Linkuri accesibilitate

UKRAINE-CRISIS/DONETSK-KRAB
UKRAINE-CRISIS/DONETSK-KRAB

Război în Ucraina | 2 miliarde de euro suplimentari de la UE pentru un fond care a fost utilizat pentru a furniza arme Ucrainei

Liderii G7 și miniștrii de Externe din UE discută, luni, noi sancțiuni la adresa Rusiei. 200 de persoane și entități ar urma să fie adăugate pe lista de sancțiuni a UE. „Pachetul 9” vizează și trei bănci, dar și exporturi care pot sprijini producția de drone.

08:01 12.12.2022

G7, UE. Noi sancțiuni împotriva Rusiei

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, va găzdui, luni, o întâlnire online a liderilor Grupului G7, al celor mai puternice economii ale lumii. Potrivit BBC, aceștia vor discuta despre noi sancțiuni împotriva Rusiei și Iranului, precum și sprijin suplimentar, inclusiv militar, pentru Ucraina.

Și miniștrii de Externe din Uniunea Europeană se întâlnesc, luni, pe același subiect. La întâlnirea prezidată de șeful diplomației UE, Josep Borrell, va avea o intervenție online și ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba.

Reuters notează că nu este clar dacă Ungaria va vota sau nu decizii care au nevoie de unanimitate pe fondul nemulțumirii pentru blocarea unor fonduri UE. Ungaria s-a plasat de numeroase ori de partea Rusiei în discuțiile cu privire la sancționarea acesteia pentru războiul declanșat împotriva Ucrainei.

Consiliul Afaceri Externe va aborda atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, pachetul 9 de sancțiuni împotriva Rusiei și nou sprijin pentru Ucraina.

Noul pachet de sancțiuni vizează circa 200 de persoane și entități (asociate domeniului Apărării și industriei de armament, dar și politicieni și autorități naționale și regionale), trei bănci, dar și accesul Rusiei la obținerea și producerea de drone militare, potrivit Reuters.

Sistemele antiaeriene germane Gepard vizează drone iraniene deasupra Ucrainei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:37 0:00

În privința Iranului, sancțiunile avute în vedere de UE vin ca urmare a reprimării violente a protestelor din această țară, dar și pentru că Iranul livrează armament Rusiei.

Miniștrii de Externe ai UE au pe agendă și Parteneriatul Estic, în formatul reuniunii ministeriale a acestuia, cu Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. (Belarus nu mai participă la acest format).

Potrivit Ministerului român de Externe, în privința Republicii Moldova, ministrul Bogdan Aurescu va menționa provocările cu care se confruntă guvernul pro-european de la Chișinău în sectoarele energetic, economic, social și de securitate. „De asemenea, oficialul român va sublinia necesitatea sprijinirii parcursului european al Republicii Moldova prin aprofundarea integrării în piața internă a UE”.

08:00 12.12.2022

Ofensivă diplomatică a lui V. Zelenski. Discuții cu Biden, Macron, Erdoğan

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a purtat, duminică, discuții cu cel al Statelor Unite, Joe Biden, care a reafirmat angajemntul SUA de a continua să ofere Ucrainei asistență de securitate, economică și umanitară, și să tragă Rusia la răspundere pentru „crimele de război și atrocitățile” comise în Ucraina, potrivit Casei Albe.

Cei doi au discutat despre noul pachet de 275 de milioane de dolari anunțat vineri de SUA pentru oferirea Ucrainei de noi echipamente și muniție, inclusiv sisteme de apărare împotriva atacurilor cu drone.

Potrivit președinției ucrainene, Volodimir Zelenski i-a mulțumit lui Joe Biden pentru ajutor, a subliniat că Ucraina dorește pacea și a atras atenția asupra importanței consolidării eforturilor internaționale pentru atingerea acestui obiectiv.

Duminică, Zelenski a avut discuții și cu președintele Franței, Emmanuel Macron, și cu cel al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan. În mesajul transmis duminică seară, președintele Ucrainei a precizat că discuția cu Macron („despre apărare, energie, economie și diplomație”) a durat mai mult de o oră. „Ne coordonăm acțiunile, ne pregătim pentru implementarea formulei noastre de pace”, a spus Zelenski.

În legătură cu discuția avută cu președintele Turciei, Volodimir Zelenski a spus că a fost abordată posibilitatea extinderii coridorului de export al cerealelor prin Marea Neagră.

Potrivit Reuters, deși Zelenski a avut numeroase discuții cu Biden, Macron și Erdoğan de la începutul războiului, ofensiva diplomatică de duminică, când a vorbit cu toți trei într-o singură zi, nu este una obișnuită. Ucraina pare să își intensifice eforturile diplomatice pe fondul continuării luptelor și al atacurilor asupra infrastructurii sale energetice.

La sfârșitul săptămânii, 1,5 milioane de oameni din Odesa au rămas fără electricitate.

Pană de curent la Odesa, 10 decembrie 2022. Infrastructura electrică a Odesei a fost atacată de forțele Rusiei cu drone.
Pană de curent la Odesa, 10 decembrie 2022. Infrastructura electrică a Odesei a fost atacată de forțele Rusiei cu drone.

Duminică seară, Zelenski a spus că Odesa era regiunea cea mai afectată de atacurile asupra infrastructurii de distribuție a electricității.

07:59 12.12.2022

Ucraina ar viza grupul de mercenari Wagner în atacurile din est

Potrivit BBC, reprezentanți ai Ucrainei afirmă că forțele ucrainene au distrus un sediu al grupului de mercenari ai Kremlinului – Wagner (Vagner) aflat în estul Ucrainei, la Kadiivka.

Potrivit unor relatări, și atacul ucrainean de duminică asupra orașului Melitopol, ocupat de forțele ruse, ar fi vizat un sediu al mercenarilor.

Evenimentele zilei de duminică, AICI.

XS
SM
MD
LG