Premierul britanic Boris Johnson consideră revenirea copiilor la şcoală începând cu luna septembrie ar fi „o datorie morală" şi „o prioritate naţională", după ce guvernul britanic a decis în martie închiderea şcolilor pentru toţi elevii, cu excepţia copiilor lucrătorilor esenţiali, pentru a stăvili propagarea noului coronavirus. Acest lucru a obligat mii de profesori să organizeze clase online.
În iunie, executivul de la Londra a permis revenirea la şcoală a anumitor elevi, printre aceştia copii din clasele primare şi cei care au dat examene. Pe fondul îngrijorării legate de faptul că unii copii pot pierde ani întregi, premierul Boris Johnson a vorbit despre necesitatea începerii școlilor, dar și despre faptul că pericolul pandemiei nu a trecut:
„Nu am depăşit această pandemie şi niciunul dintre noi nu-şi poate permite să se simtă încrezător. Însă acum, că ştim suficient pentru a redeschide şcolile pentru toţi copiii într-o manieră sigură, avem datoria morală să facem acest lucru. A ne menţine şcolile închise cu o clipă mai mult decât este nevoie este un lucru intolerabil din punct de vedere social, nesustenabil din punct de vedere economic şi de neapărat din punct de vedere moral”
Un grup de cercetători de la University College London şi London School of Hygiene and Tropical Medicine au elaborat, însă, un grafic al impactului pe care l-ar putea avea asupra răspândirii virusului redeschiderea şcolilor, cu program normal sau redus, pentru a permite revenirea la lucru a părinţilor.
Concluzia lor este că poate fi prevenit un al doilea val dacă sunt descoperiţi şi testaţi 75% dintre cei cu simptome şi sunt identificate 68% dintre contactele acestora sau dacă sunt depistaţi 87% dintre cei cu simptome şi sunt testate 40% dintre contactele acestora. Studiul publicat în revista The Lancet Child and Adolescent Health menționează enter altele că:
„dacă nu se atinge un nivel suficient de extins de testare-identificare-izolare, redeschiderea şcolilor, combinată cu redeschiderea aferentă a societăţii, în toate scenariile, ar putea induce un al doilea val de COVID-19 (…) Graficul nostru sugerează că redeschiderea completă a şcolilor în septembrie 2020 fără o strategie eficientă de testare-identificare-izolare ar duce la creşterea ratei de reproducere peste 1 şi la un al doilea val de infecţii cu punctul culminant în decembrie 2020 şi de 2-2,3 ori mai mare decât primul val”
Autoarea principală a studiului, Jasmina Panovska-Griffiths, expertă în modelare matematică la University College London, a mai explicat că în prezent sistemul de testare şi identificare din Anglia depistează doar circa 50% din contactele tuturor celor testaţi pozitiv la COVID-19. Ea a dat asigurări însă pe BBC că scenariul cel mai prost poate fi încă evitat, dacă sunt diagnosticaţi suficient de mulţi dintre cei cu simptome şi contactele acestora sunt depistate şi izolate.
Guvernul britanic este hotărât să-i trimită la școală pe toții elevii britanici la începutul lunii septembrie. Potrivit premierul Boris Johnson seste vorba de o „prioritate naţională”.