Lagărele lui Ceaușescu ep. 2 | Cum au fost folosiți copiii cu dizabilități psihice pentru certificarea medicamentului Aslavital. Cazul Siret

„Am avut o soră mai mare, Ioana. A murit într-un cămin din ăla, legată de pat, cu c**t în cap...” - își începe Maria destăinurile. S-a întâmplat în 1988, în Moldova, într-un cămin din Botoșani. Ioana avea 4 ani când a murit, suferea de o boală distrofică. Fusese internată în cămin un singur an.

„Eu mi-am cunoscut sora mai mare doar în sicriu. Atunci a fost prima și ultima oară când am văzut-o. Ea avea patru ani, eu trei. Dar mi-o amintesc și cum era îmbrăcată”, povestește Maria.

A încercat mereu să afle adevărul, de la mama ei.

„Pe mama n-o lăsau s-o vadă. Mama era și crescută la țară, nu avea ea prea multă carte și nu știa să se descurce. Îmi povestea mama că mergea în vizită la ea, cu hăinuțe, lucruri, mâncare, iar infirmierele le furau. Mi-a zis mama că, înainte să moară, au chemat-o să o ia acasă și nici măcar nu o spălaseră, era dezbrăcată legată de pat. Era o cameră în care niște copii slabi erau închiși, unii legati, altii nu. A murit în noaptea aia”, continuă femeia.

Pe Maria a urmărit-o toată viața soarta surorii moarte. Mama ei avea RH negativ și, cu toate că riscurile ca să facă copii cu malformații erau foarte mari, nimeni nu i-a permis avortul în perioada comunistă. A mai născut alți copii care au murit sau a pierdut sarcini în stadiu avansat.

Moartea era o imagine obișnuită în căminele-spital din România în perioada comunistă. Copiii cu dizabilități psihice și fizice mureau pe bandă rulantă. Familiile, de cele mai multe ori sărace, erau chemate să îi ia acasă înainte de a muri. Cei care nu mai aveau pe nimeni ajungeau în azilele de la marginea satelor în care funcționau spitalele-cămin. Ultimul lor drum era în cimitirele inocenților de la marginea acelorași sate.

Înfiinţat în 1956, prin ordin al ministrului Sănătăţii, Căminul-spital din Siret a fost, alături de cele de la Lugoj, Pâclişa şi Râul Vadului, printre primele unităţi medicale din România dedicate afecţiunilor neurologice ale copilului.

Clădirea principală a spitalului a fost amenajată într-o fostă cazarmă militară făcută în vremea administraţiei austro-ungare. Din 1952 în 1956, aici au stat copii coreeni refugiaţi.

Inițial, Căminul Siret avea 400 de locuri şi o schemă de personal de 57. Zece ani mai târziu, ajunge la 1.200 de paturi. În 1973, la 1.310.

În 1968, la doi ani după Decretul ceaușist 770 antiavort și anticontracepție, unitatea se reprofilează în spital pentru copii neuropsihici, dedicat celor cu handicap neuropsihomotor recuperabil sau parţial recuperabil, cu vârste cuprinse între 1 şi 16 ani. Din cauza creșterii numărului de copii cu afecțiuni neuropsihice nerecuperabile, spitalul primește și această categorie de bolnavi.

Activitatea de la Siret a fost anchetată de istoricii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER). Documentele cercetate de ei arată că între 1 aprilie 1956 şi 6 iunie 2001, la Siret au fost internați 8.586 copii. 1.500 dintre ei au murit în cămin.

Perioada asupra căreia s-au aplecat în detaliu cercetătorii este cea dintre 10 ianuarie 1980 şi 3 mai 1991. Istoricii au analizat toate documentele de deces ale copiilor de la Siret aflate în arhivele autorităților. Au ajuns la concluzia că, în această perioadă, au fost nu mai puţin de 356 de decese.

Maximul a fost în anul 1981 - 81 de copii morți, în timp ce, în 1991, după Revoluție, registrele de stare civilă consemnează doar două decese. Este vorba doar despre copiii care au murit pe raza localității Siret. Numărul celor care aveau familii și erau trimiși acasă înainte să moară rămâne necunoscut.

