Linkuri accesibilitate

 
Camera Deputaților adoptă legea care permite doborârea dronelor care intră în spațiul aerian național

Camera Deputaților adoptă legea care permite doborârea dronelor care intră în spațiul aerian național


Fragmente ale unei drone rusești Gheran în apropierea satului Plauru din județul Tulcea, după un atac al Rusiei asupra Ucrainei, în apropiere de granița cu România.
Fragmente ale unei drone rusești Gheran în apropierea satului Plauru din județul Tulcea, după un atac al Rusiei asupra Ucrainei, în apropiere de granița cu România.

Camera Deputaților a adoptat legea care permite Armatei să doboare dronele care pătrund neautorizat în spațiul aerian al țării, precum și legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor militare. Legile vor fi supuse votului final săptămâna viitoare, la Senat.

Proiectul de lege privind doborârea aeronavelor care pătrund neautorizat în spațiul aerian al României a fost adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor cu 196 voturi pentru, 99 împotrivă şi 2 abţineri.

Cele 99 de voturi împotriva proiectului au venit de la aleșii partidelor AUR (55), SOS România (24) și POT (20).

Potrivit documentului, pot fi luate următoarele măsuri împotriva aeronavelor cu pilot la bord care utilizează neautorizat spaţiul aerian național:

  • stabilirea poziţiei aeronavei, a legăturii radio şi a identităţii acesteia,
  • transmiterea de la sol a informaţiilor şi dispoziţiilor către pilotul aeronavei, în vederea utilizării autorizat a spaţiului aerian national,
  • interceptarea aeronavei care continua să utilizeze neautorizat spaţiul aerian national al României,
  • executarea focului de avertisment de către aeronavele interceptoare,
  • executarea focului de nimicire de către aeronavele interceptoare,
  • executarea focului de nimicire de către mijloacele de apărare aeriană cu baza la suprafaţă.

De cealaltă parte, aeronava fără pilot la bord care trece neautorizat frontiera de stat a României şi zboară în spaţiul aerian national fără autorizare poate fi distrusă, neutralizată sau zborul acesteia poate fi luat sub control.

Potrivit proiectului de lege, vehiculul aerian care intră neautorizat în spaţiul aerian national poate fi distrus de mijloace de apărare aeriană naționale sau aliate.

Europa Liberă a documentat cel puțin 26 de incidente în care drone lansate de Rusia asupra unor ținte ucrainene fie s-au apropiat foarte mult, fie au intrat în spațiul aerian al României, mai ales în zona de graniță a județelor Tulcea sau Galați.

În câteva din aceste cazuri, dronele s-au probușit pe teritoriul României.

Alerte de drone rusești în apropierea graniței României

  • 28 februarie 2025 - Fragmente de drone au căzut în proximitatea punctului de trecere a frontierei Giurgiulești, județul Galați, după cum a avertizat Ministerul Apărării Naționale (MApN). Zona a fost securizată cu efective ale MApN și Ministerului Afacerilor Interne.
  • 17 februarie 2025 - Radarele Ministerul Apărării Naționale au identificat drone în spațiul aerian ucrainean dar ministerul afirmă că nu au fost înregistrate încălcări ale spațiului aerian național. Auoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonele de graniță ale județelor Galați și Tulcea.
  • 12 februarie 2025 - Autorităţile au emis un mesaj RO-Alert privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian în nordul judeţului Tulcea. Conform MApN, o ţintă aeriană a intrat, pentru scurt timp, în spaţiul aerian naţional.
  • 30 ianuarie 2025 - Sistemele de supraveghere ale MApN au depistat drone în spaţiul aerian ucrainean, în apropierea frontierei cu România. Forţele ruse au atacat cu drone, obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina. A fost emis mesaj RO-Alert pentru nordul județului Tulcea.
  • 29 ianuarie 2025 - Armata a anunțat că a observat mai multe drone în spaţiul aerian ucrainean, pe un traseu care se apropia de frontiera cu România. Locuitorii din localitatea Chilia Veche şi zonele limitrofe au primit mesaje RO-Alert.
  • 17 ianuarie 2025 - MApN a anunţat că drone rusești au intrat în spaţiul aerian românesc. În zona Plauru (jud. Tulcea) au fost găsite urme ale unui posibil impact al unei drone. Zona de nord a judeţului Tulcea a primit mesaj RO-Alert.
  • 4 noiembrie 2024 - Armata anunță că grupuri de drone care se îndreptau către spaţiul aerian al Ucrainei au fost detectate deasupra Mării Negre. A fost instituită alertă aeriană în zona de nord a judeţului Tulcea.
  • 23 octombrie 2024 - Armata a anunțat că a identificat două ținte de mici dimensiuni care au pătruns în spațiul aerian românesc, în județele Tulcea și Constanța. Nu au existat dovezi ale prăbușirii celor două ținte
  • 19 octombrie 2024 - Armata a anunțat că a urmărit „o țintă de mici dimensiuni” care a venit dinspre largul Mării Negre către România, în jurul orei 2:30 dimineața. Obiectul a intrat în țară pe la Sfântu Gheorghe, s-a plimbat două ore, și la final s-a îndreptat spre Gura Portiței.
  • 17 octombrie 2024 - Patru avioane militare (două F-16 ale României și două F-18 ale Spaniei) au fost ridicate în aer după o alertă aeriană în județul Constanța.
  • 2 octombrie 2024 - Patru aeronave militare au fost ridicate după ce Rusia a atacat cu drone obiective din Ucraina, în apropierea graniţei cu România.
  • 27 septembrie 2024 - Patru aeronave au fost ridicate după ce forţele ruse au atacat cu drone mai multe obiective din Ucraina de la graniţa cu România. O dronă a intrat pentru scurt timp în spaţiul naţional.
  • 8 septembrie 2024 - Armata a urmărit traseul unei drone care intrat în spaţiul aerian naţional şi a părăsit teritoriul spre Ucraina. Mesaj RO-Alert pentru Tulcea şi Constanţa privind riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian.
  • 23 august 2024 - Mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea prin care populaţia a fost informată că există posibilitatea căderii de obiecte din aer.
  • 25 iulie 2024 - Ucraina a susținut că trei drone ruseşti au trecut graniţa cu România. Mesaj RO-Alert în nordul judeţului Tulcea.
  • 24 iulie 2024 - Alertă aeriană în nordul judeţului Tulcea. Mesaj RO-Alert, după ce au fost observate drone care se apropiau de graniţă.
  • 6 iulie 2024 - Mesaj RO-Alert în localităţile din jud. Tulcea de la graniţa cu Ucraina pentru a anunţa un potenţial pericol. Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, ridicate în aer pentru a monitoriza situaţia.
  • 24 martie 2024 - Mesaj RO-Alert de avertizare a populaţiei privind riscul de cădere a unor obiecte din spaţiul aerian, transmis în nordul județului Tulcea.
  • 10 februarie 2024 - Mesaje RO-Alert în judeţele Tulcea şi Galaţi după atacuri cu drone asupra porturilor din Ucraina. Aeronave F16 au fost ridicate pentru a monitoriza situația.
  • 17 decembrie 2023 - Mesaj RO-Alert referitor la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, transmis în municipiul Tulcea şi în localităţi din nordul județului.
  • 13 decembrie 2023 - Mesaj RO-Alert despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, transmis în zona de nord a judeţului Tulcea.
  • 30 septembrie 2023 - Mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea şi zona de graniţă a judeţului Galaţi. Posibilă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional a unor drone rusești.
  • 26 septembrie 2023 - Atac rusesc cu drone pe malul ucrainean al Dunării, unele căzând în apropierea unui bac cu români care pleca spre Isaccea.
  • 18 septembrie 2023 - 16 localităţi din județul Tulcea, printre care și orașul reşedinţă de judeţ, au primit mesajul RO-Alert privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.
  • 17 septembrie 2023 - Mesaje RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea şi pentru zona de frontieră din municipiul Galaţi, unde ar putea cădea obiecte din spaţiul aerian.
  • 13 septembrie 2023 - Mesaj RO-Alert în localităţi din judeţul Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Localități vizate: Luncavița, Grindu, Isaccea, Ceatalchioi, Chilia, Somova, Pardina şi Văcăreni.
  • 8 septembrie 2023 - Mesaj RO-Alert privind riscul căderii unor „elemente aparţinând mijloacelor de luptă utilizate în conflict”.

Observație: date valabile până pe 28 februarie 2025.

Camera Deputaţilor a adoptat și proiectul de lege privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român.

Proiectul oferă baza legală pentru acțiuni militare care au loc fără a fi nevoie de instituirea unei stări excepţionale.

Potrivit proiectului de lege, România poate transfera temporar autoritatea forțelor sale către un comandant aliat.

Potrivit normelor aprobate, iniţierea misiunilor şi operaţiilor militare se aprobă de către preşedintele României la propunerea CSAT.

Proiectul privind misiunile militare pe timp de pace a fost elaborat în contextul în care, pe teritoriul României, au fost desfășurate trupe NATO în Grupul de Luptă al Alianței Nord Atlantice sau în urma unor înțelegeri bilaterale între România și aliați.

În prezent, Grupul de Luptă al NATO, format din aproximativ 1.500 de militari, majoritatea francezi, are misiunea de descurajare a inamicilor și de pregătire în comun cu militarii români.

Legile în vigoare nu permit însă militarilor NATO din România să aibă misiuni în afara unităților militare, deși aceștia au nevoie să se antreneze cu militarii români în spații diverse

În motivarea proiectului de lege, MApN scrie că „există un vid legislativ și în ceea ce privește utilizarea capabilităților forțelor armate străine dislocate în România pentru contracararea (....) a unor riscuri și amenințări concrete”.

Cele două acte normative fac parte din așa-numitul pachet al Legilor Apărării care să permită armatei să reacționeze eficient în noile condiții create de războiul din Ucraina.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG