Linkuri accesibilitate

2 iunie: E Muntenegru pe cale să devină prima țară din Europa fără coronavirus?


Cafenea din Podgorica, capitala statului Muntenegru, pe 25 mai 2020
Cafenea din Podgorica, capitala statului Muntenegru, pe 25 mai 2020

Zero cazuri noi pentru o perioadă extinsă de timp - pentru cele mai multe state din lume acesta este un deziderat, dar deocamdată nu o posibilitate realistă.

Dar Muntenegru, micul stat balcanic cu o populație de 600.000 de locuitori, afirmă că e pe cale să îndeplinească acest scop.

Premierul din Muntenegru, Dusko Markovic, a anunțat pe 25 mai, la o zi de la vindecarea ultimului pacient cunoscut cu COVID-19, că țara sa nu mai înregistra cazuri noi de infecție cu coronavirus.

Dacă nu vor mai apărea alte cazuri, Muntenegru plănuiește să declare că a eradicat epidemia pe 2 iunie, în concordanță cu regulile stabilite de Organizația Mondială a Sănătății.

Tehnic, nu ar fi primul stat care ia această decizie. Slovenia a făcut la fel, recent, dar apoi au apărut noi cazuri de COVID-19, ceea ce arată incertitudinea legată de sustenabilitatea pasului de a declara epidemia eradicată.

Guvernul speră ca declarația „coronavirus-free” să ajute industria turismului, crucială în economia țării, asigurând turiștii că un sejur în Muntenegru este sigur, deși autoritățile nu vor lăsa pe oricine în țară.

Cum certifică un stat că a eradicat epidemia?

OMS a stabilit în seturile de reguli și recomandări că o țară a eradicat contagiunea dacă nu sunt înregistrate cazuri noi de infectare într-o perioadă de 28 zile - adică dublul perioadei de incubare de 14 zile. Perioada de incubare este intervalul de timp de la expunerea la virus până la manifestarea simptomelor.

În trecut, OMS emitea o declarație oficială care atesta sfârșitul unei crize de sănătate publică, așa cum a făcut în cazul epidemiei de Ebola, în 2014. Nu este clar, în prezent, dacă va acționa la fel în cazul statului Muntenegru.

Cum a acționat Muntenegru?

Țara a suspendat orice călătorie către țările cele mai afectate - Italia, Spania, Coreea de Sud și provincia Hubei din China - pe 10 martie.

Apoi, pe 15 martie, statul balcanic și-a închis granițele pentru toți cetățenii străini, cu excepția celor care au reședință temporară sau permanentă în Muntenegru. Această decizie a fost luată cu două zile înainte ca primul caz de infectare cu noul coronavirus să fie confirmat.

La începutul lui martie școlile au fost închise, iar adunările publice și activitățile în spații deschise au fost interzise. Muntenegru a fost lăudat pentru strategia sa de testare, cu mai mult de 12.000 de teste efectuate până la data de 26 mai.

O decizie controversată a fost publicarea numelor și adreselor persoanelor aflate în izolare la domiciliu, măsură care a fost criticată dur de activiști pentru drepturile omului.

La un moment dat, lista cuprindea 6.000 de persoane - circa 1% din populația țării.

Odată cu scăderea ritmului de infectare, Muntenegru a relaxat restricțiile pe 30 martie.

Revirimentul turismului

Muntenegru urmează să primească turiști din state unde nu se înregistrează mai mult de 25 de cazuri de COVID-19 / 100.000 de locuitori.

Planul include țări precum Croația, Albania, Slovenia, Germania și Grecia, dar exclude turiști tradiționali precum britanicii și rușii.

Operatorii din turism se așteaptă la un sezon dificil, dar speră ca statutul de țară care a eradicat epidemia să ajute sectorul care contribuie cu 20% la PIB și angajează 19% din forța de muncă a țării.

Anul trecut, Muntenegru a înregistrat 2,6 milioane de turiști în unitățile sale de cazare, anul acesta, proiecțiile arată o scădere de 70%.

Posibile capcane

Zoran Radavanovic, epidemiolog și profesor universitar pensionat la Belgrad, explică pentru Europa Liberă că „fiecare epidemie este și un fenomen social și economic”.

Oficialii din Muntenegru „în mod evident s-au gândit la aspectele economice și financiare. Numărul de oameni care trebuiau susținuți este mare, economia stagnează, așa că e mai simplu să afirme că epidemia a trecut. Dar, să nu uităm, în Slovenia se aplică în continuare măsuri de prevenție”, spune Radavanovic.

Slovenia anunțase că a eradicat epidemia pe 14 mai, iar premierul Janez Jansa afirma că țara sa a avut „cea mai de succes abordare din Europa”.

Cu toate acestea, Slovenia a raportat un nou caz pe 25 mai.

În alte părți ale Europei, principatul Liechtenstein nu a mai raportat un caz nou de COVID-19 de la începutul lui aprilie.

Islanda pare să fie și ea pe drumul cel bun cu un total de 1.805 cazuri și 10 decese. În prezent, statul insular are trei cazuri noi de infectare raportate.

În Muntenegru, o parte a populației este sceptică în privința anunțului de eradicare a epidemiei, argumentând că numărul de teste este insuficient și că virusul ar putea fi în circulație prin intermediul persoanelor asimptomatice.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG