Linkuri accesibilitate

Magistrații reacționează dur la modificările Codurilor Penale: „Nu au nicio legătură cu deciziile CCR”


Desen de Dan Perjovschi - Justiția PSD.
Desen de Dan Perjovschi - Justiția PSD.

Procurorii și judecătorii din două asociații de magistrați arată că afirmația PSD că schimbările la Codurile Penale nu fac decât să transpună deciziile CCR este falsă. Mai mult, schimbările sunt direcționate spre „ușurarea situației inculpaților” și „evitarea tragerii la răspundere penală”.

„Faptul că un text de lege propus de puterea legislativă nu încalcă dispozițiile constituționale nu înseamnă automat că acesta este oportun, că vizează protejarea intereselor societății sau că se înscrie într-o politică penală coerentă și echitabilă”, arată Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, într-un comunicat de presă.

Magistrații arată că modificările la Codurile Penale, parafate prin vot de Camera Deputaților miercuri, „în mare parte nu au nicio legătură cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională fiind însă o schimbare drastică și nejustificată a modului în care legiuitorul înțelege să creioneze politica penală a statului, cu un accent pronunțat spre evitarea tragerii la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni și cu o lipsă totală de interes în ceea ce privește interesul general și situația victimelor”.

Cele două asociații mai atrag atenția că micșorarea prescripției răspunderii penale „constituie o modalitate mascată de impunitate în special pentru infracțiunile de serviciu, pentru infracționalitate economico-financiară și pentru faptele care prezintă un element de extraneitate și în cazul cărora cooperarea internațională presupune o perioadă lungă de timp”. Combinată cu subdimensionarea și lipsa de capacitate logistică a sistemului judiciar, aceste prevederi vor duce la „imposibilitatea soluționării cauzelor complexe aflate fie în urmărire penală, fie în faza de judecată la acest moment”.

Legat de „incoerența” legislativă a parlamentarilor, magistrații arată că aceasta este „vizibil direcționată spre ușurarea situației inculpaților cercetați pentru anumite infracțiuni de serviciu, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu”: „Astfel, în două articole succesive, art 308 C. pen. și art. 309 C. pen., atunci când este vorba de circumstanțe atenuante legiuitorul include infracțiunea de abuz în serviciu, iar când este vorba de circumstanțe agravante o elimină punctual dintre toate infracțiunile de serviciu cărora li se aplică agravanta. (...) În plus, același legiuitor decide abrogarea formei mai grave a abuzului în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, fără nicio motivare și fără ca acest lucru să fie cerut sau precizat în vreo decizie a Curții Constituționale”.

Magistrații mai arată și că, în ciuda tezei PSD, modificările ratează exact punerea în acord a deciziei CCR privind abuzul în serviciu, prevăzută la articolul 297 Cod Penal.

Asociațiile semnatare dau exemple de modificări care nu au nicio legătură cu vreo decizie a CCR, ci doar atenuează sau elimină răspunderea penală.

  • Diminuarea sporurilor de pedeapsă și a regulilor de aplicare a acestora în cazul concursului de infracțiuni (art 39 alin. (1) lit. c) C. pen., art 39 alin. (2) C. pen.)
  • Abrogarea unor infracțiuni precum neglijența în serviciu (art. 298 C. pen.), forma agravantă de la abuzul în serviciu (art 132 din Legea nr. 78/2000) sau unele forme ale infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor (art. 342 alin. (6) C. pen.)
  • Diminuarea termenelor de prescripție generală pentru majoritatea infracțiunilor și diminuarea termenului la care se împlinește prescripția specială (art. 154 alin. (1) lit. b și c C. pen., art 155 C. pen. )
  • Eliminarea posibilității aplicării amenzii pe lângă pedeapsa închisorii când prin infracțiunea săvârșită s-a urmărit obținerea unui folos material (art 61 alin. (5) C. pen., art 62 C. pen.)
  • Limitarea infracțiunilor în care acoperirea prejudiciului nu constituie circumstanță atenuantă (art 75 alin. (1) lit. d) C. pen.)
  • Introducerea cu titlu de circumstanță atenuantă a unui comportament firesc pentru orice cetățean, respectiv conduita bună înainte de comiterea infracțiunii (art 75 alin. (2) C. pen.)
  • Diminuarea fracțiilor de pedeapsă ce trebuie executate pentru dispunerea liberării condiționate (art. 100 alin. (1) C. pen.).

XS
SM
MD
LG