Linkuri accesibilitate

Joe Biden, tot mai aproape de obținerea nominalizării democraților după noi victorii în alegerile interne


Joe Biden și Bernie Sanders, în ultima dezbatere electorală

Cu victorii dominante în alegerile primare din Florida, Illinois și Arizona, Joe Biden își mărește avansul în fața senatorului Bernie Sanders și este aproape de a obține nominalizarea democraților pentru a îl concura pe Donald Trump în alegerile prezidențiale din Statele Unite.

Cele trei victorii pun presiune pe senatorul Bernie Sanders pentru a se retrage din cursa internă pentru a permite partidului să se unească în spatele fostului vicepreședinte din mandatul lui Barack Obama.

În discursul ținut după obținerea sprijinului alegătorilor din cele trei state, Joe Biden a arătat că pandemia de coronavirus necesită aptitudini de conducere de la Casa Albă, dar a făcut și un apel către numeroșii tineri care l-au sprijinit pe Bernie Sanders, senator autoproclamat drept un socialist care dorește o „revoluție" pe scena politică.

Majoritatea votanților din cele trei state au declarat că au mai multă încredere în Biden decât în Sanders să gestioneze actuala criză, conform sondajelor citate de Reuters, un semn că actuala criza sanitară îi cresc șansele fostului vicepreședinte care are imaginea unui lider stabil și experimentat. De asemenea, 70% dintre cei intervievați au arătat că Biden are șanse mai mari pentru a îl învinge pe Donald Trump în alegerile din noiembrie.

În alegerile interne din Partidul Democrat urmează o pauză mai lungă după ce mai multe state, precum Louisiana, Kentucky, Georgia sau Ohio și-au amânat scrutinele ca măsură de prevenție în fața pandemiei de coronavirus.

Bernie Sanders, senator de Vermont, a condus, inițial, cursa internă a democraților prin rezultate foarte bune obținute în primele trei state care au votat, dar o victorie dominantă a lui Joe Biden în Carolina de Sud l-a impus drept principala voce moderată din partid ceea ce a dus la retragere treptată a unor contracandidați precum Pete Buttigieg sau Amy Klobuchar.

O nouă performanță dominantă de Super Tuesday, cum este denumit scrutinul preliminar desfășurat simultan în 14 state americane, l-a adus pe fostul vicepreședinte al lui Barack Obama în fruntea cursei și a marcat și retragerea miliardarului Michael Bloomberg. Fostul vicepreședinte a confirmat prin noi victorii în Michigan, Missouri, Mississippi și Idaho, săptămâna trecută, care i-au consolidat statul de favorit pentru nominalizarea democraților.

XS
SM
MD
LG