători), în 2009, pe rol au intrat aproximativ 9.000 de dosare, din care au rezultat 1.760 de decizii, cu mai puțin de 100 de angajați.
În 2025, CCR a înregistrat deja aproximativ 4.700 de dosare și în jur de 600 de decizii, cu 128 de angajați – dintre aceștia, nouă sunt judecători și 35 sunt magistrați‑asistenți, majoritatea veniți în vara acestui an.
„Avem câte două ședințe publice pe săptămână, scoatem cam 30–35 de decizii, cu o medie de circa 50 de dosare rezolvate, dar ne intră 180–200 de sesizări”, explică Tănăsescu, ceea ce a dus la un stoc de aproximativ 14.000 de dosare restante în 2025.
Tănăsescu descrie în detaliu „bucătăria internă” a Curții și rolul magistraților‑asistenți în gestionarea avalanșei de sesizări repetitiv‑iterative.
În unele cauze, CCR poate conexa până la 80 de dosare care contestă același articol din aceeași lege și să le soluționeze printr‑o singură decizie, dar acest lucru implică citații, comunicări și o logistică de durată.
Magistrații‑asistenți se ocupă de citarea părților, urmărirea etapelor procedurale, documentarea dosarelor împreună cu judecătorul‑raportor și redactarea deciziilor. Curtea funcționează în clădirea Parlamentului – în trei etaje laterale ale clădirii Parlamentului.
„Circa 30 de birouri pentru 128 de oameni – este în sine un proces complicat”, recunoaște președinta CCR.
Expansiunea volumului de dosare ține, în opinia Siminei Tănăsescu, și de istoria recentă a Curții, și de modificările legislative.
În anii '90, CCR a fost „un reper esențial” în asanarea ordinii normative, declarând neconstituționale numeroase reglementări comuniste și obligând Parlamentul să reglementeze democratic domenii lăsate în umbră, ceea ce a întărit încrederea cetățenilor.
Ulterior, legea Curții a fost modificată succesiv: au fost adăugate noi subiecte (persoane sau instituții - n.r.) cu drept de sesizare (Avocatul Poporului, procurorul), s-a renunțat la suspendarea automată a proceselor din instanțe până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, iar instanțele au putut continua judecata indiferent de ritmul CCR.
Calitatea legilor și „inflația normativă”
Președinta CCR recunoaște că standardul de „calitate a legii” – claritate, previzibilitate, predictibilitate – nu este explicit prevăzut în Constituție, ci a fost construit de Curte prin jurisprudență, inclusiv prin împrumutarea criteriilor Curții Europene a Drepturilor Omului.
În practică, acest standard funcționează „ca un filtru extrinsec: mai întâi se verifică dacă legea este inteligibilă, apoi, eventual, compatibilitatea ei de fond cu Constituția, existând situații în care normele sunt atât de obscure încât Curtea nici nu mai intră pe fond”.
Tănăsescu spune că democrația, prin natura ei, presupune un volum mare de reglementare și o dinamică accelerată, mai ales în domenii precum socialul și fiscalitatea.
Dacă legile de azi sunt mai bune decât cele din comunism, răspunsul nu poate veni doar de la CCR, ci și de la cetățeni, Parlament și Consiliul Legislativ, sugerează ea.
Poate funcționa România fără Curtea Constituțională?
Numeroase voci din opoziție au cerut desființarea Curții Constituționale. Liderul Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion a anunțat chiar un referendum național pentru desființarea instituției.
Simina Tănăsescu surprinde printr-un răspuns nuanțat că, la nivel teoretic, societatea românească „poate foarte bine să funcționeze fără Curtea Constituțională”, dar adaugă imediat că instituția este „o piatră de temelie pentru democrația constituțională”.
Ea amintește că modelul curților constituționale a fost adoptat după al Doilea Război Mondial în numeroase state europene și ulterior în multe alte democrații, inclusiv în sisteme de common law precum Taiwan.
Desființarea CCR ar fi posibilă doar prin revizuirea Constituției, însă textul fundamental prevede limite exprese: nu pot fi revizuite forma de guvernământ republicană, independența justiției, pluralismul politic, integritatea teritoriului sau drepturile și libertățile fundamentale.
Despre Curte nu există o interdicție explicită, dar întrebarea centrală, insistă Tănăsescu, ar fi: „Dacă înlăturăm Curtea, ce punem în loc?” și cum se va asigura în continuare controlul respectării Constituției.
Ziua Constituției și „deschiderea” către cetățeni
La 13 de ani de la înființare, în 2025, de Ziua Constituției, instituția își deschide pentru prima dată porțile.
CCR va primi pe 8 decembrie circa 160 de elevi pentru a le prezenta sala de ședințe publice, sala de deliberări și pentru a discuta despre Constituție.
„Dat fiind succesul înregistrat, ne gândim că ar fi bine să replicăm experimentul oricând va fi posibil”, concluzionează Tănăsescu.
Elena-Simina Tănăsescu este prima femeie aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale a României, pe 13 iulie 2025 pentru un mandat de trei ani.
Ea a fost numită judecător al CCR în 2019 de președintele Klaus Iohannis, pentru un mandat de nouă ani.
Este profesor universitar de drept constituțional la Universitatea din București din 2006, îndrumător de doctorat și fondator al Centrului de drept constituțional și instituții politice.
Cariera sa include poziții precum consilier prezidențial (2015-2018), reprezentant al României la Agenția UE pentru Drepturi Fundamentale (2000-2004) și în Grupul de Experți al Consiliului Europei (2000-2018), membru în Consiliul Superior al Magistraturii (2009-2011).
Este autoare a peste 75 de studii, articole, cronici şi note apărute în volume colective ori reviste de specialitate de prestigiu, din ţară şi străinătate.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
