Linkuri accesibilitate

Jurnalistul olandez care a fost împușcat se luptă pentru viață în spital | 19 jurnaliști au fost uciși în 2021


Flori și un bilet, la locul unde Peter de Viers a fost împușcat și grav rănit în Amsterdam, Olanda.
Flori și un bilet, la locul unde Peter de Viers a fost împușcat și grav rănit în Amsterdam, Olanda.

Atentatul asupra vieții lui Peter de Vries nu este primul incident de anul acesta în care libertarea presei este atacată într-un mod violent. Anul acesta 19 jurnaliști din întreaga lume au fost uciși iar 229 se află în închisori.

Reporterul olandez Peter R. de Vries este cunoscut pentru investigațiile cu privire la lumea interlopă iar atacul asupra vieții sale a avut loc după ce a participat la o emisiune televizată în Amsterdam.

Zona atacului de lângă centrul Leidseplein a fost blocată pentru colectarea de imagini, declarații ale martorilor și probe criminalistice. Forțele de ordine locale au declarat că au reținut trei suspecți, printre care e posibil să se afle și vinovatul.

Motivele din spatele asasinatului nu au fost clarificate.

De Vries este considerat de multă vreme o posibilă țintă a infractorilor pe care îi investiga. Poliția și procurorii au refuzat să ofere mai multe comentarii despre rolul lor în a îi oferi protecție jurnalistului care a câștigat un premiu Emmy în 2008 pentru investigația dispariției adolescentei Natalee Holloway, în Aruba, în 2005.

A fost grav rănit și luptă pentru viața sa”, a declarat primarul din Amsterdam, Femke Halsema, într-o conferință de presă. „Este un erou național pentru noi toți. Un jurnalist cum rar întâlnești, curajos, care a căutat neobosit dreptatea”.

Astăzi, justiția din țara noastră pare departe. A fost comisă o crimă brutală, lașă”, a adăugat Halsema.

Premierul olandez Mark Rutte a numit atacul „șocant și de neînțeles. A fost un atac asupra unui jurnalist curajos și, de asemenea, un atac asupra presei libere, care este atât de importantă pentru democrația noastră”.

Ne rugăm să supraviețuiască”, a adăugat primarul.

Compania de știri olandeză RTL a spus că De Vries părăsea studioul din centrul orașului Amsterdam, când una dintre cele cinci împușcături l-a nimerit în cap.

Jurnalistul olandez este comentator la programe televizate despre infractori și crime și a devenit faimos ca reporter de investigație pentru investigațiile sale în cazul răpirii magnatului din industria berii, Freddy Heineken, în 1983.

Federația Internațională a Jurnaliștilor (IFJ) condamnă încercarea de a lua viața jurnalistului și susține că aceasta este o nouă lovitură tragică la adresa libertății presei în Europa.

Atacurile asupra jurnaliștilor

În ultimii 30 de ani au fost uciși 2,658 de jurnaliști iar de la începutul anului acestuia au fost uciși alți 19, potrivit Federației Internaționale a Jurnaliștilor. Cei mai mulți, patru, au fost uciși în Afganistan. Alți 229 de jurnaliști se află în închisori.

Potrivit unui raport al Consiliului European, începând din martie 2000 numai în Rusia au fost omorâți 37 de jurnaliști iar majoritatea asasinilor rămân nepedepsiți.

Cazul lui Giorgos Karaivaz, jurnalistul grec de investigații

Jurnalistul grec, Giorgos Karaivaz, a fost asasinat mai devreme anul acesta în aproprierea locuinței sale din Atena. Acesta lucra pentru televiziunea privată Star și se ocupa cu investigații.

La fața locului au fost găsite 17 cartușe iar Karaivaz a fost ucis pe loc, potrivit martorilor.

Grecia nu s-a mai confruntat cu un astfel de incident din 2010, când a fost asasinat Socratis Giolias. Astfel de crime împotriva jurnaliștilor sunt rare în Grecia însă sediile publicațiilor jurnalistice au devenit tot mai des țintele vandalismului în ultimii 10 ani.

Investigațiile vor trebui să clarifice urgent dacă uciderea este conectată cu munca lui”, a declarat Președintele Parlamentului European, David Sassoli, după moartea lui Karaivaz.

Cazul lui Socratis Giolias rămâne nerezolvat iar o anchetă este încă în curs de desfășurare în cazul lui Karaivaz. La câteva zile după atacul din aprilie, un alt jurnalist grec, Kostas Vaxevanis, a fost pus sub protecția autorităților după ce a primit mai multe amenințări.

Jurnalista malteză pentru care a fost creat un premiu de către Parlamentul European, Daphne Caruana Galizia

Un memorial pentru Dafne Galizia în Malta, la prima aniversare de la moartea jurnalistei
Un memorial pentru Dafne Galizia în Malta, la prima aniversare de la moartea jurnalistei

Daphne Caruana Galizia a fost o jurnalistă malteză cunoscută pentru munca în cazul „Panama Papers”, proiectul care investiga corupția din rândul membrilor guvernului condus de premierul Joseph Muscat.

Jurnalista de 53 de ani a fost ucisă pe 16 octombrie 2017 cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei unde locuia în Bidnija. Printre acuzați s-au aflat trei bărbați - cei doi frați Degiorgio și Vince Muscat.

Pe lângă munca depusă în dezvăluirea conexiunii premierului Muscat cu „Panama Papers”, Daphne Galizia a mai făcut și contribuții semnificative la investigația societății „17 Black”, din Dubai. Ea a dezvăluit că societatea a virat două milioane de euro către Keith Schembri, șeful cabinetului premierului maltez, Joseph Muscat dar și către Konrad Mizzi, fostul Ministru maltez al turismului. Ulterior, Joseph Muscat, Keith Schembri şi Konrad Mizzi au demisionat.

După asasinarea jurnalistei, Parlamentul European a decis să numească un premiu în jurnalism în numele ei. Premiul „Daphne Caruana Galizia” va fi acordat pentru articole pe teme de interes legate de valorile consacrate în Carta Europeană a Drepturilor Omului și care rezultă din jurnalismul aprofundat, făcut de jurnaliști profesioniști sau echipe de jurnaliști de orice naționalitate.

Jurnaliștii încă nu sunt în siguranță în Uniunea Europeană. Faptul că sunt amenințați este un semn al unor probleme mult mai profunde - și acest premiu în sine va ajuta UE să abordeze aceste probleme. Dar onorăm, în același timp, și o persoană prin acest premiu.”, a spus la vremea aceea un deputat din Parlamentul European

15 ani de la moartea Annei Politkovskaya

Anna Politkovskaya la o conferință de presă la Moscova din Februarie, 2001
Anna Politkovskaya la o conferință de presă la Moscova din Februarie, 2001

În octombrie se vor împlini 15 ani de la asasinarea jurnalistei ruse, Anna Politkovskaya, în 2006. Jurnalista și activista pentru drepturile omului din Rusia a fost bine cunoscută pentru poziția ei critică față de războaiele din Cecenia și pentru poziția critică față de Kremlin.

Politkovskaya a lucrat pentru publicația rusească Novaya Gazeta. Ea a fost împușcată în apartamentul ei din Moscova iar Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor a descoperit că de a lungul carierei jurnalista fusese amenințată, închisă, exilată și chiar otrăvită.

Ancheta crimei a fost nesatisfăcătoare pentru familia jurnalistei. Ei s-au arătat dezamăgiți când în 2012, Dmitry Pavlyuchenkov a fost condamnat la 11 ani drept complice la asasinarea Annei Politkovskaya. Era cunoscut la vremea aceea că Pavlyuchenkov avea mai multe informații despre cel care a plănuit crima.

Un verdict final a fost dat doar doi ani mai târziu, în 2014, când cinci inculpați au fost găsiți vinovați: cei trei frați Makhmudov, Ibragim, Rustam și Dzhabrail, Lom-Ali Gaitukayev și Sergei Khadzhikurbanov, un fost polițist din Moscova.

Echipa de jurnaliști care a reprezentat cazul Annei Politkovskaya susține totuși că acesta este una caz care rămâne încă nerezolvat.

  • 16x9 Image

    Irina Breilean

    Absolventă a Școlii de studii slavone și est europene din cadrul University College London, și-a găsit pasiunea pentru jurnalism după terminarea facultății. În trecut, a lucrat în cercetare, în cadrul think-tankului studențesc Bentham Brooks Institute/University College London.

XS
SM
MD
LG