Administrația Biden a cerut proprietarilor TikTok, grupul chinez ByteDance, să-şi vândă acţiunile de la această aplicaţie populară, în caz contrar aceasta urmând să fie interzisă în SUA, relatează Reuters.
Măsura este cea mai nouă dintr-o serie de măsuri recente luate de oficiali și legislatori americani care au ridicat temeri că datele utilizatorilor TikTok din SUA ar putea fi transmise guvernului chinez.
Este pentru prima dată sub administrația președintelui Joe Biden când se amenință cu o potențială interzicere a TikTok.
Predecesorul lui Biden, republicanul Donald Trump, a încercat să interzică TikTok în 2020, dar a fost blocat de instanțele americane, reamintește Reuters.
Purtătorul de cuvânt al TikTok, Brooke Oberwetter, a declarat pentru Reuters că firma a primit recent vești de la Comitetul pentru Investiții Străine în Statele Unite (CFIUS), condus de Trezoreria americană, care a cerut ca proprietarii chinezi ai aplicației să își vândă acțiunile și a spus că, în caz contrar, se vor confrunta cu o posibilă interzicere a aplicației video în SUA.
„Dacă obiectivul este protejarea securității naționale, dezinvestirea nu rezolvă problema: o schimbare de proprietate nu ar impune noi restricții privind fluxurile de date sau accesul”, a declarat Oberwetter.
Directorul executiv al TikTok, Shou Zi Chew, urmează să se prezinte săptămâna viitoare în fața Congresului SUA.
Nu este clar dacă guvernul chinez ar aproba o eventuală cesiune, iar Ambasada Chinei la Washington nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.
TikTok, deținut de ByteDance, are peste 100 de milioane de utilizatori din SUA. ByteDance a confirmat că 60% din acțiunile sale sunt deținute de investitori globali, 20% de angajați și 20% de fondatorii săi.
Deocamdată Guvernul de la Washington şi Ministerul de Finanţe al SUA nu au confirmat informația interzicerii TikTok dacă actiționarii chinezi nu își vor vinde acțiunile.
Încă de luna trecută, președintele Biden a declarat că ar putea să interzice TikTok.
Casa Albă le-a interzis deja funcţionarilor instituţiilor federale să aibă aplicaţia pe smartphone-urile lor, punând astfel în aplicare o lege ratificată la începutul lui ianuarie.
Comitetul pentru Investiții Străine în Statele Unite, un organism puternic de securitate națională, recomandase în unanimitate în 2020 ca ByteDance să renunțe la TikTok.
Sub presiunea președintelui Trump de la acea vreme, ByteDance a încercat fără succes, la sfârșitul anului 2020, să finalizeze un acord cu Walmart și Oracle Corp pentru a transfera activele TikTok din SUA într-o nouă entitate.