Linkuri accesibilitate

Ludovic Orban spune că a convenit cu președintele Iohannis organizarea de alegeri anticipate


Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban
Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat vineri, după întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis, că au hotărât împreună că cel mai bine pentru România este să fie organizate alegeri anticipate.

Ludovic Orban a spus că nu dorește să dezvăluie acum strategia prin care se va ajunge la alegeri anticipate, dar că vor căuta cele mai bune soluții.

O spun clar: președintele Românei și cu mine am hotărât că cel mai bine pentru România este să organizăm alegeri anticipate”​, a declarat Orban, argumentând că românii au arătat prin voturile date la referendum și la alegerile europarlamentare și prezidențiale din 2019 că „nu mai vor PSD la putere”.

La ora actuală Parlamentul este dominat de PSD și acționează ca o frână la adresa Guvernului”, a spus Orban.

Premierul a revenit de câteva ori asupra acestui aspect în declarația de presă, susținând că PSD nu mai trebuie lăsat să domine Parlamentul, pentru că va „torpila” toate inițiativele bune ale președintelui și ale Guvernului.

Orban a spus că, împreună cu președintele Iohannis, vrea ceea ce ei cred că își doresc românii în marea lor majoritate, și anume ca România să se îndrepte într-o direcție bună și să existe „un suport solid” pentru reforme în Parlament.

Ludovic Orban nu a dezvăluit nici calendarul declanșării alegerilor anticipate.

„Ar fi util și bine să fie simultan cu localele”, a spus Orban.

Întrebat cum vor ajunge la alegeri anticipate dacă PSD nu va fi de acord cu acest lucru în Parlament, Orban a exclus, retoric, varianta ca social-democrații să susțină un guvern liberal.

„O să voteze ei Guvernul PNL? Vă dați seama că o să râdă toată țara de ei?”, a declarat Ludovic Orban.

Referitor la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, prim-ministrul a spus că „PNL e cel mai mare susținător al acestei variante”. Și aici, Orban a refuzat să dea detalii, spunând doar că mai întâi liberalii vor încerca să rediscute în Parlament proiectul de lege privind revenirea la alegerile locale în două tururi.

Vom căuta cea mai bună soluție, a răspuns Orban la întrebarea dacă măsura va fi luată prin ordonanță de urgență.

Președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Ludovic Orban au discutat vineri, la Palatul Cotroceni, despre posibilitatea declanșării alegerilor anticipate și alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Temele au fost anunțate chiar de președintele Iohannis în conferința de presă de joi seara.

Eu cred că sunt posibile și mă voi implica pentru a promova conceptul de alegeri anticipate. Da, îmi doresc alegeri anticipate”, a declarat președintele Iohannis.

Președintele Iohannis a spus că nu a discutat încă varianta ca Guvernul să-și depună mandatul în lipsa unei moțiuni de cenzură, dar că va aborda acest subiect la întâlnirea pe care o va avea cu Ludovic Orban.

Ludovic Orban a anunțat luni, după ședința Biroului Executiv al PNL, că, împreună cu vicepremierul Raluca Turcan și cu secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, va face parte din comisia care va investiga „posibilitățile reale de organizare a alegerilor anticipate”.

Ludovic Orban a declarat din nou că PNL este în favoarea alegerilor anticipate și că cei trei vor avea „discuții exploratorii” cu partenerii politici pe acest subiect.

Întrebat dacă este dispus să își depună mandatul de premier dacă președintele Klaus Iohannis și PNL vor decide că este nevoie de alegeri anticipate, Orban a spus că va apela la „cea mai eficientă procedură” în cazul în care comisia PNL va considera că sunt „benefice și posibile”.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG