Linkuri accesibilitate

Jigniri în Senat la adresa ministrului Violeta Alexandru. PMP se rupe de PNL, moțiunea simplă a fost votată


PMP a anunțat PNL că

Moțiunea simplă depusă de PSD pe numele ministrului Muncii, Violeta Alexandru, a fost votată în Senat, acolo unde social-democrații au singuri majoritatea. În timpul dezbaterilor au fost aduse mai multe jigniri ministrului Alexandru, iar reprezentanții PMP au făcut primul pas al ruperii de PNL, anunțând că votează moțiunea. Șerban Nicolae a acuzat-o pe Violeta Alexandru de „țățisme” și de o atitudine agresivă la adresa senatorilor PSD.

Moțiunea simplă a trecut, fiind votată de 76 de senatori, în timp ce 28 de aleși au fost împotrivă. Cu toate acestea, votul din Senat nu are efecte juridice, deoarece nu îl obligă pe premierul Ludovic Orban să o demită pe Violeta Alexandru.

PMP a făcut un prim pas pentru ruperea de PNL, după ce a susținut în permanență guvernul de la instalarea acestuia. Mai mult, PMP este reprezentat în eșaloanele doi și trei ale administrației centrale și locale după venirea liberalilor la putere. Mesajul senatorului PMP, Valeriu Bădulescu, a fost un avertisment pentru liberali că pot pierde sprijinul unui aliat.

Vă anunț că tocmai ați pierdut sprijinul parlamentarilor PMP de Buzău, votul meu e doar începutul”, a fost mesajul transmis de senatorul PMP în timpul dezbaterilor privind moțiunea simplă depusă de PSD la adresa ministrului Muncii, Violeta Alexandru.

Dacă UDMR se manifestă de câteva luni ca un critic la adresa guvernării, fiecare luare de cuvânt a parlamentarilor UDMR fiind o acuză la adresa cabinetului Orban, USR și PMP au început și ele să incrimineze guvernul pe diverse teme.

Călin Popescu Tăriceanu: „De câte ori vă văd, îmi pare că Elena Ceaușescu a prins glas din nou"

Social-democrații nu au avut emoții în privința reușitei moțiunii simple, deoarece dețin singuri majoritatea în Senat, beneficiind de 70 de voturi din cele 136. Cu toate acestea, PSD și aliații săi au apelat la cuvinte dure la adresa ministrului Muncii, titlul moțiunii fiind „Opriți-o pe <<Doamna în Negru>> de la ministerul șomajului și Prăbușirii Sociale”.

De câte ori vă văd, îmi pare că Elena Ceaușescu a prins glas din nou, mama propagandei și a manipulării”, i-a spus președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, ministrului Muncii, în timp ce senatorii PSD au folosit formulări precum „deveniți de la o zi la alta tot mai penibilă” sau „călău și tartor al angajaților din România”. Ultima sintagmă a fost folosită de senatorul PSD, Florian Bodog, cel care a fost salvat de colegii de partid anul trecut când DNA a cerut încuviințarea începerii urmării penale pe numele său.

Reprezentanții PSD i-au reproșat ministrului desele schimbări legislative, plecarea muncitorilor în afara României în timpul epidemiei, faptul că pensiile și alocațiile nu se măresc, dar și atitudinea avută față de angajații din Ministerul Muncii.

Cel mai deranjat de discursul Violetei Alexandru s-a arătat însă senatorul PSD, Șerban Nicolae.

„PSD înnebunește când vede că un liberal își face treaba, PSD e un partid fără coloană vertebrală”, a afirmat Violeta Alexandru, care a adăugat că „PSD mituiește oamenii promițându-le bani care nu există”. Mențiunea a fost făcută în contextul discuției privind dublarea alocațiilor pentru copii și majorarea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie.

Șerban Nicolae i-a cerut președintelui de ședință, Robert Cazanciuc, să o întrerupă pe Violeta Alexandru dacă mai „jignește PSD"

Eu nu reiau țățismele agresive, dar trebuie să întrerupeți orice vorbitor care își permite cu atâta obrăznicie să spună că un partid înnebunește. Aș vrea să întrerupeți orice vorbitor care își permite cu asemenea agresivitate, mitocănie să insulte sute de mii de oameni”, a comentat Șerban Nicolae discursul ministrului Violeta Alexandru.

Cum i-a enervat ministrul Muncii pe cei din PSD

Ministrul Muncii a recunoscut că nu are nici o șansă să îi convingă pe senatori să nu voteze moțiunea simplă. Violeta Alexandru a adoptat însă un ton dur la adresa reprezentanților PSD, la fel cum a făcut și ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, tot în timpul dezbaterii unei moțiuni simple.

„E o moțiune slabă, adevărul e că vedeți negru în fața ochilor. Eu m-am întrebat dacă sunteți siguri că vreți să depuneți această moțiune împotriva mea, vă arăt cât de ridicolă e. E o sfidare la adresa celor care muncesc în această țară, nu e împotriva mea, PSD e dușmanul românilor care muncesc cinstit, care își văd de treabă. Moțiunea e plină de minciuni, de neadevăruri”, și-a început ministrul Muncii discursul din Senat, acuzând PSD că și-a bazat moțiunea pe informațiile oferite de Cristian Vasilcoiu, consilierul Olguței Vasilescu, fost ministru al Muncii.

În acest context, senatorii PSD s-au considerat jigniți de Violeta Alexandru, care a spus că unii social-democrați reprezintă un „grup infracțional”, că sunt moștenitorii lui Vadim Tudor și au ajuns în „ciuma roșie”. Toate aluziile au vizat-o tot pe Olguța Vasilescu, deputata PSD începându-și activitatea politică în PRM.

După ce și-a lăudat activitatea în fruntea ministerului Muncii, Violeta Alexandru a spus în final: „faceți cum considerați, sunteți pierzători și pierdeți în continuare”.

În apărarea ministrului au intervenit, senatorii Carmen Hărău și Daniel Fenechiu.

Sunteți partidul care a adus în fruntea țării cei mai mulți analfabeți, nimeni nu a luat în considerare mizeriile care apar în fiecare frază din moțiune”, a spus senatoarea Hărău, care le-a readus aminte celor din PSD că Liviu Dragnea a ajuns la închisoare după ce a furat din banii copiilor.

„Parcă suntem la ședința alcoolicilor anonimi, constat că se rostesc cuvinte grele, gen tartor, călău, trădare”, a intervenit și liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.

USR a criticat guvernele PSD, dar nu a avut cuvinte de laudă nici la adresa Violetei Alexandru. Deși ProRomânia nu a semnat moțiunea simplă, senatorul Adrian Țuțuianu a anunțat că partidul său o va vota.

PSD a amenințat Guvernul că va depune o moțiune de cenzură după ce încetează starea de alertă, dacă nu se vor dubla alocațiile pentru copii iar pensiile nu vor fi majorate cu 40%. Fiecare moțiune simplă votată în Camera Deputaților și Senat arată că PSD și aliații săi dețin majoritatea în Parlament.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG