Linkuri accesibilitate

Amânarea alegerilor parlamentare. Miză mare și Covid 19, pretext


Curtea Constituțională a decis că Parlamentul poate stabili data alegerilor parlamentare. Guvernul a stabilit deja data de 6 decembrie, însă decizia CCR deschide poarta amânării alegerilor.

Decizia CCR permite amânarea alegerilor parlamentare, iar partidele aflate în dezavantaj, cum sunt cele care nu au trecut pragul electoral la locale*, ALDE și ProRomânia, precum și cele care vor să-și întărească poziția, cum este PSD, ar avea acum posibilitatea să schimbe data alegerilor

Constituția spune că alegerile parlamentare trebuie să se țină până cel mai târziu trei luni după data la care se împlinesc patru ani de la preluarea mandatului. Data la care expiră mandatul actualului Parlament este 21 decembrie, iar prelungirea permisă de Constituție este până la 21 martie.

Problema este că între 21 decembrie și 21 martie, dacă rămâne actualul Parlament, nu vor putea fi adoptate legi organice, inclusiv legea bugetului, ci doar ordinare, cu impact mai mic.

Se pune și problema majorității parlamentare - acum PSD, alături de ProRomânia și ALDE - au peste 50% din mandate, iar alegerile locale au arătat că partenerele PSD riscă să nu treacă pragul viitorului Legislativ, iar PSD a scăzut de la 50 la 30% din opțiunile electorale. În plus, PSD a anunțat că nu intenționează să facă alianțe în perspectiva alegerilor parlamentare cu PRO România și ALDE.

Președintele Klaus Iohannis nu vede oportună amânarea alegerilor. În opinia sa, „este încercarea jalnică a unor parlamentari care vor să mai prindă câteva luni de diurnă”. Într-o declarație la Palatul Cotroceni, Iohannis a subliniat că speră ca „procedurile care sunt în curs să ducă la validarea” datei de 6 decembrie.

Pro România: Iohannis a decis

Președintele Pro România, fostul premier Victor Ponta, a declarat pentru Europa Liberă că Iohannis a decis. Vor fi pe 6 decembrie și nu mai are rost să discutăm despre asta”.

În opinia sa, organizarea unor alegeri în plină epidemie „înseamnă că îți asumi un risc și se mărește presiunea pe sistemul de sănătate”.Ponta pune creșterea numărului de îmbolnăviri în România pe seama campaniei electorale.

„Nu mă refer la ziua votului, ci de faptul că chiar în acest moment sunt mii de oameni care strâng semnături pentru toate partidele. Apoi, vor fi mii de oameni, care fac campanie cum au făcut la locale”, a subliniat acesta.

Ieri, premierul Ludovic Orban a afirmat că sporirea numărului de cazuri la peste 2.000 în ultimele două zile este cauzată de diverse evenimente și transportul în comun.

PMP: Peste două săptămâni vom vedea efectul alegerilor

„Recunosc că am avut aproape un șoc văzând cifrele de îmbolnăviți de ieri” (30 septembrie, n.r.), a precizat pentru Europa Liberă Traian Băsescu, fost președinte, actual europarlamentar.

Băsescu e de părere că „ va trebui luată o decizie care să țină cont, totuși, că sănătatea populației este prima opțiune”.

„Cred că orice măsură care se ia pentru a diminua numărul de îmbolnăviri este binevenită.Va trebui foarte bine cântărită decizia” (de amânare a alegerilor, n.r.), a mai spus Băsescu.

PSD: Dîncu vrea pace, Ciolacu amenință cu război

La social-democrați, dorința este de consens între partide, cel puțin la nivel declarativ. „Va trebui să ne întâlnim cu toate partidele și să discutăm pe această temă”, a declarat pentru Europa Liberă Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD.

„Noi, PSD, nu avem un interes special să amânăm alegerile. Am pornit, în februarie, de la 21% și am ajuns la 31%”, a subliniat Dîncu, încrezător că partidul său poate menține trendul ascendent.Însă un posibil al doilea val al epidemiei îl îngrijorează pe Dîncu. „În decembrie ar putea fi o situație periculoasă pentru vot”.

Însă președintele PSD, Marcel Ciolacu, a întors armele în seara zilei.

„Este posibil să fie depus un astfel de proiect (de amânare a alegerilor parlamentare - n.r.). Am văzut mai mulţi lideri politici din Parlament care au cerut acest lucru. Vom vota amânarea alegerilor”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

Ciolacu, declarase în campania electorală pentru alegerile locale că PSD ar susține o amânare a alegerilor parlamentare, dar din alt motiv.

„Avem informaţii, dacă nu oficiale, neoficiale, dar clare, că toate capitalele şi ţările europene nu permit pe teritoriul ţării lor secţii de vot necesare pentru ca românii din diaspora să voteze”, spunea Ciolacu la un eveniment de campanie, la Timișoara.

Grija pentru efectele pandemiei este o noutate pentru PSD, câtă vreme în primăvara lui 2020, în timpul stării de urgență, a atacat toate deciziile Guvernului care cuprindeau restricții de circulație, clamând încălcarea libertăților fundamentale.

În aceeași notă cu PSD au votat în primăvară și ALDE, și PRO România. De altfel, Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, a declarat miercuri că dorește amânarea alegerilor până în primăvara lui 2021, din cauza întețirii valului de îmbolnăviri de Covid19. În timpul pandemiei a susținut sesizările la CCR ale Avocatului Poporului, Renate Weber, fost europarlamentar ALDE, argumentând că sunt periclitate drepturi și libertăți.

USR PLUS: Nu vom susține scuze politicianiste

Pentru USR PLUS „prioritatea este sănătatea publică”, dar o amânare a alegerilor parlamentare „depinde foarte mult de evoluția epidemiei”, a precizat pentru Europa Liberă președintele formațiunii, Dan Barna.

„Dacă o vor permite condițiile, noi considerăm că alegerile trebuie organizate anul acesta pentru a intra într-o logică de stabilitate”, a mai spus acesta.

Dacă se va ajunge la un vot în Parlament, „vom vedea argumentele la acel moment. Poziția noastră prezentă e că România are nevoie de un guvern stabil”, a subliniat Barna.

UDMR vrea alegeri pe 6 decembrie

„Nu trebuie amânate alegerile, eu am susținut că alegerile parlamentare ar trebui organizate chiar cu o săptămână mai devreme.6 decembrie este ultima zi, dacă ținem cont de prevederile Constituției”, a declarat, pentru Europa Liberă, Kelemen Hunor, liderul UDMR.

„Nu există niciun motiv să credem că în ianuarie sau februarie lucrurile vor fi radical diferite și se poate face campanie mai ușor. E bine să mergem să alegem Parlamentul pe 6 decembrie,” consideră liderul Uniunii.

Soarta alegerilor parlamentare depinde și de calendar. De la momentul la care CCR va publica motivarea deciziei, urmează termenul de promulgare a legii de către președintele Iohannis. De asemenea, președintele va avea la dispoziție și o cerere de reexaminare a legii aprobate de CCR.

Asta nu înseamnă că amânarea alegerilor este stabilită, pentru că va fi nevoie de aprobarea unei legi separate, prin care Parlamentul stabilește data scrutinului parlamentar. Până când se derulează toate aceste proceduri, cel mai probabil undeva în luna noiembrie, România se va afla deja în campania pentru alegerile parlamentare, după data stabilită de Guvern, 6 decembrie. Urmează, așadar, un timp al disputelor politice aprige.

Notă: Calculul la votul național este făcut luând în considerare voturile sub sigla proprie. Având în vedere că, la nivel local, au existat alianțe electorale este imposibil de împărțit voturile între partenerii de coaliție. Este posibil ca Pro România să fi trecut pragul de 5%.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG