Linkuri accesibilitate

Italia coronavirus. Ce măsuri de relaxare intră în vigoare


Un cuplu cu un cățel privind panorama Romei, cu bazilica San Pietro în fundal
Un cuplu cu un cățel privind panorama Romei, cu bazilica San Pietro în fundal

Autoritățile italiene au anunțat planul de relaxare a măsurilor de carantină impuse în urmă cu șapte săptămâni pentru a preveni răspândirea noului coronavirus în țara în care până acum s-au îmbolnăvit de Covid 19 aproape 200.000 de oameni și au murit peste 26.000

4 mai este data la care vor intra în vigoare câteva înlesniri în cazul circulației și reluarea câtorva activități economice, considerate strategice.

Premierul Giuseppe Conte a spus că vor fi permise vizitele între rudele apropiate, dar cu puțini membri ai familiei.

Parcurile, fabricile se redeschid, nu însă și școlile, care rămân închise până în septembrie.

Măsurile au fost anunțate odată cu cea mai scăzută înregistrare a numărului de decese din ultimele săptămâni . Duminică au fost raportate în Italia 260 de noi decese, cea mai mică rată de la 14 martie. Totalul este acum de 26,644 de morți, cel mai mare din Europa. Datele, furnizate de universitatea Johns Hopkins, arată că sunt 197,675 cazuri confirmate în Italia.

Ce măsuri de relaxare se aplică. Etapa a II a

  • Permisiunea de a se deplasa în interiorul unei regiuni - dintr-un oraș în altul
  • Înmormântările vor permite prezența a maximum 15 persoane apropiate, cu recomandarea să se țină în spații deschise
  • Sportivii, dar și persoanele care doresc, se pot antrena nu doar în apropierea caselor, dar și în arii mai mari, cu condiția să fie în aer liber
  • Barurile și restaurantele se redeschid doar pentru comenzi, oricine le poate ridica (până acum se făceau comenzi online cu distribuție), însă mâncarea se consumă doar acasă sau la birou
  • Coaforul, saloanele de înfrumusețare, barurile și restaurantele se pot redeschide la 1 iunie
  • Se deschid magazinele mici, de comerț cu amânuntul, dar nu și supermarket-urile. Acestea din urmă, alături de muzee și biblioteci, se redeschid pe 18 mai.
  • De pe 18 mai se pot antrena si sportivii care activează în echipe. Nu este însă un anunț care să indice reluarea jocurilor din Serie A, nici chiar cu stadioanele fără spectatori.
  • Nimic despre turism

Măsurile de distanțare socială vor continua și în lunile care urmează, a anunțat premierul Conte, care a adăugat că serviciul religios în prezența credincioșilor rămâne interzis. Oamenii trebuie să stea la o distanță de 1 metru unul de celălalt.

„Dacă nu respectăm măsurile, curba (îmbolnăvirilor) revine, crește numărul morților și vom avea pierderi ireversibile pentru țara noastră”, a spus premierul italian. „Dacă iubiți Italia, păstrați distanța!”, a mai spus el.

Șeful guvernului de la Roma a mai arătat că, în cazul în care se va reveni la un trend ascendent al răspândirii coronavirusului, se vor aplica din nou restricții dure.

El a asigurat populația că vor exista măști la un preț de 50 de eurocenți, purtatul acestui echipament de protecție fiind obligatoriu pe stradă și în case, atunci când vorbim de reuniunile de familie care vor include persoanele în vârstă.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG