Linkuri accesibilitate

Lucian Viziteu (USR) acuză PSD că a blocat Comisia SRI, lăsând România vulnerabilă în fața Rusiei în preajma campaniei electorale


Deputatul USR, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, membru în Comisia parlamentară de control al SRI, atrage atenția că, din luna martie, activitatea comisiei s-a blocat, pentru că majoritatea parlamentară, PSD-ALDE, nu a mai convocat nicio ședință.

În preajma campaniei electorale prezidențiale, România devine vulnerabilă în fața propagandei rusești, spune deputatul USR, care atrage atenția că blocajul comisiei nu-i dă posibilitatea să afle dacă SRI este pregătit pentru combaterea unor astfel de activități.

Există pericole la adresa campaniei electorale. Există interese geopolitice pentru a influența campania electorală. Cum s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din Statele Unite, cum au fost atacurile cibernetice asupra Estoniei, atacurile din Ucraina, și, evident, suntem aproape vecini cu Rusia, care nu are interese <<prietene>> față de noi”, a spus Lucian Stanciu Viziteu într-un interviu acordat Europei Libere.

L-am întrebat dacă are date concrete despre interferența Federației Ruse în campania care, practic, a demarat neoficial.

„Nu am informații concrete, chiar dacă le-aș avea nu le-aș putea enunța public”, a spus Viziteu. El a dat ca exemplu de ingerințe vizibile ale propagandei rusești cazul Caracal.

„Cazul Caracal arată o stare de deficiență a instituțiilor statului, prin suspiciuni de colaborare între angajați ai MAI și persoane certate cu legea. Acesta este un fapt - lipsa de combatere a fenomenului de trafic de persoane. Ce s-a întâmplat apoi, a fost legarea acestui subiect de baza militară Deveselu, care este finanțată de aliații noștri americani din NATO. S-a încercat cuplarea celor două lucruri. S-a încercat să se spună <<vedeți, statul român protejează aliații care folosesc tinere sau încurajează proxenetismul>>, etc. Asta este un discurs care subminează încrederea în NATO, o dată, și în statul român în ansamblu. Și este de sorginte rusească”, a arătat reprezentantul USR în Comisia SRI.

Viziteu spune că „important pentru noi este să știm dacă SRI este pregătit și dacă colaborează cu celelalte instituții ale statului. Este nevoie să ne asigurăm că aceste instituții ale statului colaborează și că pot combate asemenea ingerințe împotriva statului. Este un ansamblu de lucru și Comisia SRI este o rotiță care are rolul său în acest mecanism”, a mai spus Viziteu.

El spune că Rusia „lucrează” pe mai multe paliere. „Primul dintre acestea este să creeze o stare de disensiune, de dezbinare socială, de neîncredere în instituții, care duce la disoluția bunei funcționări a statului. La fel s-a întâmplat și în Ucraina. Înainte de faimoasa invazie a omuleților verzi, a existat o intensă activitate de propagandă, care a vulnerabilizat imaginea instituțiilor statului.

Dincolo de propaganda rusească, există și alte elemente care să semnaleze o ingerință a Federației Ruse? În țara vecină, Bulgaria, procurorii investighează o rețea de spionaj în favoarea Rusiei, formată din membri ai unui ONG care pleda pentru apropierea de Moscova. Suntem departe de o astfel de situație?

Este foarte posibil ca și la noi să fie o activitate la fel de intensă sau și mai intensă. Dar exact acest lucru și combaterea lui se află în sarcina SRI. Ca să putem afla dacă sunt pregătiți, dacă au o problemă legislativă în a-și face treaba, trebuie să vină în comisie să-i audiem. Or, noi, la comisie, de trei ani nici măcar nu am dezbătut rapoartele de activitate ale SRI. Cu atât mai mult, eu am fost mandatat, ca parlamentar, în această comisie, să spun dacă SRI își face sau nu treaba, însă majoritatea a blocat activitatea de control a acestei instituții”, a spus Viziteu.

Deputatul acuză PSD că blochează activitatea de control parlamentar asupra principalului serviciu secret. Câtă vreme comisia a fost condusă de Claudiu Manda, un apropiat al lui Liviu Dragnea, activitatea acesteia a urmărit exclusiv acuzarea conducerii precedente a SRI, pe vremea lui George Maior, spune deputatul. S-au redactat două rapoarte, de care Viziteu s-a delimitat, în care erau denunțate interceptări ilegale și prestația lui George Maior. „Acum, nu-i mai interesează nimic. Sau statul paralel a dispărut, ori nu exista deloc. Opinia mea e că nu a existat deloc, ci doar că a existat interesul PSD să distragă atenția de la adevărații infractori”, a spus Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

Facebook Forum

Multimedia

Meleșcanu confirmă negocierile cu Dăncilă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:01 0:00
Mai mult
XS
SM
MD
LG