Una dintre infirmierele care au lucrat la Siret cataloghează drept exagerări relatările despre copiii bătuți și maltratați. „Tot trebuia să țipi, tot trebuia să atingi oleacă copilul, ca altfel nu puteai să faci treabă”, admite femeia, în noiembrie 2023, spre finalul discuției cu reporterul Europa Liberă.

Cei mai mulți copii (60%) mureau iarna, iar cele mai frecvente cauze de deces erau afecțiunile pulmonare (70%).

Într-o Românie în care temperatura în case, spitale sau școli nu depășea, în anii '80, un număr cu o cifră, așezămintele cu copii cu deficiențe nu erau o prioritate. Copiii se îmbolnăveau de bronhopneumonie și mureau. Urmau epilepsiile (12%), afecţiuni cardiace (7%), renale, hepatice, gastrointestinale.

Experimente medicale cu Aslavital Infantil

Ce îi deosebea pe copiii de la Siret de alți copii din sistemul căminelor-spital era faptul că, la un moment dat, ei au fost parte dintr-un experiment de verificare a unui medicament produs de celebrul institut de gerontologie Ana Aslan.

Au fost inclusiv cobai pentru experimentarea unora dintre produsele care ar fi putut aduce faima regimului comunist în străinătate.

Aslavitalul infantil era un produs creat de Ana Aslan la Institutul de Geriatrie care îi purta numele. El trebuia însă testat.

Conform Monografiei Spitalului de Neuropsihici Siret - scrisă de fostul director Grigorie Popescu și publicată după Revoluția din 1989 - Aslavitalul infantil a fost introdus în terapia spitalului pe un grup de 100 de subiecți. Eșantionul a fost comparat cu un altul - lotul-martor, format tot din 100 de copii.

„Alegerea celor 200 de subiecti s-a efectuat încercându-se, pe cât posibil, o omogenitate a lor pe aceeasi grup de patologie — și aceasta atât în cadrul diferitelor grupe, cât și în sensul loturilor de studiu martor”, se arată în monografia spitalului.

În monografia publicată după Revoluția din 1989 se prelua practic o informare științifică pe care fostul director, Grigorie Popescu, o semna împreună cu alți patru colegi: medicii - Dan Rusu, Ofelia Popovenciuc, Ioan Lumei și psihologul Violeta Grigoraș.

Copiii-cobai mai aveau ceva în comun: „proveneau din climate și medii familiale dezorganizate, familii alcoolice și pe fond de patologie neuropsihică”. Aveau o serie de antecedente personale — cauze agresionale diverse (traumatisme obstetricale, toxice, infectioase, prematuritate), survenite pre, intra si post natal, care au determinat retardul psiho-motor.

Timp de doi ani li s-a administrat tratamentul cu pastile Aslavital, în anumite situații renunțându-se la medicația pe care o aveau deja prescrisă. Autorii susțin că rezultatele erau evidente, deși clorhidratul de procaină, substanța de bază a Aslavitalului infantil, era controversată.

„După doi ani de tratament, a reieșit ca lotul de copii care a fost supus tratamentului cu Aslavital infantil asociat cu un program de instrucție-educație, terapie ocupatională si kinetoterapie, față de lotul martor, a făcut progrese mult mai mari prin îmbogățirea vocabularului, printr-o exprimare gramaticală mai corectă, o ușoară maturizare afectivă, micșorarea episoadelor de depresie anxioasă, de furie, o mai mare stabilitate a deprinderilor elementare și un progres substanțial în planul învățării, adaptabilității în munca în ateliere și al socializării. Tratamentul cu Aslavital infantil este ușor de aplicat, nu este costisitor, nu are reacții adverse, este luat cu plăcere de copii, crește rezistența generală și scade cu mult proporția afecțiunilor intercurente față de lotul martor”, se arată în studiu.

Studiile clinice realizate în Occident asupra produselor Anei Aslan care se bazau toate pe substanța de bază care era folosită și în Aslavitalul Infantil spun însă altceva.

„La acel moment, în spatele Gerovital a fost mai mult marketing pentru un «produs miraculos antiîmbătrânire» decât dovezi științifice incontestabile. În 1982, în urma studiului comandat de Institutul Național pentru Îmbătrânire, Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a interzis GH3 pentru «afirmațiile anti-îmbătrânire și cele asociate»”, se arată într-un studiu științific publicat în 2021 de mai mulți cercetători români. Mai mult, clorhidratul de procaină era interzis copiilor sub 3 ani.

Vizita lui Marin Ceaușescu și transferul copiilor

În perioada în care medicii participau la validarea unor tratamente despre care, de fapt, științific nu erau prea multe informații, la Siret se atingea vârful de morți, în 1981.

Brusc, numărul lor scade considerabil în următorii doi ani. Asta i-a făcut pe cercetătorii IICCMER să se întrebe ce se întâmplase. Așa au aflat că scăderea de la 81 de morți în 1981 la 12 în 1984 s-a datorat transferurilor de copii către alte cămine din țară.

• În 1982- 188 de transferuri,
• în 1983 – 872 de transferuri,
• în 1984 -89 de transferuri,
• în 1985 – 109 transferuri.

Cele mai comune destinaţii erau Căminul-spital din Sasca/ jud.Suceava (peste 150 de copii mutați acolo), Căminul-spital Tulgheș/ jud. Harghita (272 de copii transferaţi), Căminul-atelier Odobeşti, Căminul-spital din Huşi/ jud. Vaslui.

Ce s-a întâmplat în 1982? Foștii angajați și-au amintit de ordinul venit de la conducerea Partidului Comunist privind eliberarea rapidă a spitalului de o mare parte a celor internaţi, ordin executat rapid la sfârșitul lunii noiembrie 1983. Registrul spitalului consemnează transferul a peste 75 de copii.

Ordinul ar fi venit după o vizită a fratelui dictatorului comunist, Marin Ceaușescu, care ar fi fost deranjat atunci când, în timpul unei vizite în orașul Siret, ar fi văzut copii agățați de gratiile clădirii căminului.

Așa se face că, la finele lunii noiembrie 1983, registrul spitalului consemnează transferul a peste 750 de copii în numai câteva zile. Foştii angajaţi au susţinut în fața angajaților IICCMER că o mare parte dintre copii, în special cei cu părinţi necunoscuţi, nu au ajuns la destinaţiile de transfer, fiind izolaţi pe un câmp şi lăsaţi să moară.

Închiderea dosarului din motive de lipsă de probe

Cazul Siret a fost primul documentat de istoricii de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Ei au trimis dosarul la Parchetul General pentru identificarea și trimiterea în judecată a celor vinovați. Procurorii au identificat o parte dintre lucrătorii de la Siret din perioada comunistă. Pe unii i-au și audiat, inclusiv pentru administrarea Aslavitalului. După șase ani de anchetă, dosarul a fost închis. Pe de o parte, pentru că arhiva a ars, pe de alta, pentru că nu au existat date că faptele unora dintre angajați ar reprezenta infracțiuni.

Principalele concluzii ale procurorilor:

Despe folosirea Aslavital:

• Martorul Popoveniuc Ofelia Georgeta, medic psihiatru la Spitalul de Boli Cronice Siret, a declarat că nu a administrat niciodată copiilor de la Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă Siret medicamentul Aslavital. Georgeta Popovenciuc era una dintre semnatarele articolului despre efectele benefice ale acestui medicament.
• În alte declarații nu există informații despre administrarea medicamentului Aslavital copiilor internați în Spitalul pentru Copii Neuropsihici Cronici Siret.
• Din context, reiese că există o investigație a organelor de urmărire penală în legătură cu folosirea medicamentului Aslavital în cadrul spitalului, dar nu se oferă detalii specifice despre eventualele utilizări ale acestui medicament.
• Nu sunt prezentate date cu privire la efectele sau rezultatele administrării medicamentului Aslavital în cadrul Spitalului pentru Copii Neuropsihici Cronici Siret și nici nu există informații despre existența sau găsirea vreunei documentații legate de aceasta în arhivele căutate.

