Proiect de lege privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional a fost adoptat de Senat cu 78 de voturi pentru, 11 contra şi 2 abţineri.
Proiectul de lege privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român a fost votat de plenul Senatului cu 80 de voturi favorabile, 12 împotrivă şi 2 abţineri.
„Întărim apărarea României! (...) Prima lege reglementează doborârea dronelor neautorizate care încalcă spațiul aerian românesc. A doua lege permite colaborarea mai eficientă a Armatei Române cu partenerii NATO pe teritoriul național, în misiuni și operațiuni militare desfășurate pe timp de pace”, a scris pe Facebook președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean.
El a criticat atitudinea senatorilor AUR, SOS și POT, desore care spune că care „au arătat că servesc alte interese, nu pe cele ale românilor!” și a dat asigurări că „Siguranța României nu e negociabilă!”
Și Uniunea Salvați România a criticat cele trei partide, definite ca „izolaționiste” și despre care spune că „au vrut să facă Rusiei cadou spațiul aerian românesc”.
Toți senatorii USR au votat, miercuri, în favoarea celor două proiecte care oferă Armatei Române cadrul legal necesar pentru a doborî dronele care încalcă ilegal spațiul aerian al României, spune USR într-un comunicat remis presei după vot.
În schimb, spune USR, „izolaționiștii s-au opus categoric acestor măsuri esențiale pentru securitatea națională”.
„În 2014, niște omuleți verzi fără uniformă și fără declarație de război au invadat Crimeea și au ocupat-o în favoarea Rusiei. Am întrebat ieri, în Comisia de apărare a Senatului, ce se întâmplă dacă maine ne trezim cu 1.600 de omuleți verzi în Delta Dunării. Eduard Bachide, secretarul de stat din Ministerul Apărării, mi-a răspuns că «îi ia Poliția». Asta este legislația românească în acest moment!
Ieri, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major, a atras atenția cu privire la acest vid legislativ, explicând că nu aveam încă o bază legală clară nici pentru a doborî drone ostile, nici pentru a răspunde unor eventuale incursiuni pe teritoriul național”, a declarat senatorul USR Cristian Ghinea pentru a explica necesitatea adoptării celor două proiecte de lege.
La fel ca în Camera Deputaților, „izolaționiștii au respins vehement ambele proiecte, invocând pretexte ridicole și încercând să blocheze orice măsură care ar întări capacitatea de apărare a României”, spune USR.
„Această lege pe care o susținem reprezintă un instrument vital pentru securitatea națională în contextul actual, oferind Armatei Române dreptul legitim de a interveni împotriva dronelor inamice care încalcă spațiul aerian - o amenințare reală în proximitatea conflictului din Ucraina”, a spus în intervenția sa senatorul USR Sorin Șipoș, membru al Comisiei de apărare și ordine publică din Senat.
„Am auzit voci care vorbesc despre o presupusă cedare de suveranitate. Nimic mai fals! Dimpotrivă - această lege întărește suveranitatea României. Pentru că nimic nu este mai suveran decât dreptul și capacitatea unui stat de a-și apăra teritoriul și cetățenii. USR votează astăzi pentru o Românie mai puternică și mai sigură. Este un vot pentru securitatea României și pentru siguranța românilor”, a mai spus Șipoș.