Linkuri accesibilitate

Nicolae Ciucă şi-a prezentat cartea „În slujba ţării” într-o emisiune culinară


Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi-a prezentat cartea „În slujba ţării”, la Cetate, alături de Mircea Dinescu, în emisiunea „Poezie şi Delicateţuri”.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi-a prezentat cartea „În slujba ţării”, la Cetate, alături de Mircea Dinescu, în emisiunea „Poezie şi Delicateţuri”.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi-a prezentat cartea „În slujba ţării”, la Cetate, alături de Mircea Dinescu în emisiunea „Poezie şi Delicateţuri” de la Prima TV. Cei doi au gătit mâncăruri tradiţionale din Oltenia și în același timp au vorbit despre capitole din volumul lui Ciucă.

„Este prima dată în istoria omenirii când un soldat fruntaş prezintă cartea unui general (...) Primul capitol - Viaţa mea aşa cum a fost. Popasuri biografice... este nemaipomenită, este un fel de compasiune, iubirea şi admiraţia pentru femeile din Oltenia. Acest capitol nu poate fi scris de cineva din afară”, a spus Mircea Dinescu, în deschiderea emisiunii.

Mircea Dinescu a comentat și și-a gratulat invitatul de mai multe ori, spunând la un moment dat că, dintre cei care candiează la Preşedinţia României, Ciucă are o meserie.

Nicolae Ciucă a povestit mai multe episoade din viața lui dinainte să meargă la București.

„În Armată, când încerci să te impui prin forţă, nu reuşeşti să obţii... Trebuie să îi simţi pe oameni şi ei trebuie să te simtă. Fără simţirea asta reciprocă, nu se face nimic în viaţă”, a afirmat Ciucă.

Cu câteva zile înainte de lansarea de la emisiunea culinaro-culturală, Nicolae Ciucă a lansat un videoclip de promovare a cărţii „În slujba ţării”, iar în acest videoclip sunt incluse și imagini din lupte din Afganistan şi Irak.

În imagini apare şi Ciucă, fost comandat, din februarie 2001, al Batalionului 26 de Infanterie „Neagoe Basarab" (cunoscut și sub numele „Scorpionii roșii”), care a participat între 2002 și 2003 la misiunea militară Enduring Freedom din Afganistan și, în 2004, la misiunea Ancient Babylon din Irak.

Săptămâna aceasta, Recorder a publicat un material despre ce a făcut Nicolae Ciucă în misiunea sa în Irak. În material, doi generali italieni au declarat că batalionul „Scorpionii roșii”, condus de Nicolae Ciucă, nu a fost implicat direct în lupte.

Pentru promovarea cărții, Partidul Național Liberal a plătit până acum aproximativ 2 milioane de euro, potrivit snoop.ro.

Pentru perioada 15 mai – 15 iunie, care s-a suprapus aproape total cu campania electorală la alegerile locale și europarlamentare, PNL a plătit 510.000 de euro ca pe marginea drumurilor din România să fie afișată imaginea lui Nicolae Ciucă, potrivit unui răspuns furnizat de partid pentru snoop.ro.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG