Linkuri accesibilitate

Joe Biden a anunțat că va candida pentru un al doilea mandat de președinte SUA


Președintele Joe Biden vorbește la semnarea unui ordin executiv prin care ar urma să creeze Biroul Casei Albe pentru Justiție de Mediu, în Grădina Trandafirilor de la Casa Albă, Washington, 21 aprilie 2023.
Președintele Joe Biden vorbește la semnarea unui ordin executiv prin care ar urma să creeze Biroul Casei Albe pentru Justiție de Mediu, în Grădina Trandafirilor de la Casa Albă, Washington, 21 aprilie 2023.

Joe Biden a anunțat în mod oficial, marți, că va candida pentru un al doilea mandat de președinte al Statelor Unite ale Americii, la alegerile din 2024. Principalul său contracandidat pare să fie în acest moment tot Donald Trump, care și-a lansat deja candidatura pentru a reveni la Casa Albă.

Președintele SUA în funcție, Joe Biden, a publicat un videoclip de lansare a candidaturii sale pentru a-și păstra funcția la Casa Albă, într-un mandat consecutiv. Videoclipul de trei minute începe cu un singur cuvânt: Libertate.

El a prezentat următoarele alegeri ca fiind o luptă pentru democrație și libertate personală, afirmând: „Împreună, să terminăm treaba”.

În vârstă de 80 de ani, Joe Biden afirmă că dreptul la avort, apărarea democrației, dreptul la vot și rețeaua de siguranță socială vor fi printre cele mai importante subiecte de pe buletinul de vot la alegerile din 2024.

Joe Biden mai spune că alegătorii se vor confrunta cu alegerea de a lăsa generației următoare „mai multă libertate sau mai puțină”, de asemenea cu alegerea de a lăsa „mai multe drepturi sau mai puține”, conform BBC.

„Fiecare generație de americani s-a confruntat cu un moment în care a trebuit să apere democrația, să se ridice în picioare pentru libertățile noastre personale și să se ridice în picioare pentru dreptul nostru la vot și pentru drepturile noastre civile. Acesta este al nostru”, afirmă cel de-al 46-lea președinte al SUA.

Revenind la mesajul său din campania din 2020, potrivit căruia americanii se aflau „într-o bătălie pentru sufletul” națiunii lor, el prezintă sloganul său pentru 2024: „Să terminăm treaba”.

De asemenea, Joe Biden a confirmat marți că a ales-o pe Julie Chavez Rodriguez, consilierul său principal de la Casa Albă, ca director de campanie.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG