La întâlnirea anuală cu ambasadorii, președintele Iohannis a vorbit despre aderarea României la spațiul Schengen și demersurile pe care le va face România pentru a obține un răspuns favorabil. În acest timp procurorii DNA au deschis un mare dosar de corupție vizând vămile de la frontiera cu Republica Moldova.
Președintele Klaus Iohannis a făcut un bilanț al complicatului an 2022, în care România, Europa și întreaga lume liberă au avut de făcut față invaziei Rusiei în Ucraina. Un bilanț care a punctat, firesc, rolul României în angrenajul alianțelor constituite în acest context, al reacțiilor și sancțiunilor.
Un punct important al discursului: aderarea României la spațiul Schengen. Klaus Iohannis nu a pronunțat cuvântul eșec, așa cum a fost percepută ratarea aderării în România, ci a spus că vor fi continuate toate demersurile pentru atingerea „obiectivului”.
„Succesul finalizării Mecanismului de Cooperare și Verificare în 2022 trebuie completat anul acesta cu aderarea binemeritată la Schengen, pentru că România este pregătită din toate punctele de vedere. Locul României și al cetățenilor săi este în Schengen.
Mulțumesc tuturor statelor care ne-au sprijinit și contăm pe sprijinul dumneavoastră și în continuare. Reafirm și în acest cadru că vom face toate demersurile care țin de noi, pe toate palierele și la toate nivelurile, astfel încât România să obțină o decizie favorabilă pentru aderarea la spațiul Schengen”, a spus președintele Iohannis.
Iohannis nu a dat mai multe detalii, dar a precizat că România este o „parte importantă a soluției la provocările de securitate cu care ne confruntăm la nivel european. Am contribuit și contribuim consistent la întărirea securității Uniunii”, a spus președintele Iohannis.
Parcă pentru a dovedi că România poate apăra granița Schengen, procurorii DNA au făcut în această dimineață perchezii la 5 puncte de trecere a frontierei dintre România și Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat al DNA, se efectuează cercetări „într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022”.
SurseG4Media spun că în dosar sunt vizați angajați din vămi și din punctele de trecere a frontierei suspectați că ar fi luat șpagă între 20 și 250 de euro pentru a facilita trecerea ilegală a unor cetățeni moldoveni care voiau să ajungă în Germania.