Putin îndeamnă Kievul să negocieze cu separatiștii proruși din Donbas
Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat vineri Kievul să se aşeze la masa discuțiilor cu „autoritățile” din Donbas, teritoriu preluat de separatiștii proruși, controlați de Moscova, unde au loc în aceste zile schimburi de focuri între forțele armate ucrainene și cele proruse.
Într-o conferință de presă pe care a avut-o la Moscova cu autocratul Alexandr Lukașenko, a cărui realegere în fruntea Belarusului nu este recunoscută de Occident și de opoziția din țara sa, Putin a mai spus că Rusia este pregătită să meargă pe calea negocierilor cu NATO cu condinția ca garanțiile sale de securitate să nu mai fie ignorate.
Invadarea Ucrainei ar fi „catastrofală”, spune secretarul general al ONU
O invazie rusă a Ucrainei ar fi „catastrofală”, a declarat vineri secretarul general al ONU, António Guterres, în timpul cuvântului său de deschidere la Conferința de Securitate de la Munchen din Germania, cerând continuarea eforturilor diplomatice.
„Sunt profund îngrijorat de tensiunile crescute și de speculațiile sporite despre un conflict militar în Europa. Încă cred că nu se va întâmpla, dar, dacă s-ar întâmpla, ar fi catastrofal”, a spus Guterres.
„Nu există nicio alternativă la diplomație. Toate problemele, inclusiv cele mai dificile, trebuie abordate prin intermediul cadrelor diplomatice. Este timpul să detensionăm serios”, a adăugat el.
Secretarul general al ONU a remarcat, de asemenea, că „diviziunile geopolitice continuă să crească” și a cerut „continuarea dialogurilor serioase”.
Ambasadorul SUA la OSCE: Rusia are între 169.000 și 190.000 de militari la granița cu Ucraina
Acumularea de personal militar din Rusia care amenință Ucraina se ridică probabil la 190.000, a declarat vineri ambasadorul SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, într-o declarație la o reuniune a OSCE privind criza din Ucraina.
„Estimăm că Rusia are probabil 169.000-190.000 de militari în și lângă Ucraina, față de 100.000 cât avea pe 30 ianuarie”, a spus Michael Carpenter, citat de Reuters, la întâlnirea la care Rusia nu a participat.
Vineri, pe 18 februarie, s-a înregistrat o creștere bruscă a încălcărilor de încetare a focului de către separatiștii susținuți de Rusia în est, anunță armata ucraineană într-un raport. Circa 60 de încălcări au fost semnalate în ultimele 24 de ore, iar un soldat a fost rănit.
Armata spune că separatiștii au deschis focul asupra a peste 10 așezări, folosind artilerie grea, mortiere și un tanc.
Și forțele proruse au formulat acuzații similare, potrivit Reuters, acuzând intensificarea atacurilor ucrainene.
Zgomotele de explozii de obuze au răsunat vineri în apropierea unui satului Stanița din provincia Lugansk, unde o grădiniță a fost lovită în ziua precedentă, a declarat un reporter AFP de la fața locului.
Statele Unite au avertizat că Moscova pregătește provocări pentru a justifica o invazie a Ucrainei în zilele următoare.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit creșterea bruscă a bombardamentelor peste linia care desparte forțele guvernamentale și separatiștii o „mare provocare” după ce o grădiniță a fost lovită pe 17 februarie, rănind doi civili.
Luptele cu separatiștii din est datează din aprilie 201, într-un conflict în care au murit cel puțin 13.200 de oameni.