Mai multe organizații au transmis o scrisoare deschisă către Guvern, Ministerul Afacerilor Interne și Autoritatea Electorală Permanentă prin care solicită respectarea principiilor privind transparența și consultarea publică în contextul amânării alegerilor locale și ținând cont de inițierea unor amendamente la legislație electorală.
„Miza acestei dezbateri este încrederea cetățenilor în democrația din România, un element de unitate socială în vreme de criză. Este esențial ca România să dea un semnal, atât propriilor cetățeni cât și partenerilor europeni, de normalitate și stabilitate democratică în această perioadă de criză", transmit organizațiile semnatare.
Ele transmit autorităților să ia în considerare posibilitatea ca pandemia de coronavirus să împiedice organizare alegerilor în toamnă și, astfel, trebuie să analizeze și metode alternative de vot.
Semnatarii scrisorii sunt: Asociația Expert Forum, Centrul pentru Inovare Publică, Geeks for Democracy, Asociația CIVICA Iași, Centrul pentru Resurse Civice, Asociația Centrul Român de Politici Europene, Asociația pentru Tehnologie si Internet - ApTI, Funky Citizens, Greenpeace România, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică,Mircea Kivu - sociolog, Maria Krause - expert electoral.
Redăm integral scrisoarea deschisă:
În atenția
Domnului Ludovic Orban, Prim-ministrul României
Domnului Ion-Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne
Domnului Constantin-Florin Mitulețu Buică, Președintele Autorității Electorale Permanente
Stimați domni,
Organizațiile semnatare au luat act de impunerea unor restricții privind procedurile de transparență decizională în contextul crizei cauzate de COVID-19. Am constatat că în această situație se impunea amânarea organizării alegerilor locale, prin prisma termenelor legale care solicitau stabilirea unei date pentru ziua votului, dar și a riscurilor de contagiune. Guvernul a emis OUG 44 din 6 aprilie, care reglementează condițiile pentru amânarea alegerilor, strângerea de semnături și alte proceduri care țin de candidaturi, precum și prelungirea mandatelor aleșilor locali, urmând ca anumite aspecte să fie detaliate prin decizii ale Autorității Electorale Permanente.
Cu toate acestea, considerăm că transparența decizională rămâne un principiu fundamental al statului de drept în contextul elaborării unor acte normative care să reglementeze organizarea proceselor electorale. Emiterea unor reglementări de acest fel, care au potențialul de a afecta dreptul de a alege și de a fi ales trebuie discutate în spațiul public. Atât posibilii competitori electorali, cât și societatea civilă, experți sau alți terți care pot contribui la emiterea unor puncte de vedere relevante trebuie incluși într-o dezbatere publică despre organizarea alegerilor.
Miza acestei dezbateri este încrederea cetățenilor în democrația din România, un element de unitate socială în vreme de criză. Este esențial ca România să dea un semnal, atât propriilor cetățeni cât și partenerilor europeni, de normalitate și stabilitate democratică în această perioadă de criză.
Întrucât este posibil ca efectele acestei crize să nu dispară total până în toamnă sau chiar să apară un al doilea val, trebuie luate în calcul metode de a organiza procesul de votare în condiții de deplasare limitată care să nu afecteze participarea și drepturile electorale. Solicităm autorităților responsabile să țină cont de faptul că în situația probabilă în care vor fi necesare alte amendamente, acestea trebuie să asigure premisele pentru o campanie electorală veritabilă, cu reguli transparente și inclusive, care să respecte angajamentele internaționale asumate de România.
Considerăm că dezbaterea publică trebuie să fie deschisă publicului și exemplificăm în continuare câteva puncte cheie ce pot fi discutate:
Stabilirea datei alegerilor locale și a datei alegerilor parlamentare
- Publicarea mai multor scenarii de către Autoritatea Electorală Permanentă, ținând cont de previziunile specialiștilor în sănătate publică privind evoluția pandemiei și un eventual al doilea val Covid-19 spre sfârșitul anului.
- O perioadă rezonabilă în care competitorii electorali și societatea civilă să transmită observații și propuneri.
- Organizarea a cel puțin unei dezbateri online pe această temă, cu o procedură care să permită interacțiunea cu publicul.
Metode alternative de vot
- Realizarea de către AEP a unor scurte studii privind potențialul unor metode de vot alternative, care să includă - printre altele - votul prin corespondență extins pentru toți cetățenii și votul anticipat, în persoană. În același timp, trebuie luată în calcul nevoia de a elimina anumite vulnerabilități legate de votul prin corespondență identificate în cel mai recent raport de monitorizare a alegerilor prezidențiale publicat de Coaliția FiecareVot.
- Realizarea unor analize, de către INSP, privind riscurile epidemiologice ale diverselor metode de vot (inclusiv votul clasic, în persoană la secția de votare).
- Organizarea unei dezbateri publice interactive pentru a alege cele mai potrivite metode de vot, care să țină cont de limitările impuse de timpul scurt și situația de criză.
Apreciem faptul că procesul de organizare a alegerilor va implica eforturi susținute din partea Guvernului și Autorității Electorale Permanente și faptul că anumite limitări sunt inerente acestei situații, iar în acest sens ne arătăm toată disponibilitatea de a ne implica activ în identificarea celor mai bune soluții pentru organizarea alegerilor locale și parlamentare din 2020.