Linkuri accesibilitate

one2one | Theodor Paleologu: România trece printr-un proces de secularizare. Mulți ierarhi nu înțeleg ce se întâmplă, trăiesc în bula lor


one2one | Theodor Paleologu: Mulți ierarhi nu înțeleg ce se întâmplă, trăiesc în bula lor și nu văd realitatea
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:31:47 0:00

Profesorul Theodor Paleologu explică scăderea numărului de elevi care frecventează orele de Religie cu peste 700 de mii, în ultimii 8 ani, prin felul în care se predă materia. Practica religioasă în rândul ortodocșilor și numărul celor care vor să devină preoți sunt în cădere liberă, spune el.

În Săptămâna Mare, doctorul în filozofie Theodor Paleologu face o analiză a relației dintre credincioșii din Biserica Ortodoxă Română și capii instituției religioase.

E nevoie de o înțelegere a lumii în care trăim, de mai multă cultură generală și toleranță, spune fostul diplomat în interviul one2one de la Europa Liberă.

Pe de altă parte, crede Theodor Paleologu, asistăm la critici la adresa Bisericii și chiar la un anticreștinism deosebit de ignar și foarte virulent.

Iată principalele idei ale interviului:

  • Despre secularizare:

„Da, practica religioasă scade. Biserica se confruntă cu o gravă criză a vocațiilor. Da, e în cădere liberă deja de aproape 20 de ani.”

  • Despre atitudinea unor înalți ierarhi față de schimbările prin care trece societatea:

„Theodor Paleologu: Am impresia că mulți ierarhi pur și simplu nu înțeleg ce se întâmplă, pentru că sunt complet izolați, există o formă de patologie a puterii specifică liderilor religioși, episcopi între alții, care pur și simplu nu înțeleg ce se întâmplă pentru că trăiesc în bula lor. Sunt obișnuiți să li se cânte mereu „pe arhiereul și stăpânul nostru” și nu văd realitatea.

Europa Liberă: E valabil și pentru Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, credeți?

Theodor Paleologu: Cred că da, mă rog, cu toate calitățile lui, evident.”

  • Despre predarea Religiei în școli:

„Ar trebui, de pildă, arătat elevilor ce e adevărat și ce nu e adevărat, mai exact, ce nu-i adevărat în cartea lui Iosua și așa mai departe. Asta înseamnă o abordare științifică a Bibliei. Problema este că nici preoții nu știu lucrurile astea. Nici măcar cei care predau Religie nu au habar de toate discuțiile științifice despre aceste lucruri și cred că este extrem de important să se predea Religia în această perspectivă științifică și culturală și să vezi cât de importantă este Religia pentru societate, pentru Artă, pentru Cultură și, de asemenea, să arăți și toate aceste distorsiuni ale realității istorice. Sau măcar să știe tinerii care sunt discuțiile pe această temă.”

  • Despre reforma Educației:

„Care sunt scopurile Educației? (…) Autonomia, autonomia intelectuală, autonomia morală și autonomia profesională. Autonomia morală este esențială pentru că e vorba de a crea caractere, a forma caractere. Nimeni nu mai vorbește despre asta. Rostul Educației cel mai important este să formeze caracterul.”

  • Despre înalții funcționari care administrează Cultura din România:

„Partidele când ajung la putere, își împart posturile din deconcentrate. Este efectiv groaznic ce se întâmplă, încep să prăduiască tot, să-și pună oamenii peste tot și foarte adesea, cei mai tâmpiți sunt puși la Cultură.”

Reforma Educației ar trebui să se rezume la ce a făcut Spiru Haret

Profesorul Theodor Paleologu critică reforma propusă de președintele Klaus Iohannis în proiectul „România Educată”, proiect care a stat la baza scrierii celor 2 drafturi de legi ale Educației. Proiectele se află acum la Parlament, iar Coaliția PSD-PNL-UDMR și-a propus ca până la finalul acestei sesiuni, să devină lege.

Theodor Paleologu spune că politicienii care au tot rescris Legea Educației în ultimii ani ar trebui, acum, să recurgă la soluția „să luăm legea lui Spiru Haret și să o punem din nou, în practică.”

Spiru Haret este fostul ministru al Educației care în cele trei mandate de la finalul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea anii a reușit să reducă gradul de analfabetism și a înființat 2.000 de școli.

Theodor Paleologu deplânge faptul că școala românească a uitat să formeze oameni care să se descurce singuri.

„Autonomia intelectuală înseamnă să fii în stare să spui ceva din capul tău și să argumentezi pentru ceea ce crezi că este adevărat. Ori, în școala românească nu se învață lucrul ăsta. Nu numai că nu se învață, dar se descurajează autonomia intelectuală. Și în sfârșit, autonomia profesională înseamnă să formezi oameni care să își poată câștiga pâinea printr-o muncă utilă societății. (…) Iarăși trebuie să ne întoarcem la politicienii români de dinainte de Primul Război Mondial, pentru că modelul pentru învățământul profesional este în reflecția lui Petre Carp. Deci să ne întoarcem la Spiru Haret și la Petre Carp și să terminăm cu toate nulitățile astea din zilele noastre, dar care fiecare crede că inventează roata și apa caldă și nu produc decât niște prostii”, compleatează profesorul Theodor Paleologu.

PNL, sub papucul președintelui Klaus Iohannis

În ceea ce privește situația în care se află Partidul Național Liberal, partid din care au făcut parte Theodor Paleologu, tatăl și bunicul său, diplomatul spune că formațiunea arată „groaznic”.

Iar asta ar fi din cauza președintelui Klaus Iohannis care ar avea un factor determinant în PNL, crede Paleologu.

„Cu Iohannis este… cum să spun, moartea spiritului. El asta produce în jur”, adaugă fostul deputat.

PNL se află la guvernare alături de PSD și UDMR, iar luna viitoare președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, ar trebui să predea postul de premier unui lider social democrat.

Pe de altă parte, Theodor Paleologu crede că o eventuală comasare a alegerilor de anul viitor, indiferent de varianta aleasă, ar produce confuzie în rândul electoratului.

Anul viitor, sunt alegeri europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

  • 16x9 Image

    Anca Grădinaru

    Anca Grădinaru este senior correspondent la Europa Liberă din februarie 2023.
    Este jurnalist de 25 de ani. Anterior, a lucrat la Ziarul Adevărul, Antena 1, Antena 3, Digi 24 și Radio Europa FM.

    A realizat știri, anchete, reportaje și documentare, radio și de televiziune, în România, Ucraina, Irak, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
     
    A transmis de la majoritatea summiturilor NATO de după aderarea României la Alianța Nord Atlantică și de la reuniuni ale Uniunii Europene, de la vizitele papilor la București și de la primele două ediții ale Jocurilor Invictus la care a participat România.

    Unele dintre reportajele Ancăi Grădinaru au fost premiate de New Mexico Associated Press și Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România.

    La Europa FM, a realizat emisiunea „Interviurile Europa FM” și „Piața Victoriei”. Este absolventă a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și a unei burse de un an la New Mexico State University din Statele Unite ale Americii.

XS
SM
MD
LG