Linkuri accesibilitate

Marcel Ciolacu, decis să amâne alegerile parlamentare


România - Președintele PSD, Marcel Ciolacu

Președintele PSD Marcel Ciolacu, unul din susținătorii amânării alegerilor parlamentare, pare mai decis ca oricând să depună un proiect de lege în acest sens în parlament. Dacă până la alegerile parlamentare susținea că îl preocupă soarta românilor din diaspora, cărora țările gazdă nu le-ar permite organizarea de secții de vot, după rezultatul de la alegerile locale de duminică Marcel Ciolacu spune că, de fapt, preocuparea sa ar fi dată de grija față de sănătatea concetățenilor săi.

„Este posibil să facem acest lucru. Este posibil să fie depus un astfel de proiect de lege. Am văzut mai mulţi lideri, eu nu am cerut până acum, care au cerut acest lucru. Lideri din Parlament, nu din PSD", a spus Ciolacu, întrebat dacă social-democraţii vor promova un proiect de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare.

Ciolacu susține că nu pot fi organizate alegeri în această perioadă după ce două zile la rând România a depășit două mii de cazuri noi de coronavirus și a dus discuția purtată joi seară în studioul Antena 3 către responsabilitatea șefului statului.

„Nu, nu se poate. Dar nu-i interesează altceva decât să se ţină alegerile, să înjure PSD-ul (...). Cum să ieşi tu, preşedintele României, în conferinţă de presă, când ai cel mai mare grad de infectare - încă nu s-a propagat cel de la alegeri, după două săptămâni vedem ce se întâmplă - are obsesie cu PSD - şi la sfârşit să spui românilor să respectaţi regulile, adică să vă spălaţi pe mâini, să purtaţi mască. Toate ATI-urile sunt pline. Lumea va avea o lehamite să meargă, mai ales după aceste imagini, Lumea va avea o lehamite să mai vină la vot, fiindcă nu mai contează ce votează ei, contează cine decide să fie la putere şi care este structura Parlamentului. Plus numărul de infectări, şi părerea mea este că vor depăşi 2.500, vor merge spre 3.000", a declarat Marcel Ciolacu.

El s-a arătat îngrijorat de ceea ce el consideră a fi pierdere a controlului asupra pandemiei de către guvern și a invocat „responsabilitățile față de români”.

„Dar avem şi responsabilităţi faţă de români. (...) Specialiştii au început să iasă şi să ne atragă atenţia că vom rămâne izolaţi în toată Europa. Pandemia e clar că nu este în acest moment controlată şi bine gestionată de către Guvern. Vom vota amânarea alegerilor", a afirmat Marcel Ciolacu.

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, într-o conferință de presă susținută la trei zile de la scrutinul pentru alegerea autorităților locale și centrale, că experții consideră posibilă organizarea alegerilor parlamentare atâta vreme cât regulile sanitate sunt respectate. El a făcut un apel la respectarea lor și la prudență, inclusiv în timpul sărbătorilor de Crăciun, care poate fi și el sărbătorit, dar „cu precauție”.

„Până atunci mai este mult, observăm, convingem oamenii să fie atenți, și, dacă totul merge bine, atunci cu siguranță putea să avem alegeri parlamentare (...). În ce privește sărbătorile de iarnă care vin - clar, vom avea sărbătorile de Crăciun, de Anul Nou, nu cred ca virusul va dispărea până atunci. Și atunci recomand tuturor românilor să-și planifice sărbătorile în așa fel încât să se întâlnească cu relativ puțină lume, să nu meargă în locuri aglomerate, să păstreze distanța, masca și să fie precauți. Și Crăciunul se poate sărbători cu precauție”, a spus Klaus Iohannis.

XS
SM
MD
LG