Despre arhiva spitalului

• Polițiștii și procurorii susțin că „au întreprins demersuri pentru obținerea arhivei Spitalului pentru Copii Neuropsihici Cronici Siret, adresând solicitări către diverse instituții.”
• Ministerul Sănătății - Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava a comunicat că nu deține arhiva Spitalului pentru Copii Neuropsihici Cronici Siret pentru perioada 1980-1990 și că aceasta arhivă a fost preluată de către Spitalul de Psihiatrie Siret în anul 2007.
• Ministerul Sănătății - Direcția Generală Juridică și Resurse Umane a afirmat că nu există rapoarte și documente referitoare la activitatea Spitalului de Neuropsihici Cronici Siret la nivelul Direcției de Control și Integritate.
• Arhivele Naționale - Serviciul Județean Suceava nu deține arhiva Spitalului de Copii Neuropsihici Siret, iar arhiva Primăriei Siret din perioada 1980-1982 nu conține documente privind această unitate medicală.
• Primăria Orașului Siret a transmis organelor de urmărire penală certificate constatatoare de deces și acte de deces pentru persoanele decedate în cadrul Spitalului pentru Copii Neuropsihici Cronici Siret în perioada 01 ianuarie 1975 — 31 decembrie 1995.
• Arhiva Spitalului pentru Copii Neuropsihici Cronici Siret nu a fost găsită, fapt ce face imposibilă examinarea actelor și documentelor întocmite pe perioada internării copiilor în spital între 1980-1990.
• Precob Oltea, în calitate de contabil-șef și ulterior șef de centru la Spitalul pentru Copii Neuropsihici Cronici Siret, a menționat distrugerea aproape totală a arhivei, inclusiv a fișelor medicale și dosarelor copiilor, într-un incendiu provocat de foștii copii instituționalizați.
• Malitchi Constantin, asistent medical principal la spital în perioada 1976-2000, a confirmat că arhiva spitalului a fost distrusă în totalitate într-un incendiu în anul 2006.

Supraviețuitorii

Florentin Plai este unul dintre foștii copii instituționalizați care au supraviețuit căminului-spital Siret. Cu un trecut marcat de această experiență dificilă, el împărtășește amintiri care par a se fi petrecut ieri, deși au trecut trei decenii. L-am găsit într-una dintre clădirile dezafectate ale fostului cămin, loc care i-a devenit, între timp, casă.

Un jurnalist Europa Liberă a stat de vorbă cu Florentin Plai în camera dărăpănată în care locuiește. L-a rugat să povestească ce își amintește despre șederea sa în căminul-spital. Florentin Plai a vorbit despre căldura cu târâita și hrana puțină. Dormitorul era aglomerat, iar mai mulți copii erau nevoiți să împartă același pat. „Condițiile - spune Florentin - erau cum erau atunci! Ce să zic… Câteodată era căldură, câteodată nu era. Eram mulți în pat, asta era problema. Dormeam câte doi, câte trei într-un singur pat”.

Plai povestește și despre modul în care infirmierele, asistentele și îngrijitorii interacționau cu copiii. Unele cadre medicale erau mai bune, altele mai puțin atente la nevoile lor. Existau și cazuri de violență: „ (Se purtau-n.r. ) ca într-o piață. Fiecare diferit…așa erau și infirmierele cu copiii. Erau unele mai bune, altele mai puțin bune. Erau (și unele -n.r.) care loveau copii.”

Unii dintre copii erau nevoiți să trăiască în mizerie, printre fecale și urină, mărturisește Plai. Alții ajungeau acolo sănătoși, dar, în doar câteva săptămâni sau luni de la internarea în „Cazarmă”, după cum îi spuneau copiii, adoptau comportamente specifice bolnavilor mintal. „Unii, care nu aveau nicio problemă, acolo se stricau”, povestește Florentin Plai. „Mi-a povestit un fost coleg de al meu că și-a amintit că, după vreo două săptămâni în care a fost internat acolo, se punea cu spatele la perete și făcea exact ceea ce făceau ceilalți copii din sală”.

Pe Florin Plai nu l-a intervievat niciun procuror.

Iar la marginea Siretului, crucile așezate la marginea cimitirului orașului, unele fără nume sau căzute la pământ, continuă să amintească faptul că, timp de 35 de ani, în România au murit suspect, în instituții ale statului, mii sau posibil zeci de mii de copii.

Urmăriți reportajul realizat la Căminul-spital Siret pe YouTube